Henkel marchează trei decenii de prezență pe piața românească prin lansarea unei campanii speciale ce va dura până pe 15 noiembrie 2024.
Prin această campanie se sărbătoresc 30 de ani de când Henkel, una dintre cele mai importante companii de pe piața de bunuri de larg consum, le oferă consumatorilor din România produse care au evoluat în același ritm cu nevoile și dorințele lor.
Astfel, consumatorii care cumpără un produs Henkel de îngrijire personală sau a casei din magazine, până pe 15 noiembrie, pot înregistra bonul de cumpărături prin SMS, la 1789, sau online, la Campanii Henkel, și astfel vor intra în campanie pentru a avea șanse să câștige prin tragere la sorți premii speciale, precum un weekend la Zabola Estate, uscătoare de păr Dyson și boxe portabile JBL.
„Suntem mândri de interesul pe care consumatorii români l-au avut pentru produsele noastre și vom continua să inovăm pentru a răspunde nevoilor acestora. Prin campania aniversară Henkel 30 de ani dorim să le mulțumim consumatorilor care ne susțin și ne provoacă permanent să ne respectăm angajamentul față de calitate, performanță și sustenabilitate”, spune Costi Vasile, Head of Marketing Henkel Brands.
Începând cu brandurile Persil și Pur, intrate pe piața din România în 1994, și continuând cu alte branduri și produse pentru curățarea hainelor (Perwoll, Silan, Colour Catcher), îngrijirea casei (Bref, Clin sau Somat) sau de îngrijire personală (Syoss, Gliss, Schauma, Taft, Palette, Live, Got2b, Fa), brandurile Henkel au făcut și fac parte din viața de zi cu zi a românilor. Datorită inovațiilor și tehnologiilor de ultimă generație, brandurile Henkel dețin poziția de lider de piață pe multe dintre segmentele în care activează în România, precum și în întreaga lume. Mai mult, Henkel are ca obiectiv de a oferi, prin brandurile din portofoliu, produse din ce în ce mai performante și mai sustenabile, cu un impact pozitiv asupra mediului și oamenilor.