centrul aerospatial german pentru realizarea „trenurilor generatiei următoare“
Bombardier Transportation împreună cu unul dintre cele mai importante centre de cercetare din lume va crea o nouă generatie de trenuri de mare viteză
Centrul Aerospatial German (Deutsches Zentrum für Luft- und Raumfahrt – DLR) si Bombardier Transportation îsi unesc expertiza în domeniul cercetării vehiculelor feroviare. În timpul unei conferinte de presă la sediul DLR din Göttingen, Germania, profesorul Johann-Dietrich Wörner, presedinte al boardului executiv al DLR si domnul Klaus Baur, presedinte al comitetului de conducere al Bombardier Transportation din Germania, au semnat pe data de 27 noiembrie o întelegere de colaborare care e destinată cercetării si dezvoltării pentru viitoarea generatie de TRENURI DE MARE VITEZĂ.
În următorul an, două facilităti de testare pentru constructia vehiculelor de mare viteză urmează să fie deschise: cea dintâi, unică la nivel global, pentru testarea conditiilor din tunel, iar cea de-a doua, o facilitate de testare a conditiilor atmosferice.
Termenii contractului prevăd schimburi profesionale constante si sustin o mai bună utilizare a cercetării în colaborare si a muncii de dezvoltare. Acordul-cadru acoperă o perioadă de început de până la 31 decembrie 2014.
Principalul scop al acordului este promovarea, în colaborare, a cercetării si dezvoltării pentru viitoarea generatie de trenuri de mare viteză si optimizarea utilizării expertizei din ambele companii. Domeniile în care se va concretiza colaborarea sunt aerodinamica si aeroacustica vehiculelor feroviare, stabilitatea dinamică, circulatia aerului în interior si acustica. Constructia vehiculelor usoare, sistemele de energie si utilizarea energiei, aspectele care privesc omologarea si sistemele de control feroviar, precum si sistemele de securitate, sunt, de asemenea, luate în considerare în acest acord.
”Pe termen mediu, asteptăm crearea trenurilor expres care sunt mai ecologice, mai eficiente, mai usoare si mai confortabile”, a explicat profesorul Wörner în timpul ceremoniei de semnare a acordului. ”Dezvoltăm tehnologii pentru trenurile de mâine si identificăm ce ar putea fi fezabil din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, numai cu un partener puternic din sectorul privat al industriei, precum am găsit în compania Bombardier Transportation, putem determina dacă si cum ideile noastre pot fi puse în practică”, a continuat profesorul Wörner.
DLR a fost încântat de propunerea companiei Bombardier Transportation de a intra în acest acord-cadru, a explicat presedintele DRL. Acesta a adăugat că sediul de cercetare din Göttingen detine o traditie îndelungată si un nivel excelent de expertiză în domeniul cercetării trenurilor de mare viteză.
”DLR este un partener ideal de cercetare si dezvoltare pentru Bombardier. Suntem lideri de piată la nivel mondial în tehnologia feroviară, iar DLR este pe primul loc în topul institutiilor de cercetare din domeniul mobilitătii. Este o combinatie ideală pentru schimbul dintre industrie si stiintă”, a subliniat Dr. Klaus Baur.
”Ambii parteneri au specialisti excelenti în domenii de activitate complementare. Vom folosi aceste abilităti în strânsă cooperare, pentru un schimb sistematic de expertiză. Strategia inovativă a Bombardier se îndreaptă către a transforma traficul feroviar într-unul si mai atractiv, mai economic si mai ecologic. Împreună cu DLR vom putea să identificăm si să implementăm mai rapid cele mai noi tendinte tehnologice în domeniu.”, a continuat Dr. Baur.
Cu cele cinci tunele de vânt destinate constructiei de vehicule de mare viteză, DLR detine un portofoliu de facilităti de testare unic în Europa. La DLR, elementele pentru trenurile de mâine sunt îmbinate în proiectul numit "Next Generation Train". Expertiza celor nouă institutii ale DLR va fi combinată sub auspiciile Institutului DLR pentru Concepte de Vehicule din Stuttgart, Germania.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}