Vineri, 19 septembrie 2014, se lansează în premieră în cinematografele din România producția românească “Brâncuşi din eternitate”, peliculă ce evocă personalitatea sculptorului Constantin Brâncuşi.
Trei perioade de timp, trei poveşti, trei planuri şi trei personaje construiesc intriga filmului.
Povestea principală este cea despre Brancuşi (interpretat de actorul Ioan Andrei Ionescu) în perioada lui de maturitate, atât fizică cât şi creativă. Este perioada care urmează sosirii lui la Paris, perioada prieteniei cu Modigliani dar şi a relaţiei cu Martha (Iulia Verdeș), unul dintre modelele lui, poate chiar modelul lui preferat. În ciuda nenumăratelor lui trădări, Martha îi rămâne credincioasă până la moartea ei.
A doua poveste este a lui Marin Etu (Alexandru Potocean), un student la Arte plastice, în Bucureşti, în perioada instaurării regimului comunist. Din cauza unor critici aduse unora dintre membrii Academiei Romane care au refuzat moştenirea pe care Brancuşi ar fi vrut s-o lase statului roman, este condamnat la 13 ani de detenţie. După ce este eliberat, Securitatea (reprezentată în film de un secretar de partid interpretat de Vlad Rădescu) îl obligă să falsifice multe dintre lucrările lui Brâncuşi.
A treia poveste îl are în centrul ei pe Milarepa (Claudiu Bleonț), un mare învăţat ce a trait în sec. al XII-lea în Tibet. Milarepa e evocat de multe ori de Brâncuşi, mare admirator al învăţăturilor sale, dar şi de Marin Etu. În timpul detenţiei, datorită unui coleg de celulă, Marin Etu ajunge să afle multe despre viaţa lui Milarepa. Acesta este liantul dintre sculptorul Brâncuşi şi falsificatorul Marin Etu, liantul dintre destinele lor.
“Brâncuşi din eternitate” este un film despre căutarea adevărului şi a perfecţiunii în artă, dar şi despre dezamăgirile provocate de nerealizări. Este, însă, şi un film despre cel care le influenţează vieţile până în clipa trecerii în singurătate: Milarepa.
Din distributie mai fac parte Andra Negulescu (Elaine), Luca Rusu (in rolul lui Jeannot copil) si Alexandru Isfan (Jeannot tanar). Scenariul filmului este semnat de Radu Aneste Petrescu, Ioan Carmazan si Pascal Ilie Virgil, iar regia îi aparține lui Adrian Popovici, care a realizat și producțiile „Toți copiii Domnului” / (2012), „Liceenii, în 53 de ore şi ceva” (2010), „Eva” (2009), „Un acoperiş deasupra capului” (2006) etc.
Parteneri: Centrul Naţional al Cinematografiei şi Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română, Empire Video Production, La Fântâna. Parteneri media: 121.ro – Comunitatea femeilor senzaționale, Cațavencii, Magic FM, PRwave.ro, Ziarul Ring, TVR, TV City