in piata electrocasnicelor mici din Polonia si Europa Centrala si de Est
Vineri, 22 martie, BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH (“BSH”), prin filiala sa din Polonia, BSH Sprzęt Gospodarstwa Domowego Sp. z o.o., a devenit acționar majoritar al Zelmer S.A. În țările Europei Centrale și de Est, Zelmer este un producător consacrat de electrocasnice mici precum aspiratoare, roboți de bucătărie și automate espresso. BSH Sprzęt Gospodarstwa Domowego și Zelmer vor păstra propriile mărci și portofolii de produse, sub umbrela grupului BSH. Se așteaptă ca această tranzacție să genereze potențial de creștere atât pentru Consumer Products BSH, divizia de electrocasnice mici ale grupului BSH, cât şi pentru Zelmer.
BSH preia controlul asupra Zelmer ca rezultat al achiziționării pachetului majoritar la Bursa din Varșovia. Tranzacția a fost precedată de o ofertă publică. Transferul a 97.78% din acțiunile Zelmer a fost oficial încheiat în data de 22 martie.
“BSH a identificat produsele electrocasnice mici ("SDA") ca fiind una dintre sursele de creștere viitoare în Europa și, prin urmare, consideră că SDA constituie un domeniu major de dezvoltare strategică pentru BSH. Marca Zelmer se bucură de recunoaștere în piața SDA și ne așteptăm să accelereze pe viitor dezvoltarea diviziei noastre Consumer Products ”, a declarat Dr. Ralf Fuchs, Vicepreședintele Executiv al Diviziei Globale de Produse Electrocasnice Mici, BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH.
“Suntem foarte entuziasmați în legătură cu această achiziție care consolidează și mai mult poziția BSH atât în Polonia, cât și în regiune. Zelmer va completa portofoliul nostru de produse și rețeaua de producție cu produse noi și segmente de piață care încă nu au fost abordate de noi” – a adăugat Konrad Pokutycki, CEO în cadrul BSH Sprzęt Gospodarstwa Domowego.
După intrarea în Grupul BSH, Zelmer își va păstra propria marcă și producție.
Amplasarea strategică a companiei Zelmer va îmbunătăți sistemul logistic al BSH în Europa Centrală și de Est. Compania dispune de o capacitate de producție care poate fi utilizată, de asemenea, pentru deservirea unora dintre piețele BSH din Europa. Din perspectiva zilei de astăzi, tranzacția nu afectează structura organizatorică sau planurile privind activitatea curentă a BSH din Łódź și din alte locații BSH.
“Zelmer a câștigat un investitor puternic și strategic care va ajuta compania să crească în cadrul structurii sale europene. Marca noastră de renume și poziția importantă deținută la mai multe categorii ale pieței de electrocasnice mici din Polonia, precum și creșterea prezenței noastre în piețe importante precum Rusia și Ucraina, susținute de sprijin financiar și tehnologic din partea grupului BSH, va avea un rol esențial în viitoarea dezvoltare a Zelmer” – a declarat Janusz Płocica, CEO Zelmer S.A.
BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH (BSH) este unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din Europa și una dintre principalele companii la nivel mondial din domeniu, având vânzări globale de aproximativ 9.8 miliarde de euro în 2012. BSH deține 41 de fabrici în 13 țări din Europa, SUA, America Latină şi Asia. Grupul BSH cuprinde mai mult de 70 de companii în 50 de țări, cu mai mult de 46,000 de angajați. BSH Sprzęt Gospodarstwa Domowego Sp. z o.o. are circa 2,000 de angajați și produce mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și uscătoare în cele trei fabrici ale sale din Łódź. Veniturile sale din 2012 au fost de 0.8 miliarde de euro.
Zelmer este un producător consacrat de electrocasnice mici, desfășurând o activitate de peste 60 de ani în Polonia și cu o rețea de distribuție internațională extinsă în întreaga Europă Centrală și de Est, acoperind 13 țări, incluzând piețe ca Rusia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Republica Cehă, România și Kazahstan. Marca Zelmer se bucură de recunoaștere în segmentul de piață pe care activează. Dispunând de o echipă de aproximativ 1.400 de persoane, compania deține o cotă semnificativă de piață în Polonia, și a înregistrat o creștere importantă pe piețele de electrocasnice mici din Rusia și Ucraina, piețe care au cunoscut o dezvoltare dinamică.