Sistemul start-stop cu numărul zece milioane a ieşit recent de pe linia de asamblare a fabricii Bosch din Hildesheim. Sistemele start-stop opresc motorul autovehiculului în momentul în care acesta staţionează – de exemplu, în blocajele de trafic sau la culoarea roşie a semaforului – economisind astfel carburant şi diminuând emisiile de CO2. Încă din 2007, de la începutul producţiei de serie, numărul comenzilor pentru această tehnologie ce permite reducerea consumului de carburant a crescut constant. „Am ajuns deja la faza în care unul din două autovehicule noi fabricate în Europa de Vest este echipat cu un sistem start-stop. Multe modele sunt prevăzute deja standard cu sistemul start-stop, iar ţintele internaţionale ambiţioase referitoare la emisiile de CO2 vor da un impuls suplimentar pieţei dinamice a sistemelor start-stop”, a declarat Dr. Ulrich Kirschner, preşedintele diviziei Demaroare şi Alternatoare din cadrul Bosch.
Aproape toţi producătorii auto europeni includ tehnologia start-stop Bosch în dotarea autovehiculelor compacte, a limuzinelor premium, a camioanelor uşoare şi chiar a autovehiculelor sport puternice. Interesul pentru această tehnologie economică este în creştere şi în alte regiuni precum Statele Unite ale Americii şi China. „Start-stop este o modalitate rentabilă de a reduce considerabil consumul de carburant”, afirmă Kirschner.
În cadrul noului ciclu de conducere european (NEDC), sistemele start-stop reduc cu până la 5 procente consumul de carburant şi, în consecinţă, emisiile de CO2. În ciclul urban al NEDC, această reducere poate ajunge până la 8 procente. În traficul urban aglomerat, în special în timpul orelor de vârf, potenţialul de economisire este chiar mai ridicat. Sistemul funcţionează în fundal şi evaluează un număr extins de informații primite de la senzori înainte de a se activa. De exemplu, un senzor de acumulator calculează nivelul de încărcare a acestuia, iar motorul va fi oprit când autovehiculul staţionează numai dacă este garantată o repornire rapidă. Un alt exemplu este temperatura din habitaclu. Dacă aceasta atinge o valoare prea scăzută sau prea ridicată, motorul va continua să funcţioneze până la atingerea temperaturii dorite de ocupanţii autovehiculului. În sfârşit, un convertizor de curent CC/CC stabilizează tensiunea sistemului electric în timpul pornirilor pentru a asigura funcţionarea fără interferenţe sau întreruperi a sistemului audio, a sistemului de navigaţie sau a telefonului cu funcţie hands-free.
Zero consum, chiar şi în timpul deplasării
Pentru o reducere suplimentară a consumului de carburant, şi în consecinţă a emisiilor de CO2, inginerii Bosch depun permanent eforturi pentru a prelungi timpii de nefuncţionare a motorului. Acest lucru va fi valabil la început pentru perioada în care autovehiculul se deplasează cu o viteză de croazieră până la oprire, iar din 2016 şi pentru perioadele de deplasare când şoferul nu accelerează. Eficienţa maximă a funcțiilor de siguranţă şi confort rămâne în continuare asigurată, chiar şi în timpul acestor perioade mai lungi de oprire a motorului. „În funcţie de stilul de conducere, sistemele start-stop îmbunătăţite vor reduce consumul de carburant cu încă 10 la sută”, declară Kirschner.
Mai multe informaţii despre sistemul start-stop Bosch pentru transmisie manuală puteţi găsi pe //bit.ly/19iwI4m, iar despre sistemul start-stop Bosch pentru transmisie automată puteți găsi pe //bit.ly/1atoKDe.