Bergenbier S.A. și Leo Burnett & Target au conceput noua direcție de comunicare a Noroc. Brandul de bere vorbește acum despre o lume în care descoperim că norocul nu este întamplator, el trebuie meșteșugit cu pricepere. Iar atunci când lucrul meșteșugit iese desăvârșit, e vremea pentru un Noroc rece.
Ghidați de un meșter potcovar, din mâinile căruia ies potcoave norocoase, aflăm că norocul se naște din iscusință, atenție la detalii și respectarea strictă a ritualurilor, la fel ca berea Noroc. De aici și noul slogan: "Gustul meșteșugit, nu nimerit".
Campania care promovează noua direcție de comunicare cuprinde doua spoturi TV, ambele avându-l ca protagonist pe tipicarul potcovar, care respectă cu sfințenie rețeta norocului: ritual, atenție la detalii și măiestrie. Astfel, reclamele reflectă atributul principal al brandului Noroc: calitatea.
"Marca Noroc este o marcă românească deja de tradiție. Grija pentru calitate și respectul pentru consumatorii noștri nu sunt întâmplătoare, respectăm ritualurile întocmai, la fel ca și potcovarul din spot, iar la sfârșit știm că nu avem pur și simplu noroc, avem un lucru bine făcut: o bere Noroc. Despre acest lucru am dorit să le vorbim consumatorilor noștri", a declarat Mihai Bonca (Director Marketing, Bergenbier S.A.).
"Asocierea dintre numele berii și conceptul de noroc ne-a permis să creăm o lume a norocului distinctă, în care meșteșugul este garanția calității berii. Acestea sunt doar primele două spoturi, urmează și altele care vor completa noua poziționare", a declarat Adina Bașag Teodorescu (Copywriter, Leo Burnett & Target).
Echipa care a contribuit la realizarea proiectului:
– din partea Bergenbier S.A.: Mihai Bonca (Marketing Director), Anca Stoica (Brand Manager), Teodora Agafiței (Assistant Brand Manager);
– din partea Leo Burnett & Target: Irina Becher (Creative Director), Adina Bașag Teodorescu (Copywriter), Dinu Gojan (Art Director), Victor Stroe (Planning Director), Dana Marinescu (Brand Communication Director), Cristina Țivichi (Brand Communication Manager), Ana-Maria Feraru (Brand Communication Executive), Sorin Deleanu (A/V Producer).