SINGURUL festival auto-moto și sporturi extreme din ROMÂNIA
Între 13 și 15 iunie 2014, în Centrul Expozițional Romexpo București, se va desfășura cea de a III-a ediție a SINGURULUI festival auto-moto și sporturi extreme din ROMÂNIA – Bucharest Wheels Arena.
Lansat oficial în România în 2012 sub sloganul “Depășește-ți limitele!”. Bucharest Wheels Arena prezintă publicului pe parcursul a 3 zile și 3 nopți, pe o suprafață exterioară și interioară de peste 40.000 mp, un concept unic dar și cea mai mare expoziție auto – moto din România.
Conceptul unic este susținut de îmbinarea și modul în care sunt prezentate publicului demonstrațiile cu mașini de raliu și drift, demonstrațiile de offroad, enduro, stunt riding, karting, bike stunts dar și concursurile specifice comunității auto-moto: Best Interior, Best Exterior, Best Paint, Best Wheels, Best Engine, Best Rims, SQL Contest, SPL Contest.
Ediția din 2014 aduce în premieră și concursuri naționale de offroad și enduro, tip trial, singurele de acest gen organizate în București și autorizate de Federațiile Sportive din România.
Evenimentul include și o expoziție de tuning auto-moto la care își vor prezenta mașinile și motoarele modificate pasionați de tuning auto-moto, cluburi sportive și firme de tuning din toată țara.
Bucharest Wheels Arena 2014 oferă posibilitatea participării la eveniment, în calitate de expozant, a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de automobile, motociclete, scutere, biciclete, accesorii tuning şi echipamente service auto-moto, componente şi piese de schimb, companii de leasing – asigurări, firme specializate în închirieri auto. Pentru mai multe informații accesați www.bucharestwheelsarena.ro.