Compania BRINEL lansează Școala de Excelentă ”Talent IT”, un proiect educațional unic în afara capitalei, dedicat studenților care își doresc o carieră în domeniul IT&C. Realizat în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ”Talent IT” reprezintă un proiect inovativ, implementat în urma unui parteneriat între mediul privat și cel universitar.
BRINEL doreşte în acest fel să reducă diferenţele existente între conceptele teoretice predate în şcoala românească şi realităţile proiectelor IT din practică, implicând pentru susținerea studenţilor specialiști BRINEL și reprezentanți ai partenerilor, cu o mare experiență în domeniu, dobândită în proiectele complexe derulate până în prezent la clienții din România.
”Talent IT este o școală special creată pentru tinerii talentați, ce le oferă acestora un cadru practic și stimulativ, prin care să-și poată dezvolta abilităţile, să fie mai aproape de ceea ce se cere la companiile care îi vor angaja. Potențialul IT al tinerilor din centrul universitar Cluj este foarte mare, ne dorim să contribuim la formarea viitorilor specialiști într-un mod performant, care să pună accent pe excelența în IT. Este un demers pe care il vom susține în fiecare an și care va pune la dispoziția studenților toate resursele necesare pentru a se dezvolta profesional. Pe termen lung, această investiție va contribui cu siguranță la dezvoltarea industriei IT&C din România, tocmai prin intermediul acestor tineri cu potențial. Buruienile cresc si singure. Talentul IT e o floare rară si trebuie cultivată cu multă dedicație.”, a declarat Marcel Borodi, CEO BRINEL.
Spre deosebire de sistemul educațional clasic, Școala de Excelență ”Talent IT” se axează în proporție de 90% pe partea practică. În laboratorul din cadrul Universității Tehnice, dotat de compania BRINEL cu echipamentele necesare, studenții vor avea posibilitatea să dezvolte proiecte și aplicații IT, să participe la workshop-uri realizate în parteneriat cu lideri IT la nivel mondial (Microsoft, Oracle, HP, Cisco, Intel și alții) sau la concursul anual de inovație. Studenții selectați vor beneficia și de un program de coaching, întâlniri lunare cu un specialist BRINEL sau al partenerilor din proiect, pentru a discuta despre cele mai noi tehnologii și despre felul în care pot fi înlăturate barierele ce pot să apară în proiectele reale, dar și de suportul unui profesor coordonator din cadrul universității.
„Universitatea Tehnică din Cluj este dedicată excelenței în toate domeniile, de la educație la cercetare. Din acest punct de vedere, toate inițiativele care au ca efect sprijinirea performanței studenților noștri sunt extrem de binevenite. În acest sens, parteneriatul cu firmele private ne oferă o dublă ocazie, atât de a orienta mai bine absolvenții pe piața forței de muncă, cât și de a-i ajuta să se valideze în medii mai puțin familiare față de activitatea pur academică. Salutăm inițiativa ”Talent IT” venită din partea BRINEL, cu care avem colaborări tradiționale de foarte multă vreme și suntem convinși că astfel de inițiative pot fi luate ca exemplu și de alți parteneri ai universității noastre și în alte domenii de activitate, pornind de la această experiență pozitivă.”, a declarat Prof. Dr. Ing Cătălin Popa, purtător de cuvânt al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
De asemenea, pe lângă consultanța oferită de specialiștii BRINEL, studenții participanți vor putea obține stagii de practică, diferite certificări și specializări în domeniu, dar și burse de studiu.
„Școala de Excelență „Talent IT” se adaugă eforturilor de responsabilitate socială ale BRINEL și este susținută de Microsoft România în cadrul programelor educaționale. Aptitudinile IT sunt necesare pentru dezvoltarea societății inovatoare și ne angajăm ca, împreună cu partenerii noștri, să contribuim la formarea generației viitoare de angajați pentru a face față cerințelor locurilor de muncă în economia cunoașterii.”, a declarat Călin Tatomir, General Manager Microsoft România.
Pot participa la Școala de Excelență ”Talent IT” atât studenți cu rezultate deosebite în cei patru ani de studiu, cât și masteranzi preocupați de continuarea specializării. Ideea proiectului a fost prezentată studenților interesați de înscrieri chiar la începutul acestei săptămâni, o primă grupă selectată în acest an urmând să fie formată din zece studenți. Selecția candidaților va fi făcută pe baza unei testări realizate de o comisie specializată, data de începere a primei ediții ”Talent IT” fiind stabilită pentru 16 decembrie 2009.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}