Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, lansează o campanie globală – adaptată la nivel naţional – de promovare a regulilor de siguranţă pentru utilizatorii trotinetelor electrice. Campania se va desfăşura online (Facebook & Instagram) şi offline (OOH).
Vizualurile acesteia sunt inspirate de cultura motocicliştilor şi au rolul de a-i îndemna pe utilizatorii de trotinete să le urmeze sfaturile, deoarece aceştia sunt recunoscuţi pentru spiritul de comunitate, grija pentru mijlocul de transport şi respectul faţă de ceilalţi participanţi la trafic.
Andreea Magraon, Marketing Manager Bolt Romania, spune: „Trotineta electrică este atât un mijloc de transport sustenabil şi prietenos cu mediul, cât şi un mod de a te bucura de călătoriile urbane pe distanţe scurte. O trotinetă, un pasager şi Spune-mi cum parchezi, ca să-ţi spun cine eşti sunt doar două exemple de mesaje pe care le-am ales în această campanie, pentru că reflectă situaţii care pot crea neplăceri în trafic. Considerăm că este foarte important să discutăm cu utilizatorii noştri, iar pentru asta am ales cultura motocicliştilor, care pune mult preţ pe libertate, dar, în acelaşi timp, este foarte responsabilă şi are valori bine definite. Respectul, libertatea de a călători în siguranţă, de a fi cool şi a te baza pe propriile abilităţi în trafic sunt valori care trebuie să vină din interiorul nostru. Acesta este modelul pe care vrem să-l cultivăm, modelul unei culturi bazate în principal pe educaţia utilizatorilor şi evitarea comportamentelor neadecvate.”
În posterele outdoor şi în vizualurile din social media, utilizatorii sunt încurajaţi să respecte regulile de circulaţie, să nu consume alcool, să fie atenţi la semafor şi să folosească pistele speciale, acolo unde acestea sunt disponibile. De asemenea, Bolt recomandă pasagerilor să poarte cască de protecţie şi, înainte de utilizare, să verifice dacă trotineta este în perfectă stare de funcţionare – roţile sunt umflate corespunzător, frâna nu este slăbită, bateria este suficient încărcată, iar acceleraţia răspunde bine la apăsare.
Parcarea trotinetelor este un subiect foarte important, de aceea Bolt recomandă mereu utilizarea unei zone desemnate, pentru a nu pune în pericol pietonii sau a bloca anumite căi de acces esenţiale. Ghidul complet de siguranţă pentru utilizarea trotinetelor Bolt este disponibil aici.