ca societate de pensii private
BT AEGON, cea mai nouă companie a Grupului Financiar BANCA TRANSILVANIA, a primit autorizaţie, din partea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, în vederea constituirii ca societate de pensii private. Aceasta va activa în domeniul pensiilor obligatorii – pilonul II – şi are ca obiectiv poziţionarea sa printre primii cinci jucători din acest sector vizând, în acelaşi timp, o cotă de piaţă de 15%.
Compania este coordonată de Silvia Sîrb, care, după o experienţă de peste 17 ani în domeniul financiar–bancar, a ales să se alăture echipei BT AEGON pe postul de Director General. „Avem un obiectiv clar, o strategie definită şi ştim că putem obţine rezultate doar împreună cu clienţii şi cu partenerii noştri. Vom folosi forţa de vânzări a Băncii Transilvania, precum şi reţeaua de asiguratori a companiei BT Asigurări, dar şi alte canale care ne vor facilita consolidarea pe piaţă, cum ar fi brokerii autorizaţi şi specializaţi în acest domeniu” afirmă Silvia Sîrb.
Capitalul social al BT AEGON este de 22.984.500 lei, iar Sediul Central al companiei de pensii private este în Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanţi nr. 98 – 100.
Parteneriatul Banca Transilvania – AEGON a fost făcut public în ianuarie a.c., fiind primul joint-venture anunţat oficial pe piaţa pensiilor private, în acest an. Acesta s-a materializat prin înfiinţarea companiei BT AEGON, care extinde astfel paleta serviciilor financiare integrate puse la dispoziţie de Grupul Financiar BANCA TRANSILVANIA.
Robert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, afirmă: „BT AEGON vine pe piaţă cu două atuuri majore, care sunt tocmai partenerii acestui proiect: Banca Transilvania – un brand puternic la nivel naţional, cu o reţea foarte extinsă de distribuţie şi de vânzări, formată din 390 de locaţii, precum şi AEGON – una dintre cele mai mari companii de asigurări de viaţă şi de pensii din lume, cu peste 160 de ani de experienţă internaţională în domeniu”.
{mosloadposition user10}