care permit detectia celor mai mici particule de fum
Bosch anunţă faptul că, la începutul lunii septembrie, îşi extinde gama de senzori de fum seria 420 cu trei noi variante de ultimă generaţie, care detectează cele mai mici particule de fum şi permit avertizarea şi mai rapidă în caz de incendii. Mai mult, Bosch este prezent în România şi cu sistemul de evacuare de urgenţă Praesideo, primul echipament de adresare publică şi evacuare vocală în caz de urgenţă, certificat EN54-16 şi ISO7240-16 de către TÜV, organizaţia germană independentă pentru calitate şi siguranţă, una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniul tehnic.
“Când vorbim despre siguranţa persoanelor şi a bunurilor, orice secundă este importantă şi nu trebuie făcut niciun compromis. Cu mai mult de 80 de ani de experienţă în acest domeniu, Bosch doreşte să ofere sisteme de detecţie şi avertizare sigure şi fiabile. Din acest motiv, investim anual peste 10 la suta din cifra de afaceri în cercetarea şi dezvoltarea sistemelor de securitate. Când vorbim de soluţii de incendiu, este vital răspunsul rapid al echipamentelor în cazul apariţiei unui eveniment neplăcut, iar rata scăzută a alarmelor false contribuie decisiv la creşterea încrederii în eficacitatea sistemelor. Bosch oferă o garanţie standard de 3 ani pentru toate echipamentele, ceea ce contribuie şi mai mult la sporirera încrederii clienţilor noştri în produsele Bosch’’, a afirmat Bogdan Alexandru, Director regional de vânzări Bosch Security Systems România.
Când vine vorba de detectorii de incendiu, principalele calităţi pe care specialiştii Bosch pun accent sunt fiabilitatea şi precizia în detectarea incendiilor. Este vorba inclusiv de capacitatea de a detecta incendiile încă din stadiile incipiente, dar şi de a funcţiona în toate condiţiile de mediu. Astfel, detectorii de incendiu Bosch încorporează capacităţi sofisticate de procesare a semnalelor, optimizate pentru fiecare aplicaţie în parte. Detectorii seria 420 de la Bosch utilizează o combinaţie de senzori optici, de temperatură şi de CO care sporeşte semnificativ performanţele în condiţii critice de mediu. Astfel, algoritmii încorporaţi şi procesului de comparare a tiparelor de alarmă permit senzorilor de incendiu Bosch să obţină un nivel de acurateţe înalt în detectarea incendiilor. Seria 420 de la Bosch cuprinde patru tipuri de detectori: optic, termic, optic-termic şi optic-termic-chimic, cu nivel de sensibilitate reglabil în trepte, pentru compatibilitate la condiţiile de mediu ale încăperii.
În septembrie 2010, Bosch anunţă faptul că îşi extinde gama de detectori de fum seria 420 cu trei noi variante care permit detecţia celei mai mici particule de fum. Noile variante de detectori funcţionează cu tehnologia unică Dual Ray, care presupune folosirea unui senzor optic dual, ce se bazează pe scanarea densităţii fumului şi a particulelor de fum cu ajutorul a două LED-uri cu frecvenţe de undă diferite (infraroşu şi blue light). Acest lucru conferă stabilitate şi precizie de detecţie mai mare, deoarece se face diferenţa între detecţia particulelor de fum şi alte particule cauzatoare de alarme false, precum particulele de praf sau abur. Senzorii seria 420 cu tehnologie Dual Ray detecteză orice tip de foc conform standardelor internaţioanle de securitate EN54-7, de la foc deschis de lemn (TF1), foc mocnit de lemn (TF2), foc mocnit vizibil de bumbac (TF3), foc de mase plastice (TF4), până la foc de lichide cu temperatura scăzută şi fum negru (TF8). De asemenea, detectorii Bosch sunt conformi cu standardul de calitate german VdS, care certifică performanţele ridicate ale produselor.
Bosch Security Systems este prezent pe piaţa din România încă din anul 2005, fiind cunoscut pentru că oferă sisteme integrate cu soluţii complete de securitate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, de la detecţia şi alarmarea personalului cu privirea la eveniment, până la evacuarea organizată şi în siguranţă a persoanelor aflate într-o clădire. Evacuarea unui număr mare de persoane dispersate pe arii largi în cadrul aceleiaşi clădiri sau grup de clădiri impune existenţa unui sistem dedicat de alarmare vocală în caz de pericol şi existenţa unei structuri de personal dedicate îndrumării şi salvării acestor persoane. Astfel, Bosch oferă pe piaţa din România sistemul Praesideo, primul echipament de adresare publică şi evacuare vocală în caz de urgenţă, certificat EN54-16 şi ISO7240-16 de către TÜV, organizaţia germană independentă pentru calitate şi siguranţă – una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniul tehnic. Bosch Praesideo este primul sistem de sonorizare complet digital din lume, menit adresării publice şi evacuării de urgenţă. Extinderea ariei de funcţionalitate a sistemului Praesideo este reflectată şi de indicatorii noi pentru status-ul sistemului pe zone, care arată eventualele erori ale echipamentului sau ale cablării individual pe fiecare sector în parte, când într-o anumită locaţie este oprită transmisia.