În contextul suspendării cursurilor școlare la nivel național, pe fondul pandemiei Covid-19, platforma digitală de educație BRIO.ro vine în ajutorul profesorilor și al părinților cu #SchoolMustGoOn: un program de examinare, testare și evaluare gratuită a elevilor, menit să sprijine în această perioadă dificilă sistemul educațional din România.
Oferind gratuit testele online BRIO la matematică și limba română pentru întregul ciclu școlar clasele I – XII, pe perioada închiderii școlilor, Programul BRIO #SchoolMustGoOn se implică direct în a ajuta profesorii de matematică și limba română, precum și familiile copiilor care stau acasă și trebuie să își continue dezvoltarea educațională.
Testele BRIO pentru limba română și matematică au avizul Ministerului Educației Naționale, iar Testele BRIO la Matematică sunt auditate de Gazeta Matematică. Acestea sunt create pe un fundament verificat științific, special destinate cerințelor programei școlare din România, conceptualizate de echipe de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie, conduși de Dragos Iliescu, Chief Scientist și fondator BRIO, doctor în psihologie, profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.
#SchoolMustGoOn este inspirat de ideea fundamentală a existenței BRIO – aceea că educația este vitală pentru viitorul unei națiuni, astfel că aceasta trebuie să fie accesibilă, în pas cu tehnologia și cu evoluțiile stilului de învățare al copiilor și relevantă în contextul real al vieții.
BRIO™ este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România.