Peste 70 de experți din cadrul Orange și Tremend s-au reunit, pentru al doilea an consecutiv, într-un hackathon dedicat proiectelor bazate pe Inteligență Artificială (AI), br.A.I.n Hack 2018. Pe parcursul competiției, participanții au dezvoltat și prezentat soluții revoluționare, care au un potențial real de a schimba ecosistemul social și de business.
“Gândiți-vă la aproximativ 12 ore petrecute cu scopul de a instrui rețelele neuronale și chiar de a utiliza deep learning pentru a produce rezultate semnificative. Am ajuns într-un stadiu în care tehnologiile bazate pe AI sunt folosite, în mod remarcabil, într-o gamă vastă de industrii. Este uimitor ce poți învăța în urma unui astfel de eveniment — o experiență condensată, unde întâlnești oameni extraordinari.”, a declarat Marius Hanganu, co-fondatorul companiei Tremend.
Echipa câștigătoare s-a concentrat pe latura socială a Inteligenței Artificiale, prezentând o soluție creată pentru copii cu nevoi speciale, care suferă de autism sau de sindromul Down. Aplicația interactivă, analizează desenul realizat de un copil, identifică obiectul desenat și îl asociază cu un obiect din viața reală. Utilizând tehnologii precum rețelele neuronale, Python, TensorFlow, Keras sau NumPy, aplicația a fost însoțită și de un plan de afaceri fezabil, pe baza căruia poate fi transformată într-o soluție accesibilă curând grupurilor țintă din lumea întreagă.
Echipa de pe locul al doilea a dezvoltat o aplicație mobilă ce identifică nevoile bebelușului atunci când plânge și transmite totodată, către părinți, notificări legate de copil. Pe cel de-al treilea loc s-a clasat un prototip care poate sumariza conversațiile din timpul întâlnirilor sau din cadrul înregistrărilor audio. În cadrul aceluiași eveniment au fost dezvoltate încă nouă soluții inovatoare pentru diverse industrii și domenii, precum comerțul cu amănuntul, călătoriile, drepturile cetățenilor, automatizarea marketingului și a vânzărilor, resurse umane, aplicații centrate pe consumator și securitate.
Prototipurile se bazează pe o serie de tehnologii din sfera AI, precum Machine Learning, Computer Vision, lingvistică computațională și chiar Deep Learning, și utilizează fie modele dezvoltate local (în TensorFlow, Kerat sau Scikit-learn), fie soluții în Cloud (IBM Watson, Google Natural Language API), în Python, Django sau Swift. Toate proiectele folosesc cel puțin cinci tehnologii complexe integrate, ceea ce a încurajat o abordare creativă și analitică pentru fiecare proiect. Fiecare prototip a fost evaluat de juriu atât din prisma gradului de inovație, cât și a complexității tehnice generale, a unicității și a impactului social și financiar.
“Am fost încântat să văd ce pot face niște minți creative, în mai puțin de 24 ore, atunci când își unesc forțele în fața unei provocări precum cucerirea teritoriului încă prea puțin explorat al Inteligenței Artificiale. Rezultatele au fost impresionante și ne-au arătat, în mod practic, puterea soluțiilor bazate pe AI. În urma competiției au rezultat 12 soluții complet diferite, ce răspund unor nevoi din domenii precum social, sănătate, tehnologie, afaceri, juridic sau securitate. Este un eveniment care trebuie să continue, pentru că atât participanții, cât și juriul și organizatorii au multe de învățat din această experiență.”, a declarat Bogdan Rotunjanu, Directorul IT al Orange Romania.
br.A.I.n Hack 2018 este o experiență de învățare rapidă, care promovează utilizarea tehnologiilor emergente. Evenimentul a strâns la un loc 12 echipe mixte, formate din experți din cadrul companiilor Tremend și Orange. Dincolo de oportunitatea de a prezenta talentele locale excepționale și de a transforma România într-un hub AI, astfel de evenimente au puterea de a schimba cursul societății noastre și de a crea soluții revoluționare, disponibile la nivel global.