BMW are onoarea să fie partener al Festivalului Internaţional George Enescu şi să ofere prin BMW Seria 6 Gran Coupe automobilul oficial al evenimentului.
Alegerea modelului este una specială. Un coupe, mai ales când vine vorba de BMW, este dedicat pasiunii de a conduce şi este astfel definitoriu pentru marcă. Mai mult, un BMW Seria 6 Gran Coupe, prin apartenţa la clasa de lux şi prin linia elegantă de coupe cu patru uşi, este un adevărat automobil de gală pentru o seară de gală.
În acelaşi timp, asocierea BMW cu un important festival de muzică clasică nu este întâmplătoare. De peste 40 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, pe muzica jazz şi cea clasică, precum şi pe arhitectură şi design. Proiectele în care compania este implicată, creează un dialog cu societatea şi, în acelaţşi timp, pun în prim-plan valori ale mărcii BMW: eleganţă, creativitate, exclusivitate.
Totul a început în 1972, cu trei picturi de mari dimensiuni semnate de marele Gerhard Richter, create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Olafur Eliasson, Jeff Koons, Zubin Metha, Daniel Barenboim şi Anna Netrebko au cooperat cu BMW. În plus, compania a avut proiecte cu arhitecţi renumiţi, precum Karl Schwanzer, Zaha Hadid sau compania Coop Himmelb(l)au, care au realizat designul unor clădiri centrale sau uzine ale mărcii. În 2011, BMW Guggenheim Lab, o iniţiativă globală a Fundaţiei Solomon R. Guggenheim, Muzeului Guggenheim şi BMW Group, a avut premiera mondială la New York. BMW a mai semnat colaborări cu Tate Modern, cu Art Basel, cu Paris Photo, cu festivaluri de muzică clasică sau jazz şi este organizatorul BMW Welt Jazz Award.
Cel mai renumit proiect cultural al mărcii rămâne însă BMW Art Cars. Se împlinesc exact 40 de ani de când, la iniţiativa lui Herve Poulain, pliot şi colecţionar de artă, BMW prezenta în celebra cursă de 24h de la LeMans un model pictat de Alexander Calder, un important artist american. Se crea astfel un contrast puternic faţă de toate celelalte automobile înscrise la grila de start, acoperite de logourile şi culorile sponsorilor. De atunci, 17 BMW Art Cars au fost create de unii din cei mai importanți reprezentanți ai curentului pop-art, printre care Andy Warhols sau Roy Lichtenstein. BMW a construit o legătură unică între artă şi cursele de maşini. A transformat astfel nu doar model în care vedem automobilul şi lumea sporturilor cu motor, dar a influenţat şi pe artişti şi arta acestora. Le-a oferit acestor noi suprafeţe de exprimare, iar Frank Stella, în urma experienţei, a devenit chiar pilot pentru BMW.
În România, BMW a consolidat parteneriate de tradiţie cu Festivalul de muzică de cameră SoNoRo, Les Films de Cannes à Bucarest, Festivalul Dakino sau Anonimul, precum şi Bienala de Gravură Experimentală. La nivel naţional, partenerii BMW susţin o gamă largă de proiecte culturale, aşa cum este Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Tratu de la Ploieşti sau parteneriatul cu Teatrul Naţional Bucureşti.
BMW Group garantează libertatea absolută de creaţie în toate activităţile culturale în care este implicat – acest aspect este esenţial pentru lucrări revoluţionare, la fel cum sunt inovaţiile importante pentru o companie de succes.
Despre BMW Seria 6 Gran Coupe
BMW Seria 6 are cu siguranţă gene sportive. Prima generaţie, dar şi modelul predecesor, BMW 3.0 CSL, au format imaginea sportivă a mărcii şi au semnat victorii legendare pe circuite precum Nürburgring, Daytona, Hockenheim sau Spa. În acelaşi timp, liniile sportive sunt şi cheia eleganţei sale: capota puternic alungită oferă indicii despre motoarele puternice pe care le ascunde, lina laterală arcuită spre spate creează tensiunea dinamică, asemenea unui atlet încordat în block start. Curgerea apei este una din temele principale de design ale modelului. Toate elementele sculpturale de design evocă această idee. La exterior, cel mai bine este ilustrată de nervurile care pleacă pe capota faţă din zona siglei şi care recreează imaginea undelor arcuite provocate de atingerea unui curs de apă. La interior se regăsește în elementele care separă spaţiul conducătorului auto de cel al pasagerului: un element de îmbrăcat în piele coboară de pe consola centrală şi curge arcuit către schimbătorul de viteze.
Întreaga gamă BMW Seria 6 a primit o restilizare şi un update tehnologic în primăvara acestui an. Noile modele oferă unele din cele mai sofisticate tehnologii ale mărcii în ceea ce priveşte trenul de rulare şi propulosarele, dar şi elemente de confort şi entertiment, inclusiv soluţii apps de contactare la internet. În plus, prin programul BMW Individual, este disponibil un pachet extins de personalizare care include culori speciale sau materiale exclusive la interior, precum piele sau inserţii din lemn.
Despre Festivalul Internaţional George Enescu
Cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul Internațional “George Enescu” aduce în medie în săli 125.000 de persoane și are o acoperire mediatică ce variază de la televiziuni cu renume – CNN, Euronews –, la BBC și remarcabile cotidiene străine și publicații de specialitate (The Guardian, Gramophone), la mass-media de top în plan național. Un adevărat brand cultural de țară, Festivalul duce mai departe valorile în care credea George Enescu: creativitate, generozitate și implicare.
George Enescu (1881-1955), primul compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural mondial, iubea în egală măsură cântecul păsărilor, tonalitățile folclorice și cele mai tulburătoare acorduri wagneriene. Mai mult, a reușit să le îmbine în creația sa în acel mod unic care i-a permis să facă saltul de la național la universal și să obțină recunoaștere internațională, alături de marii compozitori ai lumii. Acesta este unul dintre motivele pentru care George Enescu este un pionier: este primul compozitor român care a depășit granițele țării reinterpretând elemente tradiționale din patrimoniul cultural românesc și adăugându-le cele mai nobile influențe din muzica internațională, într-o cheie unică. “Ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuți și să îi faci pe ceilalți să vibreze.”, spunea George Enescu.
În ediția din 2015 au fost incluse 22 de lucrări ale compozitiorului român, în viziunea contemporană a unora dintre cele mai importante ansambluri simfonice ale lumii, având la pupitru dirijori de marcă. Este parte din identitatea Festivalului să promoveze și să valorizeze creațiile enesciene, atât în țară, cât și în plan internațional –să le readucă în repretoriului internațional.
În linia deschiderii către un public culutral cât mai numeros, Festivalul George Enescu este conectat la noile tehnologii – transmisii live internaționale, site modern și interactiv, www.festivalenescu.ro –și are o acoperire social media care include o pagina de Facebook cu peste 39.000 de fani la această dată, https://www.facebook.com/enescu.festival, precum și conturi de Instagram și Pinterest. Jurnaliștii au la dispoziție o Galerie Media cu fotografii la calitate foarte bună ale artiștilor și orchestrelor din Festival, disponibile în timp real.
Odată cu ediția 2013, Festivalul George Enescu s-a extins și în sfera spațiului public, printr-un concept unic care presupune expunerea de lucrări de artă outdoor inspirate de valorile lui George Enescu în paralel cu Festivalulul și asumă responsabilitatea generării unei schimbări în societate prin actul de creație: Bucureștiul creativ.