Şase finalişti vor prezenta ideile lor despre mobilitatea sustenabilă a viitorului. Printre aceştia un specialist IT originar din România. Câştigătorul va fi prezent pe sena TED în noiembrie, în New York.
Bucureşti/Frankfurt. Prima ediţie a concursului de idei Next Visionaries, organizat în comun de BMW i şi TED, se apropie de punctul culminant: finaliştii îşi vor prezenta propunerile, iar câştigătorul va fi anunţat înainte de startul înaintea Salonului Auto de la Frankfurt IAA 2017. Într-un eveniment exclusiv, în seara zilei de 10 septembrie, în faţa unui public format din 500 de invitaţi, cele mai bune şase idei din cele peste 180 de înscrieri vor prezenta o imagine vizionară a lumii de mâine.
Apoi, oaspeţii vor fi delectaţi cu o avanpremieră a multor produse noi ale BMW Group în cadrul prezenţei sale de la la Salonul Auto de la Frankfurt, cu cinci zile înainte ca expoziţia să-şi deschidă porţile pentru public. Petrecerea de după eveniment va avea loc la faimosul Frankfurt Gibson Club, iar rolul de entertainer îl va deţine Martin Solveig.
Competiţia Next Visionaries în domeniile tehnologiei, mediului şi societăţii oferă şansa câşitgătorului de a susţine o prezentare pe scena legendarei confereinţe TED în noimebrie, în New York.
Proiectul este o colaborare între brandul BMW i, specializat în dezvoltarea de concepte de automobile şi soluţii de mobilitate sustenabile, şi organizaţia non-profit TED, care este renumită pentru căutarea şi răspândirea ideilor noi inovatoare. Cooperarea îşi propune să atragă atenţia asupra conceptelor promiţătoare şi inovatoare în domeniul mobilităţii. Accentul este pus pe soluţii tehnologice, idei de produse, servicii şi soluţii de infrastructură capabile să asigure progrese semnificative în domeniile tehnologiei, mediului şi interacţiunii umane.
Idei pentru mobilitatea viitorului – de la expoziţia Salonului Auto de la Frankfurt IAA 2017la scena TED din New York
Această competiţie a oferit pionierilor creativi şansa de a-şi împărtăşi abordările, conceptele şi strategiile inovatoare pe o platformă deschisă şi, astfel, a iniţiat schimbul de idei pe canalele social media. “Numărul mare de contribuţii în competiţie şi discuţiile profunde lansate în cadrul comunităţii arată cum subiectul mobilităţii a alimentat şi a inspirat minţile creative din întreaga lume”, spune Hildegard Wortmann, vicepreşedinte executive al brandului BMW. Bruno Giussani, custode internaţional TED şi gazda programului, adaugă: “TED oferă minţilor creative şi celor mai fascinante idei ale lor o modalitate de a ajunge la audienţe curioase din întreaga lume. Colaborarea cu BMW i înseamnă descoperirea şi evidenţierea unei noi gândiri interesante privind toate aspectele legate de viitorul mobilităţii”.
Peste 180 idei au fost înscrise în concursul Next Visionaries în cadrul intervalului de înscriere care a fost limitat la câteva săptămâni. Cele mai promiţătoare contribuţii au fost postate pentru discuţii în formă editată la www.nextvisionaries.com. Apoi, o comisie de selecţie formată din specialişti de la BMW i şi TED a ales şase participanţi la etapa finală de la Frankfurt. Lor le-au fost desemnaţi mentori cu experienţă – ei înşişi vorbitori TED – care i-au ajutat să se pregătească pentru prezentările de la IAA Cars 2017.
Locul de desfăşurare a rundei finale a concursului de idei, difuzat în stream live, este “Vision Loop” al BMW Group de la IAA. Decorul scenei din centrul Pavilionului 11 al centrului expoziţional de la Frankfurt – şi înconjurat de un circuit – este platforma ideală pentru prezentările live, două în fiecare categorie şi fiecare cu durata de trei minute. Pe câştigător îl aşteptă o pregătire aprofundată înaintea marelui moment de pe scena TED din New York, unde viziunea lui va fi transformată într-o idee care ar putea fi împărtăşită cu o audienţă mondială.
Şase finalişti, şase viziuni pentru viitorul stil de viaţă mobilă
Selecţia celor şase finalişti în concursul Next Visionaries organizat de BMW i şi TED dezvăluie un spectru larg de idei pentru viitorul stil de viaţă mobilă. Iar viziunile lor dezvoltă tema sustenabilităţii ecologice, economice şi sociale în domeniul mobilităţii personale.
Sandra Phillips a crescut în Elveţia şi locuieşte acum în Vancouver (Canada). Ideile ei fundamentale au fost inspirate de experienţa sa profesională în dezvoltarea sistemelor de car-sharing. Ea consideră că ideea de car sharing, mai ales cu automobile electrice şi autonome, are un potenţial încă nedescoperit – în special în afara Europei şi a Americii de Nord. Viziunea ei include o infrastructură de car-sharing care ar putea completa transportul public local în locuri care nu dispun de mobilitate sigură, fiabilă şi accesibilă universal. Închirierea automobilelor autonome ar putea asigura o opţiune de mobilitate sigură şi la preţuri accesibile, în special pentru femei şi copii.
Ira Munn a intrat în runda finală a concursului Next Visionaries cu conceptul său de microautomobil electric cu trei roţi. Originar din Los Angeles, dar locuind acum în Noua Zeelandă, Ira se concentrează pe dezvoltarea durabilă în diferite domenii. El a proiectat un automobil – pe care l-a botezat “Drop” – care să fie construită din plastic reciclabil într-un proces de imprimare 3D şi care să fie lansat pe piaţă sub formă de kit, la un preţ de aproximativ 10.000 de dolari. Chiar şi constructorii de maşini începători ar trebui să poată asambla “Drop” în 20 de ore, iar autonomia oferită este de peste 300 kilometri.
Automobilele electrice autonome care permit rezervarea pe bază de abonament se află în centrul viziunii lui Tom Moloughney. Acest american este în căutarea de modalităţi de integrare completă a automobilelor car-sharing în infrastructura energetică.-ideea este de a permite automobilelor să-şi încarce bateriile (cu energie solară) prin inducţie prin intermediul bobinelor de încărcare din suprafaţa drumului, dar şi să fie capabile să alimenteze reţeaua cu energie pentru a asigura furnizarea acesteia. De asemenea, acestea ar fi conectate continuu la internet, astfel încât utilizatorii să fie permanent online.
Aarjav Trivedi prevede viitorul mobilităţii personale în ceea ce priveşte soluţiile de car sharing prin intermediul automobilelor autonome. Originar tot din SUA, Aarjav şi-a concentrat atenţia asupra unei forme inovatoare de personalizare, devenită posibilă datorită unei varietăţi largi de variante de model. Ideea lui este că utilizatorii pot solicita un automobil care să le satisfacă nevoile – cu alte cuvinte, unul în care să poată dormi, să găzduiască petreceri, să se bucure de un loc de wellness sau să vizioneze filme.
Pe de altă parte, Sebastian Gabor vede automobilul viitorului nu neapărat ca un mijloc de transport, ci ca un companion fiabil în toate situaţiile. Originar din România şi trăind în prezent în Spania, Sebastian este unul din specialiştii IT care a iniţiat proiectul social Code 4 Romania. El doreşte să vadă automobilele folosite ca centre de informare permanent conectate, care îi ajută pe pasageri să planifice întâlniri, să le ofere cunoştinţe utile cu privire la destinaţia şi traseul lor şi să se beneficieze de un playlist muzical ales în funcţie de momentul zilei şi de ocazie.
Jeremiah Owyang din SUA vede automobilul viitorului asigurându-şi locul în societate ca un mijloc de transport inteligent, fără emisii şi confortabil. Viziunea lui este centrată în jurul automobilelor electrice autonome – cu interioare spaţioase şi niveluri generoase de echipare -, care transformă călătoria într-o experienţă complet nouă. În loc să ia un zbor scurt către o destinaţie şi să stea peste noapte la hotel, utilizatorii ar putea să muncească, să se relaxeze, să doarmă şi să ia micul dejun în timpul călătoriei – adică pot folosi timpul convenabil şi eficient.
Despre TED
Fondată în 1984, prima conferinţă TED a avut loc în Monterey (California). În 2006, TED a experimentat prin postarea online gratuită a videoclipurilor TED Talk – o decizie care a deschis porţile unui model radical nou de împărtăşire a ideilor: în prezent, peste 2.400 TED Talks sunt disponibile gratuit pe TED.com, care, anual, acumulează aproximativ un miliard de vizualizări. Datorită susţinerii a mii de translatori voluntari, există aproape 100.000 de traduceri publicate ale TED Talks în peste 110 limbi. Prin TEDx, programul de licenţiere care permite comunităţilor să producă evenimente TED organizate independent, au avut loc 21.500 de evenimente pe mapamond.