La finalul lunii octombrie a avut loc “Caravana Echipamentelor de Service Bosch”, primul eveniment de prezentare a echipamentelor de service oferite în România de către firma Robert Bosch SRL. Caravana a fost organizată de Bosch în colaborare cu firma Rune, unul din partenerii importanţi Bosch, şi s-a desfăşurat în trei oraşe din ţară: Sibiu, Alba-Iulia şi Cluj-Napoca. În urma succesului înregistrat, Bosch a decis continuarea proiectului şi în anul 2011.
La această primă ediţie au participat reprezentanţi ai service-urilor auto interesaţi în dotarea atelierelor cu
aparatură de ultimă generaţie, pentru a putea realiza diagnosticări, analize şi reparaţii pentru toate mărcile de autovehicule. Compania Bosch comercializează în România o gamă extinsă de echipamente de service precum: testere de diagnoză (KTS), sisteme de analiză motor (FSA), sisteme pentru întreţinerea instalaţiilor de climatizare (ACS), analizoare gaze (BEA), standuri de frânare (BSA), standuri de geometrie (FWA), aparate pentru service baterii (BAT), precum şi alte instrumente specifice activităţii de service. Aceste echipamente au fost aduse cu o maşină specială şi au fost prezentate de către un specialist Bosch, care a realizat şi demonstraţii practice, utilizând vehiculele aflate deja în service în vederea reparării. Astfel, reprezentanţii service-urilor participante au putut vedea modul de lucru şi avantajele aparatelor, putând, la rândul lor, să testeze echipamentele şi să primească sfaturi practice. De asemenea, au fost prezentate conceptele de service Bosch (Bosch Car Service, Bosch Diesel Center, Bosch Diesel Service şi module) şi programul cursurilor organizate de firma Bosch. Reprezentanţii Bosch anunţă că proiectul “Caravana Echipamentelor de Service Bosch” va continua şi în 2011.