Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Brother va fi prezent la Pack Show 2019 cu vârful său de gamă în domeniul etichetării termice

Brother la PackShow cu TD-4550DNWB

Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții pentru mediul de afaceri, va fi prezent la Pack Show 2019, cel mai important eveniment din Europa de Sud-Est dedicat industriei de ambalaje, prin partenerul său, IT Genetics, care va prezenta cea mai performantă soluție de etichetare direct termică Brother – TD-4550DNWB.

Într-o societate axată tot mai mult pe eficiență și optimizare, dar în același timp mare consumatoare de bunuri și servicii de calitate, activități precum cele ce țin de logistică, depozitare sau prezentare joacă roluri esențiale pentru succesul unei organizații. Prin urmare, de multe ori ambalajele au o importanța mult mai mare decât ne gândim la o primă vedere, iar tehnologia care stă la baza lor este îmbunătățită constant, cu scopul reducerii costurilor de producție, transport și depozitare, simultan cu îmbunătățirea nivelului de siguranță asigurat produselor și cu o mai bună vizibilitate pe raft. Toate aceste lucruri sunt dezbătute și prezentate pe larg în cadrul Pack Show – cel mai important eveniment din Europa de Sud-Est dedicat ambalajelor. În fiecare an, aici se adună cele mai importante companii din industria ambalajelor pentru a prezenta inovațiile în domeniu. O etapă aparte din procesul de ambalare îl reprezintă etichetarea, aceasta fiind prezentă în tot lanțul de desfacere, de la ieșirea din fabrică și până la livrarea unui produs către utilizatorul final. Expert în soluții profesionale de etichetare, Brother va fi reprezentat la Pack Show 2019, care se desfășoară în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie la ROMEXPO București, în pavilionul A, standul 15.

Pe parcursul celor cinci zile alocate expoziției, IT Genetics, partener Brother pentru echipamente din domeniul etichetării, va prezenta imprimanta profesională de realizare a etichetelor TD-4550DNWB. ”Lansat recent ca vârf de gamă, acest model de imprimantă de etichetare este o soluție accesibilă pentru companiile care urmăresc creșterea eficienței în tipărirea de coduri de bare, etichete de depozitare sau de prezentare, note de transport și orice alte etichete. Astfel, imprimanta Brother este echipamentul potrivit pentru organizarea eficientă, la costuri reduse, a fluxului de etichetare și de livrare a comenzilor, indiferent de tipul acestora sau de stadiul în care se află ele. Prezența noastră alături de Brother la Pack Show are rolul de a prezenta clienților și viitorilor clienți cele mai noi echipamente de etichetare, anul acesta standul nostru găzduind demonstrații cu una dintre imprimantele de top din domeniul etichetării”, a declarat Liviu Mihai Sima, CEO IT Genetics, partener Brother.

Brother la PackShow cu TD-4550DNWB

Datorită tehnologiei de printare termică utilizată, cu o rezoluție de 300DPI, modelul TD-4550DNWB se remarcă în același timp prin calitatea foarte bună a printurilor, dar și prin viteza mare de lucru, de 152mm/s. Pentru flexibilitate sporită în utilizare, poate tipări până la 9999 de copii, cu lățimea printurilor de până la 108mm și lungime de până la 3000mm, pe role de 127mm. La capitolul conectivitate, sunt oferite interfețele USB, Bluetooth, WiFi, LAN și RS-232C, pentru a permite conectarea atât cu PC-uri și stații de lucru, cât și cu dispozitive mobile cu sistem de operare Android sau iOS. De asemenea, Brother TD-4550DNWB este echipată cu un ecran LCD iluminat, pentru o utilizare intuitivă, 256MB memorie RAM și 64MB memorie flash, putând găzdui până la 99 de șabloane. Procesul de creare al etichetelor este și el simplificat, cu ajutorul suportului pentru aplicația de editare profesională P-Touch, pe care Brother o oferă în mod gratuit utilizatorilor de dispozitive mobile Android sau iOS.

Imprimanta profesională de etichete TD-4550DNWB este disponibilă în România prin intermediul partenerilor autorizați Brother și va putea fi văzută în acțiune la Pack Show 2019, pe parcursul tuturor celor 5 zile de expoziție.

Despre IT Genetics

IT Genetics, companie cu capital 100% românesc, este lider pe piața DC/POS, având peste 12 ani de experiență în optimizarea proceselor și a activității business-urilor. În portofoliul IT Genetics se află peste 10.000 de echipamente hardware și soluții software pentru companii din retail, HoReCa, transport și logistică, producție, farma, banking, educație și alte industrii. Compania este distribuitor Brother din 2011, fiind specializată în vânzarea de imprimante pentru domeniul etichetării.

Despre Brother

Brother este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii de imprimare şi comunicare. Pe segmentul de piaţă al echipamentelor multifuncţionale laser monocrom, Brother a devenit lider de piaţă tradiţional în Europa. Fondată în anul 1908 în Japonia, compania a aniversat în 2008 50 de ani de existenţă în Europa. La nivel mondial Brother are peste 25,000 de angajaţi. Calitatea, preţurile avantajoase, programele de marketing, distribuţie şi service la nivel local, grija pentru protecţia mediului şi permanenta poziţionare alături de clienţi, sunt tot atâtea atribute care asigură succesul Brother în Europa. Produsele Brother sunt bazate pe tehnologie proprietară care este dezvoltată, produsă şi distribuită în proporţie de 100% in-house. Brother deţine o serie de certificări internaţionale de renume precum “der Blauer Engel” şi “Ecomark”.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.