La ediția din acest an a Premiului George Pólya, acordat de Mathematical Association of America (MAA), au fost premiate două lucrări, printre care și Un iluminism eclectic: aplicații ale geometriei afine, semnată de Adam Glesser, Matt Rathbun, Isabel M. Serrano și Bogdan Suceavă și inspirată din opera lui Gheorghe Țițeica și Dan Barbilian.
Un iluminism eclectic: aplicații ale geometriei afine a apărut în The College Mathematics Journal (2019). Titlul lucrării face trimitere la o descriere a moștenirii programului de la Erlangen, așa cum a fost el prezentat de Dan Barbilian în eseul său Notă asupra lucrărilor științifice, scris în 1940. Lucrarea Un iluminism eclectic citează, între altele, autori clasici, ca Gheorghe Țițeica, și contemporani, ca Dorin Andrica (de la Universitatea Babeș-Bolyai).
Premiul George Pólya, stabilit în 1976 de către Mathematical Association of America, evocând renumele marelui educator și scriitor, e decernat anual articolelor de cea mai mare calitate publicate în trimestrialul The College Mathematics Journal. Se acordă cel mult două premii Pólya în fiecare an. Premiul Pólya a fost primit, între alții, de autori celebri, precum Constance Reid, Martin Gardner sau Paul Hamos.
Bogdan Suceavă este și autorul romanului Avalon. Secretele emigranților fericiți (apărut în două ediții la Editura Polirom: Fiction LTD, 2018 și Top10+, 2019) și al volumului Memorii din biblioteca ideală (Polirom, colecția Ego-grafii, 2013), care includ, între altele, descrieri ale unor pagini semnificative din istoria școlii de geometrie de la Universitatea din București.
Adam Glesser e associate professor, iar Matt Glesser e assistant professor la California State University, Fullerton. Isabel Serrano, după ce a absolvit Cal State Fullerton, urmează un doctorat în biologie statistică la UC Berkeley. Bogdan Suceavă a studiat la Universitatea din București și la Michigan State University, iar din 2002 predă la Cal State Fullerton. La Editura Polirom, a mai publicat romane, precum: Miruna, o poveste; Venea din timpul diez; Noaptea când cineva a murit pentru tine; Republica; Vincent nemuritorul; Avalon. Secretele emigranților fericiți, dar și volumele de eseuri: Memorii din biblioteca ideală și Istoria lacunelor.
Bogdan Suceavă devine primul absolvent al unei universități din România care primește unul dintre premiile MAA pentru writing. În volumul Memorii din biblioteca ideală, Polirom, 2013, Bugdan Suceavă a descris pe larg impactul pe care Programul de la Erlangen, publicat de Felix Klein în 1872, l-a avut asupra operei lui Gheorghe Țițeica și a lui Dan Barbilian, și a descris cum aceste idei au influențat școala de geometrie de la Universitatea din București. Romanul de inspirație autobiografică Avalon. Secretele emigranților fericiți ilustrează legăturile școlii de geometrie de la București cu tradițiile dezvoltate în alte universități europene și nord-americane.
Mai multe detalii despre Premiile acordate de Mathematical Association of America (MAA), ediția 2020, aici: https://bit.ly/2P5H0zW și aici: https://vimeo.com/441426167.
Mai multe detalii despre lucrarea Un iluminism eclectic: aplicații ale geometriei afine, aici: https://bit.ly/2X35eQ6.
Din argumentația juriului: „Această lucrare e o bijuterie, ce prezintă idei de mare profunzime, și e foarte probabil că va avea o influență solidă asupra oricui predă geometria euclidiană.”
Bogdan Suceavă: „Așa cum Mircea Cărtărescu a codificat în Levantul istoria poeziei românești, lucrarea Un iluminism eclectic încorporează straturi ale geometriei elaborate vreme de mai bine de un veac la Universitatea din București. În lucrarea Un iluminism eclectic sunt reflectate ideile lui Gheorghe Țițeica, ale lui Dan Barbilian, ale școlii de geometrie bucureștene. Marea mea binecuvântare o reprezintă mediul fertil de care am parte la Cal State Fullerton, unde lucrez alături de colegi de mare calitate academică și umană, și unde am parte de studenți de superbă înzestrare intelectuală cu care discut fără încetare aceste teme pline de substanță. Acest mediu extraordinar m-a ajutat să scriu nu doar matematică, ci și literatură. Sunt recunoscător Mathematical Association of America pentru munca lor în slujba publicului larg interesat de matematică, la fel cum sunt recunoscător Editurii Polirom din România pentru efortul lor în slujba publicului de calitate; publicarea volumului Memorii din biblioteca ideală de către Polirom, în 2013, a reprezentat pentru mine o etapă importantă într-un drum ce îngemănează matematica și literatura.”