divizia de Property Management din Europa Centrala
BNP Paribas Real Estate si-a intarit prezenta pe piata internationala a managementului proprietatii prin achizitia subsidiarelor AEW din Europa Centrala (PBW Polska, PBW Hungary and PBW Czech Republic), consolidandu-si astfel pozitia si activitatea in Europa Centrala.
Cele trei subsidiare PBW, cu o cifra globala de afaceri de 5 mil. EUR si 70 de angajati, specialisti ai pietelor locale, au fost infiintate cu 15 ani in urma, avand patru birouri in trei tari: Polonia (Varsovia si Gdynia), Ungaria (Budapesta) si R. Ceha (Praga).
Specializate pe spatii de birouri si centre comerciale, cele trei subsidiare gestioneaza un portofoliu de proprietati insumand o suprafata de 350.000 mp.
“Aceasta achizitie reprezinta o platforma excelenta pentru dezvoltarea ulterioara a companiei noastre pe plan international. Astfel, ne permite sa beneficiem de experienta echipelor locale, conduse de Csongor Csukas in Ungaria si R. Ceha si de Antoni Krzatala in Polonia, precum si de vizibilitatea sporita ce ne-o ofera acest portofoliu de active de prima calitate", spune Lauric Lecrerc, presedinte al BNP Paribas Real Estate Property Management International.
“AEW Europe isi concentreaza activitatea asupra dezvoltarii serviciilor de management al fondurilor si al activelor. Prin aceasta tranzactie, ne-am dorit sa beneficiem de experienta echipelor din cele trei tari, sa intarim relatiile cu un jucator global important pe piata de management al proprietatii in Europa si sa sporim valoarea activelor detinute de investitorii nostri”, a spus Eric Donnet, Chief Operating Office al AEW Europe.
PBW Ungaria, Polonia si R. Ceha vor prelua brandul BNP Paribas Real Estate, ceea ce va determina o crestere a prezentei sale la 17 tari, fara a include aliantele prin parteneriate.