„Interesul tot mai mare al clienților pentru produse ce oferă, nu doar de funcționalități de bază, ci și conectivitate și automatizare accelerează procesele prin care furnizorii din domeniul instalațiilor și a infrastructurii de utilități și energie adoptă soluții smart integrate și personalizate. Acest trend influențează semnificativ direcția de dezvoltare a Homplex în 2024 dar și pe termen mediu”, apreciază Bogdan Panainte, CEO și cofondator al Homplex.
Compania Homplex a încheiat anul 2023 cu o creștere a cifrei de afaceri de 37%, de la 32,5 milioane lei la 44,5 milioane de lei, consolidându-și poziția pe piață și demonstrând eficiența strategiei de dezvoltare. Pentru anul 2024, Homplex țintește o creștere medie de 20-23% care ar putea fi depășită datorită investițiilor în dezvoltarea de produse noi și extinderea capacității de producție.
Homplex, furnizor de soluții complexe în domeniul ingineriei și tehnologiei, alocă anual până la 5% din cifra de afaceri pentru cercetare-dezvoltare și inovație. Pe segmentul industrial, Homplex investește în zona de smart metering iar pentru clienții rezidențiali continuă investițiile ce vizează oferirea unui pachet cât mai complet de produse conectate la internet, toate dezvoltate în România.
”Ne diversificăm constant portofoliul pentru a oferi soluții cât mai complete și integrate clienților noștri. Filosofia noastră de business a fost întotdeauna de a oferi produse si soluții inovatoare și eficiente pentru clienții finali. În ultimii 10 ani, am diversificat semnificativ portofoliul nostru, ajungând astăzi la peste 1500 de produse unice și un stoc constant de peste 100.000 de repere. În paralel, am dezvoltat peste 30 de produse inovatoare, fiecare integrând design, hardware, software și toate elementele esențiale necesare în procesul de proiectare, pentru a aduce la viață produse si soluții noi și performante. Suntem foarte optimiști cu privire la viitor și credem că investițiile noastre actuale ne vor permite să ne menținem pe o traiectorie ascendentă și să aducem valoare adăugată clienților noștri”, a declarat Bogdan Panainte, CEO și cofondator al Homplex.
Specialiștii Homplex dezvoltă și testează solutii personalizate care permit operatorilor de gaze monitorizarea eficientă a consumului și optimizarea costurilor operaționale. Soluția de smart metering dezvoltată de Homplex transmite zilnic indexul de consum direct către operatorul de gaze, eliminând necesitatea deplasărilor pentru citirea manuală a contoarelor și contribuind astfel la eficientizarea procesului de monitorizare și gestiune a rețelei, asigurând totodată siguranța și securitatea echipamentelor. Transformarea digitală continuă să fie un motor important al pieței. Din nou, produsele Homplex conectate la internet, se aliniază perfect cu această tendință, oferind funcționalități avansate de monitorizare și control.
”Homplex este mai mult decât o companie de inginerie și tehnologie, este un furnizor de soluții integrate care ajută la transpunerea în practică a conceptului de smart living, inclusiv smarthome, asigurând astfel un stil de viață modern, conectat și eficient.. “Suntem dedicați dezvoltării de soluții integrate de hardware și software, menite să răspundă nevoilor din industrie, oferind flexibilitate și eficiență. Aceste soluții sunt gândite pentru a acoperi o gamă largă de cerințe asigurând astfel inovație și scalabilitate pentru toți partenerii noștri..
Suntem în avangarda inovației, oferind produse care nu doar satisfac cerințele actuale ale pieței, ci și anticipează nevoile viitoare ale clienților noștri și vom fi permanent promotori ai inovației chiar dacă activăm într-un domeniu unde există o inerție mare la schimbare”, spune Bogdan Panainte, CEO și cofondator al Homplex.
Potrivit CEO Homplex, în ultimii ani, pe lângă funcționalitate, designul și calitatea devin cerințe din ce în ce mai importante pentru consumatori. Această tendință este evidentă în creșterea volumelor de vânzări pentru firidele din compozit produse de Homplex, care combină funcționalitatea cu un design atractiv, sunt sustenabile si potrivite pentru contoarele smart.
Homplex are parteneriate cu marii distribuitori de gaze din România, dar și cu retailerii specializați home&deco, 40% dintre produsele sale fiind destinate clienților industriali și 60%, pieței rezidențiale.