Bosch a lansat Isio, noua generaţie de foarfece pentru tăiat iarbă şi tuns arbuşti. Produsul are o funcţie nouă, specială – sistemul „Multi-Click” -, care permite schimbarea foarte rapidă şi simplă a lamei de tăiat iarba şi a celei pentru tuns arbuşti. Dacă se apasă simultan în jos cele două butoane roşii de pe partea stângă şi dreaptă a uneltei, se eliberează atât lama, cât și întreaga unitate care include şi lama. Acestea formează împreună un accesoriu detaşabil, care sporeşte semnificativ flexibilitatea sculelor, fiind astfel mai uşor de folosit. După scoaterea accesoriului a cărei utilizare nu mai este necesară, se poate ataşa foarte simplu următorul accesoriu, acesta fixându-se în poziţie cu un simplu clic.
Funcţii suplimentare pentru o gamă mai largă de aplicaţii
Foarfecele Bosch Isio este acum mai mic şi mai versatil, fiind cu 15 la sută mai compact faţă de modelul anterior şi, prin urmare, mai uşor de manevrat. O dotare nouă este dispozitivul de pulverizare care, prin simpla apăsare a unui buton, poate fi folosit la stropirea plantelor cu pesticide sau îngrăşăminte solubile în apă, în concentraţiile de uz casnic. În funcţie de setare, posibilităţile de aplicare variază de la un jet direcţionat până la o pulverizare fină. Rezervorul transparent are o capacitate de 1 litru. Isio poate pulveriza timp de până la 40 de minute cu un acumulator complet încărcat, ceea ce înseamnă aproximativ opt rezervoare pline. De asemenea, Isio poate fi ţinut în orice moment confortabil în mână datorită centrului său de greutate echilibrat.
Funcţiile cu eficienţă dovedită la modelul anterior au fost păstrate, precum sistemul antiblocare, care asigură o funcţionare puternică a lamei cuţitului, aceasta putând tăia cu uşurinţă chiar şi crengi mai groase sau smocuri dese de iarbă. De asemenea, indicatorul nivelului de încărcare afişează nivelul de încărcare a acumulatorului în patru trepte (între 100 şi 35 la sută, între 35 şi 15 la sută, între 15 şi 5 la sută şi între 5 la sută şi 0) prin două culori şi o iluminare continuă sau intermitentă. Isio continuă să se numere printre cele mai uşoare scule electrice de grădină datorită tehnologiei litiu-ion cu eficienţă dovedită, având o greutate totală de 500 de grame, incluzând lama de tăiat iarbă, sau de 550 de grame, incluzând lama pentru tuns arbuşti.
Tijă telescopică îmbunătăţită
La fel ca produsul Isio, şi tija telescopică a fost îmbunătăţită: aceasta poate fi utilizată acum şi cu foarfecele pentru tuns arbuşti și de tuns iarba. Un nivel ridicat de confort în timpul lucrului este asigurat de capul rotativ al tijei: acesta poate fi rotit 90 de grade spre dreapta sau spre stânga. Astfel, utilizatorul poate tăia în mod confortabil arbuştii din lateral, fără a fi nevoit să-şi răsucească mâna. Capul tijei poate fi, de asemenea, înclinat în trei unghiuri, facilitând în mod considerabil lucrul deasupra capului. Tija telescopică poate fi reglată continuu, putând fi lungită cu până la 25 de cm.
Noul Isio va fi disponibil în magazine începând din primăvara anului 2014, în următoarele versiuni:
· cu cuţitul pentru tăiat iarba,
· cu cuţitul pentru tuns arbuşti,
· cu ambele cuţite.
Fiecare versiune este dotată cu o husă, inclusiv încărcător. Accesoriul pentru pulverizare este disponibil separat.
Specificaţii |
Isio (a treia generaţie) |
Tensiune / capacitate acumulator |
3,6 V litiu-ion / 1,5 Ah |
Timp de funcţionare cu cuţitul pentru tăiat iarbă / tuns arbuşti |
până la 50 de minute |
Timp de funcţionare cu tija telescopică |
până la 40 de minute |
Timp de funcţionare cu pulverizator |
până la 40 de minute, |
Lăţime cuţit pentru tăiat iarbă |
80 de mm |
Lungime cuţit pentru tuns arbuşti / |
120 de mm / 8 mm |
Capacitate rezervor pulverizator |
1 l |
Greutate |
500 de g cu cuţitul de tăiat iarbă, 550 de g cu cuţitul pentru tuns arbuşti, circa 1,5 kg cu accesoriul pentru spray |