BØRNS, baiatul cu alura misterioasa, desprins parca din povestile fantastice ale lui Lewis Carroll, a lansat cel de-al doilea album de studio din cariera, „Blue Madonna”. Pe material se regasesc si cele patru single-uri deja lansate de artistul de doar 26 de ani – „Faded Heart”, „Sweet Dreams”, „I Don’t Want U Back” si single-ul „God Save Our Young Blood”, o colaborare cu Lana del Rey.
Desi „Blue Madonna” reuneste aceleasi sunete specifice de pop psihadelic ca „Dopamine”, primul album BØRNS (2015), cantaretul si compozitorul Garrett Borns a tinut sa integreze in sound-ul noului material elemente surprinzatoare, precum inregistrari cu muzica bufnitelor si greierilor din zona orasului sau natal, Grand Haven, Michigan. Vocea atipica a lui Garrett confera materialului acelasi aer visator, iar colaborarea exceptionala dintre el si Lana del Rey pentru single-ul „God Save Our Young Blood” releva cel mai mare grad de compatibilitate vocala.
Albumul „Blue Madonna” vine la pachet cu 12 fotografii ale lui Garrett ce pun accentul pe legatura aparte a artistului cu lumea modei.
Povestea ce sta la baza materialului „Blue Madonna” si-a gasit inspiratia in literatura taoista, in procesul continuu de cautare a nemuririi spirituale – „Sa lucrez la acest album a fost mai mult o experienta religioasa.”, a declarat Garrett Borns. „Blue Madonna” nu este neaparat despre cautare, ci despre evolutie si despre experientele acumulate in aceasta calatorie afectiva.
Primul album BØRNS, „Dopamine”, a fost lansat in anul 2015 si include single-ul „Electric Love”, care a inregistrat peste 22 de milioane de vizualizari pe YouTube. BØRNS a ajuns si in Romania, in anul 2016, unde a reusit sa electrizeze publicul festivalului Summer Well.
Albumul este disponibil online: https://umusic.lnk.to/bluemadonnaPR.