Bosch efectuează testarea conducerii automate pe şoselele din Germania. Obiectivul declarat este testarea şi îmbunătăţirea autovehiculelor prin menţinerea automată a direcţiei şi conducerea automată în condiţii reale de trafic. În cadrul unui raport independent care vizează conceptul de siguranţă elaborat de Bosch pentru testele rutiere, organizaţia germană de certificare TÜV Süd declară că „în momentul de faţă nimic nu poate sta în calea testării acestor autovehicule experimentale pe drumurile publice”. Wolf-Henning Scheider, membru al consiliului de administraţie Bosch responsabil pentru acest domeniu, subliniază importanţa evaluării independente: „Suntem adepţii absoluţi ai principiului controlului dublu.”
Prima etapă a acestui proces se referă la conducerea automată pe autostradă. Neavând intersecţii, autovehicule care se deplasează în sens opus sau pietoni, autostrăzile prezintă cel mai mic nivel de provocări pentru sistemele automate. Manevrele efectuate de autovehiculul de testare sunt dictate de un asistent pentru menţinerea benzii de rulare, un sistem de comandă cu tempomat adaptiv şi un asistent pentru schimbarea benzii de rulare, informaţiile necesare despre zona din jurul autovehiculului fiind culese de radarul şi de senzorii video Bosch. Descoperirile efectuate pe parcursul acestor teste pavează calea pentru funcţiile de conducere cu o automatizare superioară, cum ar fi pilotul pentru blocajele în trafic, care asigură controlul complet automat al autovehiculului la viteze scăzute. Pentru atingerea acestui obiectiv, testele asigură deja o experienţă valoroasă care este utilizată la îmbunătăţirea sistemelor de frânare de urgenţă sau de evitare a situaţiilor periculoase. „Rezultatele acestor teste ajută la asigurarea unei conduceri mai sigure şi mai relaxate”, a declarat Scheider.
Chiar dacă există tehnologii pentru aproape fiecare situaţie imaginabilă ce poate fi întâlnită în traficul de pe o autostradă, şoferii acestor autovehicule de testare sunt instruiţi în mod special. La testele rutiere pot participa doar angajaţii care au asimilat conceptul de siguranţă şi care au urmat un curs special de instruire pentru conducere. Aceştia trebuie să aibă capacitatea de a reacţiona rapid în situaţiile potenţial critice.
Un număr de 5.000 de ingineri lucrează la Bosch pentru a crea sisteme şi mai performante de siguranţă şi asistenţă, acestea constituind baza conducerii automate. Echipa responsabilă pentru proiect lucrează în momentul de faţă la corelarea sigură a acestor funcţii viitoare cu senzorii, unităţile de comandă şi dispozitivele de acţionare ale unui autovehicul, pentru a forma un sistem unificat. Activitatea pentru atingerea acestui obiectiv se desfăşoară în două centre: la Palo Alto, California, inginerii asigură dezvoltarea funcţiilor, iar integrarea sistemelor este realizată la Abstatt, lângă Stuttgart, în Germania.
Mai multe informaţii despre conducerea automată Bosch puteţi găsi la adresa //www.youtube.com/watch?v=0D0ZN2tPihQ.