Boomerang difuzează, începând cu 1 iunie, cel de-al doilea sezon din serialul animat Mr. Bean. Celebrul personaj, iubit de mai multe generaţii, se întoarce în formă animată cu un nou sezon ce cuprinde 52 de episoade a câte 11 minute fiecare.
Fiind o comedie pe gustul tuturor, seria animată poate fi vizionată de întreaga familie, fiind adresată în special copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani. Într-un singur sezon, Mr. Bean devine şofer de taxi, profesor sau cercetaş, oferind telespectatorilor săi momente comice de neuitat.
Cecilia Persson, Vicepreşedinte de achiziţii şi co-producţii pentru EMEA al companiei Turner, declară: „Ne bucurăm să anunţăm noul sezon pentru filialele internaţionale. Canalele noastre pentru copii oferă cele mai bune animaţii pentru tânăra audienţă, iar Mr. Bean este un personaj comic reprezentativ pe care toţi copiii îl vor îndrăgi. Serialul a avut rezultate excelente în cadrul regiunii EMEA unde Boomerang, cel de-al doilea canal de referinţă al nostru, oferă reproduceri contemporane ale unor seriale clasice, ce pot fi urmărite de întreaga familie”.
Caracterul puțin aiurit al lui Mr. Bean ne trimite într-o lume plină de încurcături. Mr. Bean are o inimă mare, mai ales atunci când vine vorba de ursulețul Teddy, idei mărețe și un noroc incredibil de mare de a da mereu de bucluc. Serialul poate fi urmărit începând cu 1 iunie, de luni până vineri, de la ora 17:50.
Serialul animat Mr. Bean a fost prima oară difuzat în 2002, fiind bazat pe serialul britanic cu acelaşi nume al cărui actor principal este Rowan Atkinson.
Sezonul precedent, difuzat în 70 de teritorii, s-a bucurat de cifre de audienţă foarte bune. Noul sezon va fi difuzat în ţări europene precum Marea Britanie, Spania, Turcia, dar şi ţări din America Latină şi Asia.