În cadrul IFA, cel mai mare Târg Internaţional de electronice şi electrocasnice, desfăşurat la Berlin în perioada 31 august – 5 septembrie, au fost expuse cele mai noi tehnologii. Bosch şi-a prezentat inovaţiile în materie de electrocasnice şi a promovat economisirea resurselor naturale. Sub conceptul „Din laborator în viaţa de zi cu zi”, Bosch a urmărit sensibilizarea consumatorilor cu privire la economisirea resurselor şi schimbarea pe termen lung a comportamentului clienţilor. În calitate de lider în sectorul de electrocasnice din Europa, Bosch joacă un rol important în promovarea aparatelor eficiente din punct de vedere energetic şi îşi ia în serios responsabilitatea de a-şi extinde gama de produse super-eficiente energetic.
Produsele super-eficiente – soluţia Bosch pentru protejarea mediului
Conform studiilor GfK, s-a stabilit că înlocuirea imediată în Germania a tuturor aparatelor electrocasnice cu cele eficiente energetic existente în acest moment pe piaţă ar reduce consumul curent de energie electrică cu 22 de miliarde de kWh. La IFA 2012, Bosch a prezentat un portofoliu complet de modele de aparate electrocasnice super-eficiente. Ca urmare a eforturilor sale continue de cercetare şi dezvoltare, Bosch are acum şi mai multe aparate eficiente energetic, precum şi produse special create pentru a îmbunătăţi viaţa clienţilor săi.
Un punct de atracţie în cadrul IFA a fost prezenţa aparatelor frigorifice Bosch din gama SmartCool super-eficiente A+++, care consumă mai puţină energie electrică decât un bec economic. Un bec economic de 18W consumă 157,68 kWh pe an, în timp ce modelul Bosch KGE36AW40 din gama SmartCool consumă doar 149 kWh pe an, în funcţionare de 24 de ore pe zi, timp de 365 de zile pe an. Şi aparatele frigorifice din clasa A++, care completează gama Bosch, ating valori minime de consum. Un alt exemplu îl reprezintă uscătoarele de rufe din gama Bosch HomeProfessional care realizează, de asemenea, un consum minim de energie, încadrându-se în clasa de eficienţă energetică A-60%. Mai mult, datorită sistemului inteligent i-DOS ® de dozare automată cu detergent lichid şi balsam, maşina de spălat rufe Bosch HomeProfessional, utilizează extrem de eficient apa, detergentul şi energia electrică. În afară de dozarea automată, cel mai nou model este echipat, de asemenea, cu funcţia VarioPerfect, cu ajutorul căreia se poate selecta opţiunea "EcoPerfect" pentru economisirea de energie sau "SpeedPerfect" pentru economisirea de timp. Această maşină de spălat rufe este încadrată în clasa de eficienţă energetică A+++, are un design premium şi o multitudine de programe de spălare. Un alt produs super-eficient este maşina de spălat vase cu tehnologie unică Zeolith®, care asigură un consum minim de energie, încadrându-se în clasa de eficienţă energetică A+++ -10% şi care asigură rezultate optime la spălarea şi uscarea vaselor.
Cercetare şi dezvoltare pentru un viitor în care resursele sunt utilizate eficient
Angajamentul Bosch faţă de reducerea permanentă a consumului de energie şi apă al produselor sale – o cale eficientă de economisire a resurselor în gospodării – este reflectat de importanţa majoră acordată în cadrul companiei cercetării şi dezvoltării. Astfel, Bosch investeşte aproximativ 45% din fondurile R&D pentru dezvoltarea tehnologiilor sustenabile. În plus, Bosch este unul dintre puţinii producători care are fabrici pentru electrocasnice mari şi în Germania.
Folosind experimente, inginerii Bosch au prezentat la IFA cele mai recente tehnologii, astfel încât să crească gradul de conştientizare a importanţei economisirii resurselor în gospodăriile private. „Consumatorii pot avea o contribuţie semnificativă la reducerea consumului de resurse naturale. Ca şi lider pe piaţa electrocasnicelor din Europa, avem o responsabilitate majoră în această privinţă, una pe care o acceptăm cu bucurie”, declară reprezentanţii Bosch Electrocasnice.