in Romania
BRD Groupe Societe Generale si Orange Romania au devenit parteneri principali ai primului portal romanesc dedicat responsabilitatii sociale a companiilor (www.responsabilitatesociala.ro ).
Cele doua companii, cunoscute pentru implicarea lor in comunitate, isi propun astfel sa incurajeze managerii si firmele romanesti sa contribuie la dezvoltarea durabila a societatii.
Adela Pascu, Secretar General, BRD Groupe Societe Generale, considera ca rolul companiilor in societate s-a schimbat: “companiile au acum obligatia morala sa-si asume o responsabilitate fata de consumatori, salariati, actionari si comunitatile in care isi desfasoara activitatea. Opinia publica le solicita sa se conformeze unor reguli de etica profesionala si sa se implice in cauze sociale”.
La nivel international, publicul face presiuni asupra companiilor sa investeasca in dezvoltarea societatii. Studiile arata ca 70% dintre consumatorii europeni considerau in 2000 ca responsabilitatea unei companii este importanta in decizia de a cumpara un produs sau un serviciu (MORI 2000). In 2004, conform Cone Corporate Citizenship Study, 86% dintre americani erau inclinati sa schimbe un brand in favoarea altuia similar, insa implicat intr-o cauza sociala.
Chiar daca Romania este inca departe in privinta presiunii publice asupra sectorului de afaceri, Amalia Fodor, PR Manager, Orange Romania, crede ca e nevoie de o comunicare in ambele sensuri intre companie si publicul sau: “o comunicare deschisa si transparenta este cea mai buna modalitate de a progresa. Responsabilitatea sociala inseamna dezvoltare continua si mai inseamna a tine cont de parerea fiecaruia”.
Despre motivele care au stat la baza parteneriatului cu ResponsabilitateSociala.ro, Amalia Fodor spune: “vrem sa contribuim la un program care le ofera companiilor romanesti informatiile de care au nevoie pentru a se implica activ in viata comunitatii”. La randul sau, Adela Pascu declara ca “sustinerea pe care o acorda BRD programului vizeaza promovarea conceptului de responsabilitate sociala in Romania – in randurile managerilor din companii, autoritatilor publice, ONG-urilor, mass-mediei si publicului larg".
Ca urmare a recentului parteneriat cu BRD si Orange, ResponsabilitateSociala.ro isi propune sa extinda categoriile de continut si actiunile de comunicare. Pentru a stimula o dezbatere publica in privinta rolului pe care il au companiile la dezvoltarea sociala, vor fi realizate pe site interviuri cu lideri de opinie din mass-media, din zona politica, a societatii civile etc. De asemenea, organizatorii programului vor sa ofere pietei, impreuna cu alte organizatii interesate de acelasi subiect, studii si cifre in privinta evolutiei CSR (responsabilitatea sociala a companiilor) in Romania. Se urmareste astfel consolidarea obiectivului portalului de a fi cea mai cunoscuta si apreciata sursa de informatii despre CSR.
{mosloadposition user10}