si non-road
În cea de-a doua parte a acestui an, Bosch Emission Systems GmbH & Co. KG şi-a prezentat portofoliul de sisteme de tratare ulterioară a gazelor de eşapament. Astfel, firma germană a arătat faptul că filtrul de particule nou lansat reţine aproape în întregime particulele de funingine, astfel încât emisiile de oxid de azot pot fi reduse cu până la 85 de procente, în timp ce consumul de carburant şi emisiile aferente de CO2 se pot diminua cu până la 5 procente.
Compania Bosch Emission Systems GmbH & Co. KG a fost înfiinţată la începutul lunii aprilie 2010 de către firmele Bosch, Deutz şi Eberspächer. Noua organizaţie beneficiază de experienţa vastă a acestor trei companii în materie de tratare ulterioară a gazelor de eşapament, oferind soluţii complete de sistem, bazate pe principiul asamblării componentelor.
Filtrul de particule reţine aproape în întregime particulele de funingine, iar pentru a asigura oricând regenerarea filtrului, sistemul poate fi completat cu un arzător suplimentar, alimentat cu aer. Acesta, împreună cu catalizatorul de oxidare diesel, contribuie la creşterea temperaturii gazelor de eşapament până la nivelul necesar arderii particulelor de funingine. Reducerea oxidului de azot se realizează prin intermediul sistemului Denoxtronic, care injectează agentul de reducere AdBlue în fluxul de gaze de eşapament. Dozarea acestei substanţe ţine întotdeauna cont de valorile precise de funcţionare ale motorului şi ale sistemului de reducere catalitică selectivă SCR. Astfel, emisiile de oxid de azot pot fi reduse cu până la 85 de procente, iar consumul de carburant şi emisiile aferente de CO2 se pot diminua cu până la 5 procente. În concluzie, utilizând sistemul de tratare a oxizilor de azot, consumul va fi optimizat. Reglarea întregului sistem se realizează printr-o unitate centrală de gestionare a tratării emisiilor poluante. Bosch Emission Systems furnizează şi toţi senzorii necesari, cablurile specifice şi rezervorul de uree.
„Tehnologia noastră este adaptată atât pentru utilaje mobile, motostivuitoare, cât şi pentru echipamente staţionare, aşa numitele non-road“, a explicat Wolfgang Albrecht, Director general, Bosch Emission Systems. „Mai mult, aceste sisteme pot fi folosite şi la aplicaţiile on-road, spre exemplu la autobuze şi vehicule ale autorităţilor locale. Pentru fiecare autovehicul şi utilaj proiectăm un sistem perfect adaptat ce se bazează pe componente standard. În consecinţă, timpii de dezvoltare şi costurile echipamentelor utilizate sunt cu mult mai reduse” a declarat Albrecht. Nivelul ridicat de flexibilitate permite o aplicare individuală. Sistemele pot fi diagnosticate şi sunt concepute sub forma unor soluţii individuale, fapt ce asigură reducerea costurilor aferente. Modulele deja disponibile, care trebuie certificate de către producătorii de motoare, includ motoare diesel cu o putere între 19 şi 560 kW.
În viitor, în numeroase ţări vor fi aplicate valori mai restrictive cu privire la emisiile poluante pentru aplicaţiile tip non-road, care se adresează astfel echipamentelor staţionare. De exemplu, începând cu 2011, pentru motoare care dezvoltă o putere situată între 130 şi 560 kW, în Europa va intra în vigoare Directiva UE-Non-road 2004/26/CE Nivel IIIB, iar în S.U.A., standardul US EPA Tier 4 interim. Spre deosebire de valorile limită aplicate până în prezent, cele viitoare prevăd o reducere cu 90 de procente a emisiilor de particule şi cu 50 de procente a oxidului de azot. În 2014, în Uniunea Europeană va intra în vigoare nivelul 4 al standardului, iar în SUA, standardul Tier 4 final. Acest lucru înseamnă că, cererea de sisteme capabile să atingă nivelul solicitat de emisii va creşte considerabil. Bosch Emission Systems oferă o gamă completă de sisteme şi servicii, de la proiectarea sistemului, la aplicarea completă a acestuia, ceea ce reprezintă un avantaj deosebit mai ales pentru producătorii axaţi pe serii mici de producţie.