BrandTailors – companie de strategie şi design de brand – a înregistrat în 2010 o creştere semnificativă a cifrei de afaceri, reuşind să depăşească decisiv estimările făcute la jumătatea anului trecut.
Potrivit rezultatelor financiare înregistrate la finalul anului 2010, BrandTailors a avut o creştere a cifrei de afaceri de 48% faţă de anul 2009 şi o creştere de 25% faţă de anul 2008, acesta din urmă fiind considerat un reper pentru industria de consultanţă de brand din România. BrandTailors a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 762.000 euro şi cu un profit de 105.500 euro.
Aceste rezultate depăşesc detaşat previziunile lansate la jumătatea anului trecut în legătură cu evoluţia companiei. Astfel, în vara lui 2010, managementul BrandTailors estima o creştere a cifrei de afaceri cu doar 15% faţă de 2009, în condiţiile în care cifra de afaceri pe 2009 s-a situat la valoarea de 514.000 de euro. La momentul lansării acestor previziuni, compania avea deja în derulare peste 20 de proiecte.
”Convingerea mea a fost de la bun început că vom creşte în 2010, date fiind proiectele pe care le-am derulat alături de clienţii noştri tradiţionali şi, mai ales, cele pe care le-am câştigat în urma unor licitaţii. În anul 2010 am fost neînvinşi de către competitorii noştri direcţi în licitaţiile care s-au desfaşurat pe bază de soluţie, ceea ce mă îndreptăţeşte să afirm că BrandTailors este o echipă de un profesionalism unic în piaţă.” – Beatrice Daniş, Managing Partner
Printre cele 20 de proiecte lansate în anul 2010 se numără proiecte de rebranding pentru Zuzu, Rarăul, Star, Antena 1, lansare de brand-uri noi – HapiHap, Azuga Apă de Izvor, precum şi proiecte de branding digital realizate pentru Ţiriac Holdings şi Monsena.
”În momentul de faţă, BrandTailors are în stadiul de finalizare sau de lansare o serie de 15 proiecte începute în 2010 şi a câştigat deja doi clienţi noi, ale căror proiecte vor fi lansate în 2011. Un aspect care mă bucură în mod real este acela că, de ani de zile, în cadrul companiilor specializate în consultanţă de brand, avem cea mai mare rată de “revenire” a clienţilor existenţi în portofoliu. Dar cea mai importantă realizare din ultimii doi ani este aceea de a fi devenit compania cu cea mai mare rată de conversie a unor clienţi – care au lucrat cu competitorii noştri direcţi – precum Albalact, Interstar Chim, PeliFilip, Petrom, Smartree sau Tetra Pak.” – Beatrice Daniş, Managing Partner
În urma procesului de restructurare început la sfârşitului lui 2009 şi finalizat în primăvara anului trecut, compania a făcut trecerea la o politică de operare unică pe piaţa din România, ce împarte echipa de 17 angajaţi în două divizii de business: branding de produs şi branding de servicii. Această transformare survine stabilirii unor noi tipuri de obiective de eficienţă economică şi intenţiei declarate de a forma specialişti de branding cu adevărat profesionişti.
“Dacă în 2008 ne-am clasat pe locul 3 în topul primilor 10 jucători din piaţa românească de branding, cu o cotă de piaţă de aproape 18%, iar în 2009 ne-am menţinut poziţia, deţinând aproximativ 20% din total piaţă, am convingerea că raportările oficiale ale Ministerului de Finanţe vor arăta că performanţa economică înregistrată în 2010 ne va asigura atât o cotă de piaţă în creştere, cât şi o nouă poziţie în clasament.” – Beatrice Daniş, Managing Partner