Long Beach, 17 aprilie 2011. Pentru a doua oară din tot atâtea curse în acest sezon din American Le Mans Series, Dirk Müller (Germania) şi Joey Hand (SUA) au dus modelul BMW M3 GT al echipei RLL pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria GT în cursa de la Long Beach (SUA). Maşina cu numărul de concurs 56 a fost creditată cu cele mai multe tururi în postura de lider al cursei de două ore, dar acest lucru a fost garantat abia în ultimele minute când întrecerea a fost neutralizată pentru un incident petrecut pe circuit.
Hand a luat startul din prima poziţie a clasei GT şi a fost lider în primele tururi, dar a pierdut şefia cursei după aproximativ 20 de minute ca urmare a unui incident în care a fost implicat celălalt echipaj al echipei RLL. Cu câteva locuri în urma lui Hand, Bill Auberlen (SUA), aflat la comenzile modelului BMW M3 GT cu numărul de concurs 55, a fost lovit de un alt pilot la trecerea prin virajul al doilea şi a efectuat o răsucire cu 180 de grade. În momentul în care revenea pe circuit, Hand a trebuit să efectueze o manevră de evitare a lui Auberlen şi a pierdut două poziţii.
Când trecuseră 40 de minute din cursă, Hand a reuşit, la capătul unei curse de urmărire, să depăşească doi concurenţi dintr-o singură mişcare, eveniment petrecut în virajul al şaselea, şi să redevină lider. A urmat o nouă bătălie cu unul din modelele Porsche, iar Hand a coborât pe locul secund, de unde a revenit în frunte, pentru a doua oară, în momentul în care Patrick Long (SUA) a percutat zidul de pe marginea pistei. Pilotul BMW Team RLL şi-a creat un avans de şapte secunde faţă de următorul clasat, apoi a intrat la standuri la expirarea primei ore de cursă. Müller a preluat locul din cockpit şi s-a menţinut lider al cursei pe durata celei de-a doua ore, reuşind cel de-al doilea succes la clasa GT.
Aflat la comenzile modelului BMW M3 GT cu numărul 55, Dirk Werner a încheiat pe locul al şaptelea în clasa GT, la două tururi de învingător. După tradiţionala vacanţă pe care American Le Mans Series o are pentru a permite participarea concurenţilor în cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franţa) în iunie, BMW Team RLL îşi va continua asaltul pentru câştigarea categoriei GT cu participarea în etapa de la Lime Rock Park (SUA), in Lakeville (Connecticut), la 9 iulie 2011.
Mario Theissen (director BMW Motorsport): "A fost o victorie mare pentru Joey Hand şi Dirk Müller, care îi plasează într-o poziţie foarte bună la intrarea în pauza pentru Le Mans. Credem că era posibilă obţinerea unei duble. Ambele maşini au dovedit o fiabilitate foarte bună, avem o echipă foarte solidă şi piloţi foarte buni."
Bobby Rahal (directorul echipei): " Victoriile consecutive sunt dificil de obţinut în orice campionat, dar mai ales în clasa GT din ALMS, iar acest succes este unul foarte mare pentru echipa noastră."
Joey Hand (BMW M3 GT, număr de concurs 56): "Sunt extrem de încântat. În cele din urmă am obţinut această victorie la Long Beach. Este o mare reuşită pentru mine, după zece ani în care am luat startul aici. Am pilotat la maximum la început, astfel încât să-i ofer o poziţie cât mai bună lui Dirk Müller. Ştiam că el va ştii cum să se descurce până la sosire – şi exact acest lucru a şi făcut."
Dirk Müller (BMW M3 GT, număr de concurs 56): "Joey Hand a pus bazele acestui succes prin obţinerea pole position şi prin realizarea unui ritm excelent în prima parte. A controlat cursa la început şi am fost impresionat de ceea ce am văzut. Apoi mi-a transferat mie presiunea şi a trebuit să pilotez până la sfârşit. Am putut să merg la limită cu pneurile Dunlop şi să mă menţin înaintea unei maşini foarte rapide. Ne-am menţinut departe de parapet şi am reuşit să câştigăm."