Singura competitie de enduro organizata in Bucuresti
Enduro este una din disciplinele cheie ale singurului festival auto-moto si sporturi extreme din Romania – Bucharest Wheels Arena – un sport extrem si captivant pentru publicul larg dar si pentru pilotii amatori. Pentru cea de a treia editie, organizatorii impreuna cu Adventure Ride aduc acest sport la un alt nivel, competitiv si sub forma unui concurs in manse cu calificare tip piramidala. Bucharest Wheels Arena Enduro Challege se va desfasura pe toata perioada festivalului Bucharest Wheels Arena si isi va premia cei mai buni piloti, duminica 15 iunie 2014.
Fondul de premiere este unul consistent, in valoare totala de 1600 de euro, organizatorii mizand pe alinierea la start a celor mai duri "gladiatori" pe doua roti cramponate cu motor. Premiile oferite celor mai buni 4 piloti sunt de 700 euro pentru locul I, 500 euro pentru locul II, 300 euro pentru locul III si 100 euro pentru locul IV. Taxa de participare este de 150 lei. Pentru inscrieri pilotii pot completa formularul disponibil pe www.BucharestWheelsArena.ro.
Competitia se va desfasura in conformitate cu un regulament particular aprobat de catre FRM (Federatia Romana de Motociclism), va avea o singura clasa, OPEN, lungimea traseului va fi de 700 de metri iar sportivii vor lua startul in mansa tip bloc.
Publicul si fanii acestui sport vor putea admira aceasta competitie in zonele special amenajate din cadrul Bucharest Wheels Arena, respectiv zona de OFF ROAD.
Program Bucharest Wheels Arena Enduro Challege
Vineri 13.06.2014: inscrieri – 14.00 -22.00
Sambata 14.06.2014: Start – 09:00
Duminica 15.06.2014 – Start – 09:00
– Festivitate de premiere – 18:00
Pentru mai multe informatii si detalii:
www.bucharestwheelsarena.ro
www.facebook.com/BWheelsArena