Compania contribuie la educarea și formarea specialiștilor în domeniul IT
- Programul „Calcul de înaltă performanță şi analiza volumelor mari de date” oferă pregătire solidă masteranzilor
- Bosch, o responsabilitate deosebită în ceea ce privește educația
- Compania rămâne unul dintre partenerii strategici importanți ai mediului academic
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, semnează un nou acord de parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj – Napoca (UBB). Acordul vizează susținerea programului de masterat „Calcul de înaltă performanţă şi analiza volumelor mari de date” derulat de Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul UBB Cluj, concretizând direcțiile strategice comune ale instituției de învățământ și ale companiei de a oferi educație de calitate și de a furniza specialiști bine pregătiți pentru industria IT.
Promotor al filosofiei lifelong learning și partener de încredere al comunității academice, Bosch reiterează astfel angajamentul față de sistemul educațional din România.
„Grupul Bosch dezvoltă permanent, în România, programe și inițiative care sprijină relația dintre educație și mediul economic. Pentru noi, parteneriatul cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj este parte integrantă din strategia noastră la nivel național și ne permite să oferim studenților oportunitatea de a accede la o carieră solidă în domeniul tehnologiilor avansate.”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România.
„Semnarea acestui nou Acord de Parteneriat reprezintă consolidarea relației de colaborare dintre Centrul de Inginerie Bosch din Cluj și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Totodată, este un pas prin care extindem parteneriatul nostru în beneficiul comunității locale și al companiei.
Viitorul companiei noastre are la bază nu doar actualii, ci și viitorii angajați bine pregătiți pentru era digitalizării, a industriei, lucrurilor și serviciilor conectate.”, a menționat Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.
„Această colaborare, ce sperăm să fie un exemplu de reţetă de câştig de tipul „Win-Win”, demonstrează că, atunci când există viziune şi determinare, nu există nicio piedică în realizarea unui parteneriat orientat spre performanță și profitabilitate ȋntre instituțiile de învățământ superior şi industrie.
Facultatea de Matematică şi Informatică este şi va rămâne şi pe viitor deplin angajată ȋn susţinerea celei mai de succes industrii a Clujului, industria de IT & C.”, a declarat Prof.univ.dr. Adrian Petrușel, decan al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În cadrul parteneriatului, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj va asigura suport tehnic, organizațional și financiar pentru studenții și cadrele didactice implicate în program, nu doar pe componenta didactică, ci și pe cea științifică. Toți studenții înrolați în programul de masterat vor beneficia de pregătire solidă în sfera programării paralele și distribuite, ingineria și știința datelor, analiza și vizualizarea datelor cu aplicații în domenii precum industria auto și oricare alta industrie care produce și analizează volume mari de date.
„Inteligența artificială, știința datelor, ingineria și gestionarea volumelor mari de date în domeniul mobilității și industriei conectate sunt proiecte strategice pe care compania le derulează la nivel global și în Centrul de Inginerie Bosch din Cluj.
Proiectele inovatoare pe care le dezvoltăm la Cluj contribuie la viitorul mobilității – o mobilitate automatizată, sigură și sustenabilă. În acest sens, avem posibilitatea de a oferi studenților atât know-how tehnic și științific, cât și cel mai bun cadru de învățământ practic pentru a-i familiariza cu proiecte din domeniul transformării digitale a industriei auto și tehnologie de ultimă oră.” – a adăugat Dennis Raabe.
Bosch – o responsabilitate deosebită în ceea ce privește educația
Începând cu anul 2017, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj a lansat un nou program de masterat în colaborare cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca – „Sisteme și structuri electrice avansate”. Adițional programului mai sus amintit, compania a organizat și predat integral cursuri dedicate studenților Facultății de Automatică și Calculatoare, pasionați de tehnologie în domeniul conducerii autonome, din cadrul aceleiași universități.
De asemenea, în 2019, Bosch a introdus două noi cursuri în grilele disciplinelor predate la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai – „Introducere în sisteme automate de asistență a conducătorilor auto” și Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul UTCN -„Metode de dezvoltare software pentru industria auto”.
Mai mult decât atât, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj organizează programul Bosch Summer School care se adresează în mod direct studenților cu profil de inginerie mecanică din cadrul Facultăților de Construcții de Mașini, Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, sau Ingineria Materialelor și a Mediului din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Cercetare şi inovare în Centrul de Inginerie din Cluj
Centrul de Inginerie Bosch din Cluj acordă o importanță deosebită inovării continue şi lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă generaţie. Având o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica locală din Jucu, tinerii ingineri din Cluj dezvoltă produse cu competențe înalte în software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică.
Tehnologia pentru conducerea autonomă, conectată, Internetul lucrurilor, industria conectată (Industria 4.0) şi vehiculele electrice, sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj-Napoca.