Prima carte despre pionieratul in designul de brand in Romania
Brandient lanseaza “Brandient 101”, prima carte romaneasca dedicata designului de brand autohton si care aduna 101 identitati vizuale de corporatii si produse, desenate de companie in primii opt ani de existenta.
“Designul trebuie sa rezolve probleme si oportunitati reale de business si este o investitie cu durata foarte mare de viata. Dupa o jumatate de secol de uniformitate cenusie si colectivism, designul ofera individualitate si culoare. Din acest punct de vedere, in Romania, ne-am aflat in locul potrivit, la momentul potrivit.” — Cristian ‘Kit’ Paul, Creative Partner Brandient.
Cartea este o premiera pe piata autohtona si prezinta, sub forma unei colectii elegante, activitatea de pionierat in branding pe care compania a desfasurat-o in Romania. Identitatile grafice semnate Brandient fac deja parte din peisajul cotidian si este sigur ca orice roman a intrat in contact cu cel putin una dintre ele. In plus, multe sunt detinatoarele unor prestigioase premii internationale de design si branding, fiind publicate in carti de specialitate.
Cartea “Brandient 101” este disponibila intr-o editie speciala limitata, de numai 101 exemplare numerotate si semnate, exclusiv la Libraria Carturesti, str. Arthur Verona, 13. La aceeasi adresa, expozitia inedita “Brandient 101. Identitati grafice romanesti”, este deschisa publicului in perioada 26 martie – 7 aprilie.
{mosloadposition user10}