Primul model hybrid plug-in de serie al mărcii principale BMW este un Sports Activity Vehicle. Datorită tracţiunii integrale permanentă şi tehnologiei BMW EfficientDynamics eDrive, BMW X5 xDrive40e oferă sportivitate excepţională, echilibru suprem şi o eficienţă remarcabilă. Cu o putere totală a sistemului de 230 kW/313 CP, generată de motorul pe benzină – cu patru cilindri – cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi electromotorul sincron, BMW X5 xDrive40e reuşeşte un consum mediu mixt de 3,4-3,3 l/100 km şi un consum mixt de electricitate de 15,4-15,3 kWh pe aceeaşi distanţă parcursă. Emisiile CO2 sunt de 78-77 g/km (date în conformitate cu ciclul de testare EU pentru automobile hybrid plug-in, pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese).
Utilizarea tehnologiei BMW eDrive – pentru eficienţă deosebită precum şi pentru o mobilitate în regim exclusiv electric – prezintă o nouă formă a experienţei superioare a condusului unui model Sports Activity Vehicle. BMW X5 xDrive40e beneficiază de pe urma tehnologiei şi cunoştinţelor de la modelele BMW i. BMW i8 este un deschizător de drum pentru şi acum plăcerea de a conduce un plug-in hybrid poate fi experimentată în premieră şi la un model al mărcii principale BMW.
Acumulator litiu-ion cu opţiuni flexibile de încărcare, versatilitate specifică unui SAV şi ambianţă exclusivistă
Energia pentru electromotorul integrat în transmisia Steptronic cu opt trepte provine de la un acumulator litiu-ion, care – prin intermediul unui transformator de tensiune – furnizează puterea şi unei baterii de joasă tensiune pentru sistemul electric 12V de la bordul BMW X5 xDrive40e.
Alimentat de la o priză obişnuită, timpul de încărcare este de 3 ore şi 50 de minute. Reîncărcarea acumulatorului se poate face prin conectarea la orice sursă casnică de energie sau printr-un BMW i Wallbox, precum şi la staţiile publice de încărcare. În contextul în care se foloseşte sistemul BMW i Wallbox pure, de exemplu, timpul de încrcare scade la 2 ore şi 45 de minute.
Pentru a se economisi spaţiu, acumulatorul de înaltă tensiune se află sub podeaua portbagajului, acolo unde este şi protejat bine în cazul unui accident. Cu o capacitate a portbagajului ce variază între 500 şi 1.720 de litri, un spătar al banchetei ce poate fi rabatat în trei părţi şi cu un interior ce beneficiază de un design luxos, BMW X5 xDrive40e se bucură şi de versatilitatea ridicată a unui Sports Activity Vehicle, combinată cu un interior exclusivist.
Control inteligent al sistemului de propulsie şi buton eDrive pentru condus hybrid şi mobilitate cu emisii zero
BMW X5 xDrive40e realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 210 km/h. Pentru aceasta, sistemul combină un motor de patru cilindri benzină care foloseşte tehnologia TwinPower Turbo care dezvoltă o putere maximă de 180 kW/ 245 CP şi un cuplu de 350 Nm. Acesta este combinat cu un motor electric sicron inserat în cutia de viteze cu opt trepte care dezvoltă 83kW/ 113 CP şi un cuplu maxim de 250 Nm. Întregul sistem este cuplat la cele patru roţi prin sistemul de tracţiune integrală inteligentă, BMW xDrive. Puterea maximă a sistemului este de 230 kW/ 313 CP, în timp ce cuplul maxim este de 450 Nm. Sistemul hibrid este completat de o baterie litiu-ion compusă din 96 de celule care oferă o capacitate de 9 kWh.
Experienţa cotidiană de utilizare a arătat că, atunci când bateria este complet încărcată, modelul poate parcurge drumurile urbane zilnice de 50-60 km cu un consum de aproximativ 6,5 litri per 100 km, cu variaţii în funcţie de stilul de condus. Pentru drumurile lungi de vacanţă, testele au arătat un consum sub 11 litri per 100 km.
Experienţa condusului este caracterizată de performanţe versatile. Controlul inteligent al sistemului de propulsie hybrid asigură că motorul şi electromotorul acţionează la unison într-o manieră care optimizează eficienţa, în timp ce se adaptează perfect la dorinţele conducătorului. Butonul eDrive de pe consola centrală permite ajustarea modului de operare a sistemului hybrid. În setarea de bază AUTO eDrive, performanţele sunt amplificate prin intermediul propulsiei electrice, cuplul maxim de 250 Nm fiind disponibil imediat pentru acceleraţii sportive.
Alternativ, modul MAX eDrive face ca BMW X5 xDrive40e să ruleze exclusiv în regim electric, cu emisii zero, de exemplu în traficul urban. Când acumulatorul de înaltă tensiune este încărcat complet, automobilul are o autonomie de până la 31 de kilometri în modul de condus 100% electric, cu o viteză maximă limitată la 120 km/h.
Prin apăsarea unui buton se activează modul SAVE Battery pentru a menţine nivelul de energie din acumulator sau a permite încărcarea acestuia în timpul deplasării. În acest fel, energia electrică poate fi conservată pentru condus în regim electric pentru etape viitoare ale călătoriei.
Indiferent de setarea aleasă cu ajutorul butonului eDrive, puterea oferită de cele două surse este transmisă permanent prin intermediul sistemului inteligent de tracţiune integrală, BMW xDrive. Diferitele reglaje ale automobilului care pot fi selectare prin butonul Driving Experience Control – COMFORT, SPORT şi ECO PRO – sunt şi ele disponibile în toate modurile de propulsie.
Produse şi servicii de la BMW ConnectedDrive şi BMW 360° ELECTRIC, specifice modelelor hybrid
Toate sistemele de asistenţă a conducătorului şi serviciile de mobilitate din portofoliul BMW ConnectedDrive, oferite standard sau ca opţiune pentru BMW X5, sunt disponibile pentru a oferi o plăcere îmbunătăţită a condusului la varianta de model cu tehnologie eDrive. O funcţie de control inteligent al energiei este oferită ca dotare specială specifică modelului, care poate fi utilizată în combinaţie cu sistemul de navigaţie Professional – echipare standard pentru BMW X5 xDrive40e. Oricând o destinaţie este fixată în sistemul de navigaţie, sistemului de propulsie foloseşte datele cu privire la profilul traseului împreună cu informaţiile în timp real despre trafic. Astfel, când se conduce pe distanţe medii şi lungi, sistemul poate asigura că este posibilă rularea în regim exclusiv electric pe secţiunile urbane prin utilizarea Brake Energy Regeneration (generarea energiei la frânare) şi gestionează resursele de energie ale acumulatorului de înaltă tensiune.
Aplicaţia BMW Remote, în versiune specifică unui model hybrid, permite verificarea stării de încărcare a acumulatorului, localizarea staţiilor publice de reîncărcare şi apelarea evaluărilor de eficienţă pentru BMW X5 xDrive40e de pe smartphone. Funcţiile auxiliare de încălzire şi ventilare pot fi şi ele activate de la distanţă.
Panourile BMW i Wallbox Pure şi BMW i Wallbox Pro, care includ service de instalare, sunt disponibile pentru încărcarea la domiciliu ca parte a conceptului BMW 360° ELECTRIC, oferind clienţilor o modalitate foarte rapidă şi convenabilă de reîncărcare a acumulatorului când automobilul este parcat. Serviciile de asistenţă specifice modelului sunt şi ele disponibile. Serviciul ChargeNow oferă acces fără numerar la o reţea-partener extinsă de staţii de reîncărcare şi facturare a costurilor prin cardul ChargeNow. În acelaşi timp, serviciul de mobilitate ParkNow Longterm facilitează găsirea unui spaţiu de parcare sau localizarea şi rezervarea unui loc de parcare cu staţie de încărcare.
O varietate de opţiuni pentru echipamente
La varianta hybrid plug-in, specificaţia standard vastă a modelului BMW X5 este estinsă prin includerea sistemului de navigaţie Professional, precum şi a sistemelor auxiliare de încălzire şi ventilare. Acestea sunt alimentate cu energie de la acumulatorul de înaltă tensiune sau de la reţeaua de alimentare în timpul încărcării. Suplimentar, BMW X5 xDrive40e este echipat standard cu pachetul de suspensie adaptivă Confort, care include suspensie spate pneumatică şi Dynamic Damper Control (control dinamic al amortizoarelor).
Pe lângă acestea, practic toate dotările opţionale oferite pentru BMW X5 pot fi comandate şi pentru modelul hybrid plug-in. Pachetele Design Pure Experience şi Pure Excellence pentru exterior şi interior sunt disponibile şi pentru BMW X5 xDrive40e, precum şi pachetul M Sport şi dotările caracteristice de la BMW Individual.