Parodontoza este denumită și boala dinților frumoși, întrucât nu se remarcă prin semne vizibile la nivelul smalțului danturii, așa cum se întâmplă în cazul cariilor. Nedetectată la timp și fără a fi ținută sub control, ea afectează țesuturile de susținere ale dintelui, gingia, ligamentele, și, prin inflamații repetate și progresive, va afecta osul, dinții pierzându-și susținerea. De ce apare parondontoza și care sunt etapele acesteia, ne explică medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor
„Boala parodontală sau boala gingiilor, așa cum este ea cunoscută de mulți dintre oameni, reprezintă de fapt un grup de afecțiuni cu aceleași rezultate: inflamația gingiilor (gingivită), distrugerea ligamentului parodontal, afectarea osului de susținere și, în cele din urmă, pierderea dinților. Oricine dezvoltă gingivită în lipsa unor bune obiceiuri de igienă orală. Cu toate astea, putem evita ajungerea în etape mai avansate ale bolii urmând îndeaproape sfaturile dentistului și mergând periodic la controale.
Dintre pacienții care dezvoltă forme avansate de boală parodontală, studiile arată că 70% dezvoltă o formă cronică a bolii care se agravează pe măsură ce pacientul înaintează în vârstă. Ceilalți 30% dezvoltă diferite forme de boală parodontală. Unele sunt mai mult, iar altele mai puțin rapid progresive, afectând în general persoane de vârste mai tinere. Acestea sunt, în general, asociate cu existența unor bacterii dăunătoare și cu un sistem imunitar deficitar”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).
Stadiile bolii parodontale
„Stadiul 1: Gingivita, atunci când avem inflamație a gingiilor fără pierderi osoase
Stadiul 2: Inflamație a gingiilor și a țesuturilor înconjurătoare care poate duce, în timp, la pierderea osoasă.
Stadiul 3: Parodontoză moderată și avansată care duce la pierderea osoasă și, prin consecință, la pierderea dinților.
Dacă afecțiunea este diagnosticată și tratată în prima etapă, pierderea dinților poate fi preveintă. Cu cât este însă descoperită mai târziu, șansele de reușită ale tratamentului scad considerabil”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
Inflamația reprezintă reacția sistemului imunitar împotriva bacteriilor
„Sistemul imunitar reprezintă modalitatea organismului de a se proteja împotriva bolilor. Unul dintre răspunsurile defensive majore mediate de sistemul imunitar este inflamația gingiilor, de obicei primul semn al bolii parodontale care trebuie observat.
Această inflamație este, de fapt, dovada faptului că sistemul imunitar lucrează, încercând să izoleze bacteriile cauzatoare de boli și să prevină răspândirea lor în alte părți ale corpului.
Din păcate, sistemul imunitar al organismului poate fi influențat de o serie de factori, moștenirea genetică fiind unul dintre cei mai importanți. Anumite grupuri de oameni moștenesc din familie gene care îi pot predispune la boli parodontale și alte boli inflamatorii”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.
Semnele bolii parodontale
„Boala parodontală debutează, în cele mai multe cazuri, cu gingivita. Gingiile se înroșesc, se umflă și sângerează la stimuli ușori, cum ar fi periajul dentar sau folosirea aței dentare. Trebuie să reținem în primul rând că sângerarea gingiilor nu este normală și ar trebui să ne trimită de urgență la medicul stomatolog.
Respirația urât mirositoare și gustul neplăcut din gură sunt, de asemenea, frecvent asociate cu boala parodontală.
Pe măsură ce boala progresează, gingiile încep să se retragă, expunând suprafețele rădăcinilor și astfel apare sensibilitatea dentară. Gingia începe parcă să se desprindă de dinte și apar acele buzunare pe care medicul le poate observa în timpul unui consult stomatologic. În timp, este afectat țesutul osos care susține dinții.
Formarea abceselor, a pungilor de puroi, poate fi și ea un semn de boală parodontală. În cele din urmă, slăbirea dinților face ca mâncatul să devină din ce în ce mai dificil și inconfortabil”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).
Există șanse să ne salvăm dinții?
„Dacă aveți boală parodontală, nu totul este pierdut. Dinții noștri au fost gândiți să reziste pe tot parcursul vieții noastre, dacă avem grijă de ei așa cum trebuie. Diagnosticul timpuriu și tratamentul bolii parodontale sunt esențiale. De asemenea, pe lângă ceea ce facem în cabinet, pacientul trebuie să își formeze obiceiuri sănătoase, să respecte recomandările de periaj zilnic al dinților, să folosească mijloace auxiliare de igienă orală și, recomandat, să renunțe la fumat”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.