În urma obţinerii aprobării din partea autorităţilor antitrust, Bosch anunţă finalizarea achiziţiei SPX Service Solutions, o companie americană specializată în soluţii de diagnoză pentru industria auto. Contractul de achiziţie a companiei a fost semnat în luna ianuarie 2012, iar după 12 luni concernul german a primit şi aprobarea autorităţilor antitrust. SPX Service Solutions dezvoltă, produce şi comercializează echipamente de service, accesorii pentru service-urile auto şi software pentru piaţa auto globală. Având sediul în oraşul Canton, statul Michigan (SUA), SPX Service Solutions a înregistrat în anul 2011 vânzări de aproximativ 920 de milioane de dolari (aproximativ 660 de milioane de euro). Compania, specializată în diagnoză, are aproximativ 2.800 de angajaţi în 17 ţări şi deţine unităţi de producţie în SUA, Germania, Franţa şi China. Preţul de achiziţie este de 1,15 miliarde de dolari (aproximativ 885 de milioane de euro).
„Prin achiziţia companiei SPX Service Solutions, vom deveni furnizorul unei game extinse de produse pentru diagnoză şi service. Iar prin extinderea portofoliului nostru şi a prezenţei noastre globale, în special în SUA, ne consolidăm poziţia pe piaţă”, a declarat Robert Hanser, preşedintele diviziei Bosch Automotive Aftermarket. „Vom realiza o fuzionare rapidă a cunoştinţelor noastre tehnice şi a experienţei extinse pe această piaţă aflată în expansiune. Obiectivul nostru este acela de a deveni cel mai mare furnizor la nivel mondial în domeniul soluţiilor de diagnoză pentru toate mărcile de autovehicule.”
Reţea de competenţe cheie pentru o piaţă aflată în plină expansiune
Având în vedere nivelul tot mai mare de complexitate a componentelor electronice din dotarea autovehiculelor, piaţa de soluţii de diagnoză cunoaşte un potenţial imens de dezvoltare. Rolul deţinut până în prezent de Bosch pe această piaţă a fost acela de furnizor de produse şi servicii de diagnoză şi service pentru autoturisme şi autovehicule comerciale, clienţii săi principali fiind service-urile auto nespecializate pe anumite mărci. Portofoliul SPX Service Solutions cuprinde servicii de proiectare pentru producătorii auto, precum şi accesorii şi servicii pentru service-uri auto. Combinarea acestor domenii complementare de competenţe va aduce companiei Bosch un număr mai mare de clienţi şi un portofoliu mai vast, oferind noi oportunităţi pe piaţă, în special în zona Asia-Pacific şi în Europa.
Domeniile care vor fuziona în cadrul noii divizii „Automotive Service Solutions”
Activităţile companiei SPX Service Solutions vor fi integrate diviziei Bosch Automotive Aftermarket, unul dintre principalii furnizori de produse şi servicii aftermarket, care a înregistrat în 2011 vânzări de aproximativ 4,3 miliarde de euro. Ca parte a procesului de integrare, va fi înfiinţată noua divizie Automotive Service Solutions. Fosta divizie Diagnostics va fi, de asemenea, integrată în această nouă divizie. În total, cele două divizii au înregistrat vânzări de aproximativ un miliard de euro în anul 2011. Tanvir Arfi, cel care a deţinut timp de mai mulţi ani funcţia de preşedinte al SPX Service Solutions, va conduce divizia Automotive Service Solutions şi pe cei 4.200 de angajaţi ai acesteia. Sediul general al diviziei va fi în oraşul Canton, statul Michigan, SUA. În Europa, sediul Automotive Service Solutions va fi la Plochingen, în Germania.