Grupul Bosch a anunţat faptul că a vândut acţiunile pe care le mai deţinea la compania Denso, Japonia. Cele aproximativ cinci procente pe care Robert Bosch Investment Nederland B.V. le deţinea la Denso au fost vândute recent. Acţiunile pe care Bosch le avea încă din mijlocul anilor 1950 nu au reprezentat o investiţie financiară de o importanţă strategică. Bosch a vândut o parte din investiţia iniţială încă din anul 2009. Pentru aproximativ 46 de milioane de acţiuni Denso, Bosch a primit circa 1,1 miliarde de euro. Banii vor fi folosiţi pentru a acoperi costurile de capital din domenii strategice, precum şi pentru finanţarea de noi achiziţii.
O alianţă care durează de aproape 60 de ani
Vânzarea acţiunilor nu afectează în niciun fel relaţia de succes şi de lungă durată dintre grupul Bosch şi compania Denso. „De aproximativ 60 de ani, cele două companii au colaborat în domeniul echipamentelor auto. Bazele acestei colaborări de succes au fost întotdeauna încrederea reciprocă şi dorinţa comună de a găsi soluţii tehnice excelente”, a afirmat Dr. Stefan Asenkerschbaumer, directorul financiar al Robert Bosch GmbH. El a mai adăugat că acestea vor rămâne pilonii relaţiei dintre Bosch şi Denso şi pe viitor. Cele două companii vor continua să lucreze împreună în cadrul parteneriatelor şi alianţelor existente. Şi pe viitor, Bosch şi Denso vor examina oportunităţile de colaborare care să le permită să satisfacă cererile industriei internaţionale de automobile.
Un parteneriat lung şi de succes
Bosch şi compania japoneză Denso sunt parteneri de mulţi ani. Încă din anul 1953, cele două companii (la vremea respectivă Denso se numea Nippodenso Ltd.) au semnat un acord în ceea ce priveşte fabricarea echipamentelor electrice auto, precum generatoare şi demaroare. În 1956, aceştia au extins acordul pentru a include şi fabricarea bujiilor. Până de curând, acordurile au fost extinse, iar altele noi au fost semnate. Bosch şi Denso sunt, de asemenea, acţionari în companiile mixte Associated Fuel Pump Systems Corporation (AFCO) şi Advanced Driver Information Technology Corporation (ADIT). AFCO produce pompe de combustibil pentru autovehicule în oraşul american Anderson, South Carolina, încă din 1989. ADIT, care a fost înfiinţat în anul 2003, dezvoltă platforme pentru sistemele de infotainment în Kariya, Japonia şi Hildesheim, Germania.