Compania va furniza soluții de semnalizare și control pentru secțiunea de cale ferată ce leagă orașul Madrid de Valencia
Companiei Bombardier Transportation i-a fost adjudecat contractul de livrare a soluției de semnalizare și control pentru calea ferată – BOMBARDIER INTERFLO pentru secțiunea Albacete – La Encina, ce leagă orașul Madrid de Valencia – Alicante, ruta de cale ferată aflată în Regiunea Spaniolă, Castilla la Mancha. Secțiunea are o distanță în km de 35,4, iar contractul a fost atribuit de către ADIF (Administrația Infrastructurilor Feroviare din Spania) în vederea pregătirii platformei de semnalizare convențională și adaptarea acesteia la cerințele UE pentru viitoarele linii de mare viteză. Contractul, în valoare de aproximativ 39 milioane de Euro (53 milioane USD), este cel mai important contract, ca și valoare, semnat vreodată cu ADIF.
Acest contract este unul important pentru compania Bombardier Transportation, ce vine să întărească poziția Centrului de Excelență pentru Sisteme de Semnalizare și Control al companiei, din Peninsula Iberică. Deja soluțiile și sistemele de ultimă generație realizate de Centrul de Excelență au fost alese nu numai de ADIF (Administrația Infrastructurilor Feroviare din Spania), dar sunt și alegerea favorită a majorității operatorilor de transport cu metroul în orașe precum Madrid, Sevilia, Bilbao, Barcelona și Porto. Acest contract poziționează ADIF ca unul dintre cei mai importanți clienți ai Bombardier Transportation în Spania, compania participând la licitație alături de Alstom și Dimetronic, oferta Bombardier fiind cea mai competitivă în ce privește raportul tehnologie de ultimă generație/preț.
Bombardier Transportation va livra soluții de semnalizare și control pentru upgradarea a aproximativ 90 de km de cale ferată. Sistemul va include soluția cea mai instalată la nivel global, BOMBARDIER EBI Lock 950, soluție de interlocking computerizată (CBI), centrul de contol – EBI Screen, precum și sistemele de detecție a circuitelor de cale – EBI, dar și modificări ale sistemelor existente, ale echipamentelor și structurilor actuale. Acest proiect va fi livrat în 5 etape in concordanță cu etapele de construire ale noii linii de cale ferată, în decursul următoarelor 12 luni.
Anders Lindberg, Președinte, Divizia de Soluții de Semnalizare și Control, Bombardier Transportation, a declarat cu această ocazie: “ Ne mândrim de faptul că am câștigat acest contract major pentru furnizarea soluției noastre INTERFLO 200. Prin alegerea acestui sistem, ale cărui performanțe, dar și utilitate, au fost deja dovedită în Spania, această comandă reprezintă o altă confirmare a încrederii clientului nostru spaniol în tehnologia Bombardier.”
José Caparros, CCR (Director General) Bombardier Spania, a comentat, referindu-se la acest contract: ”Acest nou contract reprezintă o completare cu semnificație deosebită a portofoliului nostru de contracte și livrări încheiate și realizate până acum în Spania și ne dorim să continuăm această relație excelentă de parteneriat cu ADIF pentru a contribui la dezvoltarea rețelei de cale ferată din Spania”.
Soluțiile de semnalizare și control – INTERFLO 200 sunt utilizate în mod normal pentru rețele principale de mare viteză, unde distanța dintre trenuri este mai mică și sunt necesare nivele de securitate crescute. INTERFLO 200 poate fi completată cu sistemul automat de protecție a trenurilor la nivel național (ATP), sistem ce poate fi modernizat și upgradat pentru operațiunile ce au loc sub Sistemul de Management al Traficului European pe Cale Ferata – European Rail Traffic Management system (ERTMS). INTERFLO 200 a fost instalat extensiv în țări din toată lumea, precum: Brazilia, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania, Suedia și Tailanda.
Portofoliul diviziei ce gestionează Soluțiile de Semnalizare și Control Feroviar (RCS) al companiei Bombardier Transportation acoperă toată gama de soluții de transport public urban – BOMBARDIER CITYFLO – de la sisteme manuale, la cele complet automatizate, precum și la cele bazate pe sisteme de telecomunicații. Acvelași portofoliu include soluțiile INTERFLO pentru calea ferată, de la sistemele convenționale, la sistemul ERTMS, nivelul 2. Sistemele și soluțiile Bombardier Transportation includ o paletă extinsă, atât de produse destinate a fi folosite la bordul mijloacelor de transport pe șine, cât și soluții de cale (ferată, metrou, tramvai etc.).
{mosloadposition user10}