Brikston lansează programul Casa Roşie prin care se oferă o serie de servicii de consultanţă gratuită celor care vor să-şi construiască o casă, cum ar fi: recomandarea unui proiectant, preţul optim, transportul inclus, distribuţie naţională, suport tehnic, demonstraţii la faţa locului sau management de şantier. Totodată, prin acest program se poate accesa online un soft personalizat ce calculează cu acurateţe cantitatea de produse necesare pentru realizarea unui anumit proiect, precum şi costul total al materialelor respective. Astfel, beneficiarii ştiu exact câtă cărămidă să cumpere şi cât îi costă, evitând costurile suplimentare şi ţinând bugetul sub control, chiar din faza de proiectare.
Calculatorul este un serviciu oferit de Brikston în premieră naţională şi poate fi folosit direct chiar de către beneficiari pe website-ul companiei www.brikston.ro. De asemenea, softul poate fi folosit şi de proiectanţi, distribuitori sau meşteri, cu condiţia să aibă la dispoziţie proiectul pentru care intenţionează să facă estimarea de materiale şi costuri.
„Suntem mândri să lansăm versiunea beta a calculatorului, îmbunătăţită pe baza feedback-ului primit în primul rând de la utilizatorii versiunii iniţiale. Beneficiarii apreciază faptul că îşi pot calcula ei înşişi costul cărămizilor, cu exactitate, evitând o cheltuială inutilă. Softul nostru personalizat este oferit clienţilor, alături de o serie întreagă de servicii, în mod gratuit prin programul CASA ROŞIE.”, a declarat Iulian Mangalagiu, Director General Ceramica SA.
Ceramica Iaşi este unul dintre liderii pieţei româneşti ai materialelor pentru zidărie, acoperişuri şi finisaje. Cu peste 40 de ani de experienţă şi peste 200 de angajaţi, compania este recunoscută pentru calitatea superioară a produselor sale precum şi pentru rezistenţa la compresiune a materialelor pentru zidărie.
Acţionar majoritar în cadrul Ceramica este, din iulie 2007, cel mai mare investitor la nivel global care acţionează pe piaţa românească – fondul de investiţii Advent International. Compania şi-a mărit numărul de produse şi capacitatea de fabricare a acestora, investind în cea mai modernă linie de producţie a blocurilor ceramice din Europa de Est. Cel mai recent produs lansat pe piaţă este BRAC – un material de construcţie revoluţionar, care combină cele mai bune caracteristici din cărămidă şi BCA.
Brikston este marca de cărămizi şi blocuri ceramice produse de Ceramica Iaşi şi reprezintă peste 90% din cifra de afaceri a companiei. Promisiunea brandului Brikston este o declaraţie de seriozitate. Fiecare produs este înzestrat să ofere cea mai mare rezistenţă de pe piaţă în domeniul construcţiilor.