Astazi, se inaugureaza al treilea magazin PROFI din Brasov care, totodata, este cel de al treilea magazin deschis de acest lant de retail in cursul lunii iunie.
“Ne mentinem ritmul alert de extindere deoarece suntem hotarati sa atingem si chiar sa depasim tinta pe care ne-am propus-o pentru acest an, de 100 de magazine PROFI in Romania,” a declarat Pawel Musial, directorul general al companiei PROFI Rom Food. “Dupa magazinul din Vulcan si deschiderea oficiala a magazinului din Petrila, aceasta noua inaugurare ridica numarul total al unitatilor noastre la 93”.
Amplasat pe str. Gloriei nr. 11, noul magazin din Brasov Cerna are o suprafata de vanzari de 500 mp si o suprafata totala de 700 mp. Si aici cumparatorii pot alege dintr-o gama de aproximativ 4000 de produse de foarte buna calitate si pot beneficia de toate serviciile si avantajele oferite de retea in cele 61 de localitati unde este prezenta, onorandu-si sloganul „Mai ieftin, mai bun, mai aproape”.