Thank’Q celebrează răsfățul și răsfățații într-o nouă campanie ce anunță lansarea extinderii gamei Thank’Q Plus – hrană uscată pentru pisici adulte sau pentru pisici adulte&sterilizate.
„Thank’Q este un brand pentru toate animăluțele, indiferent de talie, rasă, mediul în care trăiesc sau de rolul pe care îl joacă în viețile noastre – toate animalele merită o nutriție echilibrată. Campania ce anunță lansarea noilor sortimentelor pentru pisici consolidează poziționarea unică în categorie și rămâne fidelă misiunii brand-ului Thank’Q de a facilita accesul la hrană corectă accesibilă tuturor. Astfel, anul acesta venim în sprijinul stăpânilor de pisici cu două noi sortimente – Thank’Q Plus pentru pisici adulte și Thank’Q Plus pentru pisici adulte&sterilizate (cu pui și legume și cu pește și legume). Dacă anul trecut am adus o odă istețimii canine, împreună cu echipa DDB ne propunem să ducem mai departe povestea celebrând animalele care ne fac viața mai frumoasă și ne acceptă așa cum suntem.”, a declarat Georgiana Gheorghiu, Marketing Manager GAMA&GAMA.
Spotul TV ne arată ce se întâmplă când nu suntem acasă, la o întâlnire secretă a animăluțelor alintate din viața noastră. În cadrul grupului de suport „Alintații Anonimi”, câinii și pisicile povestesc pe rând episoade de alint „extrem” primit de la stăpânii lor, iar apoi mărturisesc la unison că, deși copleșitoare, afecțiunea e împărtășită, mai ales când e însoțită de hrana Thank’Q.
„În preajma animalelor de companie din viața noastră ne dezvăluim o latură pe care nu o vede nimeni. Este fața care emană dragoste și afecțiune. Este bucuria care ne cuprinde când le mângâiem, când le vorbim cu drag și cu multe diminutive, când le alintăm fără reținere. Dar oare cum se simt animăluțele când sunt giugiulite pe nepusă masă? Pentru comunicarea extensiei portofoliului Thank’Q am ales să punem în lumina reflectoarelor animăluțele alintate, cele care ne acceptă afecțiune indiferent de forma pe care o ia, cele care ne iubesc și ne fac viața mai frumoasă”, explică Roxana Niță, Executive Creative Director DDB România.
„În calitate de owner de pisică m-am identificat din prima cu noua perspectivă strategico-creativă pe care echipa noastră a propus-o în al doilea an de comunicare Thank’Q. Noi toți iubitorii de animale avem în comun afecțiunea pentru prietenii noștri pufoși, iar această afecțiune ia diferite forme: de la îmbrățișări și mângâieri, la haine simpatice, vorbe de alint, porecle sau chiar sărbători speciale dedicate acestora. Ne bucurăm să aducem în atenția tuturor iubitorilor de căței și pisici aceste povești unice prin intermediul noii campanii „Alintații anonimi” și a celui mai haios și pufos casting – Flora, Albi, Grumpy, Patrocle, Șoricelul „coordonator”. Astfel, marcăm într-un mod diferit și memorabil lansarea hranei uscate pentru pisicuțe de către brand-ul nostru de suflet, Thank’Q.”, completează Roxana Țâmpău, Managing Director DDB România.
Campania de comunicare se va derula începând cu 20 octombrie timp de 3 săptămâni și se va relua în preajma sărbătorilor de Crăciun pe TV, radio și online.
Echipa Gama & Gama:
Georgiana Gheorghiu – Marketing Manager
Daiana Balaji – Co-owner
Echipa DDB România:
Roxana Țâmpău – Managing Director
Roxana Niță – Executive Creative Director
Maria Matei – Sr Copywriter
Cosmin Voicu – Copywriter
Ioana Gheață – Sr Art Director
Andrei Ilincaru – Graphic Designer
Karina Condei – Strategic Planner