Cea mai recentă generaţie BMW Seria 3 Coupé şi Cabriolet este lider mondial în acest segment exclusiv. Se poate spune chiar că l-a definit prin design, dinamică şi eficienţă. Acum, prin prezentarea BMW Concept Seria 4 Coupé, a patra generaţie a modelului coupé sport de clasă medie, BMW doreşte să se impună încă o dată în această categorie de automobile atât de spectaculoasă.
"4" – semnalul unei exclusivităţi şi al unei apariţii mai importante.
BMW Concept Seria 4 Coupé adaugă o nouă dimensiune calităţilor BMW Seria 3 Coupé în privinţa esteticii, dinamicii şi eleganţei. "4" nu numai că reprezintă începutul unui nou ciclu, ci înseamnă şi apogeul unei curbe de dezvoltare. BMW a oferit noului model propriul său caracter individual şi un design independent – astfel, "4" a fost transformat într-o prescurtare a segmentului ca estetică şi farmec dinamic. Cel mai nou membru al nomenclatorului creat de BMW pe baza tradiţiei deschisă de coupé-urile din BMW Seria 6 şi BMW Seria 8, "4" se evidenţiază prin sportivitatea mai mare, nivelul ridicat de exclusivitate şi o diferenţiere mai clară de gama BMW Seria 3.
La exterior se remarcă pasiunea pentru proporţiile ideale de coupe şi, în acelaşi timp, specifice pentru limbajul de design BMW: volumele arcuite sunt împinse spre înapoi, către roţile care asigură propulsia. În interior, experienţa BMW Individual, calitatea fabricaţiei şi materialele alese cu atenţie sunt combinate pentru a crea o ambianţă deosebită. Rolul BMW Individual în dezvoltarea BMW Concept Seria 4 Coupé subliniază preocuparea pentru calitate şi exclusivitate, trăsăturile definitorii pentru programul de personalizare al mărcii.
Dimensiunile BMW Concept Seria 4 Coupé conferă automobilului o prezenţă impunătoare. Ampatamentul (2.810 mm) este mai lung cu 50 mm decât cel al actualului Seria 3 Coupé, în timp ce ecartamentul faţă a fost extins cu 45 mm (1.545 mm), iar cel spate cu 80 mm (1.593 mm). Cu o lăţime de 1.826 mm, BMW Concept Seria 4 Coupé este mai lat cu 44 mm decât predecesorul său, linia acoperişului este coborâtă cu 16 mm (1.362 mm) şi este şi mai lungă (4.641 mm) – toate acestea duc la proporţii dinamice excepţionale.
Un model BMW Coupé este înconjurat de o aură fascinantă, iar o simplă privire spune observatorului tot ce trebuie să ştie despre experienţa condusului care îi este oferită. Proporţiile automobilului se potrivesc cu şablonul BMW familiar: ampatamentul lung, capota lungă şi curbată, habitaclul dus în spate şi consolele scurte propulsează BMW Concept Seria 4 Coupé încă dinainte ca motorul să intre în funcţiune. În acelaşi timp, proporţiile extinse denotă o eleganţă foarte atletică – pasajele roţilor spate marchează cel mai lat punct al maşinii şi îl accentuează. Detaliile sofisticate ale coupé-ului captează imaginaţia la o analiză atentă. Elementele funcţionale precum prizele şi gurile de aer, mânerele uşilor şi oglinzile exterioare ies în evidenţă prin accentele din aluminiu finisate satinat. Pasiunea pentru fiecare detaliu este o notă a preciziei de fabricaţie.
Contururile precise şi suprafeţele multifaţetate definesc apariţia interesantă a BMW Concept Seria 4 Coupé. Caracteristicile emblematice ale părţii frontale BMW, mai ales grila radiatorului şi farurile circulare duble, au un design sportiv care fac BMW Concept Seria 4 Coupé să fie identificat imediat ca fiind un model BMW. Designul părţii frontale face o conexiune imediată cu gama BMW Seria 3, dar abordarea sportivă a temei accentuează latura dinamică a BMW Concept Seria 4 Coupé.
Cele două elemente emblematice de design de la partea frontală a noului concept dispun de detalii meticuloase şi o profunzime tridimensională. Grila radiatorului este închisă pentru optimizarea aerodinamicii şi menţinerea consumului la un nivel redus, iar suprafeţele dintre barele grilei – cu design elaborat şi finisare satinată – sunt completate de suprafeţe de culoare închisă.
Farurile integral LED au o abordare hexagonală, cu un aspect foarte tehnic, şi preiau tema designului circular dublu, definitoriu pentru marcă. Mai subţire şi cizelată dinamic, interpretarea acestui indiciu emblematic de design se integrează perfect în partea frontală. Designul farurilor adoptă conexiunea familiară de la BMW Seria 3 – între faruri şi grila radiatorului -, pe care o duce la un alt nivel, astfel că aceasta este vizibilă şi pe timp de noapte. O fibră optică porneşte de la tubul interior al farului şi formează o conexiune vizuală între farul interior şi grila radiatorului. În acest fel, conferă părţii frontale a coupé-ului un aspect şi mai lat.
Pe lângă grila BMW a radiatorului şi farurile circulare duble, caracteristica cea mai atractivă a părţii frontale a maşinii o reprezintă priza mare de aer din bara faţă. Deschiderea largă este un indiciu pentru fluxul mai mare de aer de care au nevoie motoarele puternice şi îndreaptă privirea spre pasajele puternic evazate ale roţilor. Cele două guri de aer de pe fiecare parte reproduc contururile farurilor hexagonale, ceea ce face ca partea frontală să pară şi mai lată, dar şi mai sportivă. Trei elemente de aluminiu din priza de aer – sculptate atractiv şi finisate satinat – furnizează o notă suplimentară de exclusivitate. Datorită lor, deschiderea are o diviziune triplă care accentuează lăţimea. Gurile laterale furnizează aerul pentru răcirea frânelor şi a uleiului, dar şi pentru Air Curtain. Această soluţie BMW EfficientDynamics direcţionează aerul de admisie spre exteriorul roţilor – curentul de aer "îmbrăţişează" pasajele roţilor, asigurând o curgere aerodinamică optimă şi contribuind la reducerea frecărilor.
Proporţiile dinamice, specifice BMW, şi silueta alungită definesc imaginea din lateral a BMW Concept Seria 4 Coupé. Linii prelungite şi suprafeţe conturate expresiv furnizează o interacţiune energică a luminilor şi umbrelor. Linia acoperişului, uşor înclinată în jos – o particularitate clasică pentru coupé -, creează o tranziţie fină spre înapoi şi accentuează farmecul sportiv al flancurilor. Oglinzile retrovizoare se extind organic din linia umerilor şi furnizează un alt exemplu al atenţiei pentru detalii care permite ca funcţia aerodinamică să fie integrată cu eleganţă în forma automobilului.
Air Breather, o fantă aerodinamică eficientă în spatele roţilor faţă, oferă un alt indiciu asupra aerodinamicii sofisticate a BMW Concept Seria 4 Coupé. Acesta realizează o cale dinamică între două suprafeţe convexe ale flancurilor maşinii şi reproduce forma proeminentă a elementelor stilistice din partea frontală. Air Breather reuneşte priorităţile BMW EfficientDynamics şi designul BMW tradiţional – funcţionează în paralel cu Air Curtain din bara faţă pentru a asigura reducerea eficientă a frecărilor din jurul roţilor. Jantele exclusive de 20 de ţoli, din aliaj uşor, adaugă o amprentă finală asupra siluetei elegante şi dinamice a automobilului.
Caracterul sportiv al BMW Concept Seria 4 Coupé continuă şi în designul extins în jos al spatelui. Liniile orizontale proeminente şi stopurile extinse, poziţionate mult spre exterior, atrag şi mai mult atenţia asupra pasajelor puternice ale roţilor şi a ecartamentului lat. Designul lunetei are efectul de micşorare a spatelui maşinii şi conferă caroseriei, ca întreg, un aspect şi mai puternic. De asemenea, umerii laţi ai maşinii sunt etalaţi cu claritate.
Stopurile de forma literei L de la BMW Concept Seria 4 Coupé se combină armonios cu designul general al automobilului. Ele continuă linia mediană a profilului şi reprezintă o parte integrantă a designului exterior. Stopurile se extind spre exterior şi se îngustează spre centrul părţii spate, ceea ce subliniază prezenţa coupé-ului pe şosea. Elementele interioare ale stopurilor amintesc de sculptura unor suprafeţe conturate. Un element luminos reproduce semnătura BMW, "dublu L", într-o formă tridimensională cu o profunzime impresionantă. În timp ce suprafeţele de emisie strălucesc, cele din spate sunt mai degrabă întunecate, astfel că sentimentul de tridimensionalitate este şi mai vizibil atunci când luminile sunt aprinse.
Elementele de decor adoptă aceeaşi diviziune în trei părţi precum priza de aer frontală, dar într-o formă care subliniază lăţimea automobilului. Astfel, cele două ţevi de eşapament au o formă dinamică spre exteriorul barei spate, înainte de a redirecţiona privirea spre roţi. Un plus de dinamică este adus de liniile mici în urcare din vecinătatea ţevilor de eşapament.
Culoarea exterioară Liquid Metal Silver, dezvoltată exclusiv pentru acest concept, insuflă o doză suplimentară de energie în interacţiunea dintre contururi şi suprafeţe.
Interior de o frumuseţe subtilă.
În interior, BMW Concept Seria 4 Coupé urmează reţeta tradiţională BMW, care combină sportivitatea şi stilul exclusivist. Interiorul învăluie conducătorul în stilul specific BMW, orientat spre cel de la volan. Cele mai importante butoane de control sunt grupate ergonomic în linii orizontale, în jurul conducătorului pentru ca toate funcţiile să îi fie la îndemână acestuia.
Utilizarea dinamică a liniilor se continuă şi în designul uşilor. Toate liniile curg spre spatele maşinii, astfel că accentul interiorului este pus pe partea frontală. Totodată, suprafeţele bine definite din jurul pervazului geamurilor şi al panourilor uşilor converg, prin intermediul montantului B, spre partea spate într-o mişcare orizontală bine structurată şi realizează conexiunea între compartimentul din faţă şi cel din spate. Dispunerea volumelor în jurul uşilor, pereţilor laterali şi pervazurilor geamurilor formează ca un cocon în jurul pasagerilor şi generează un sentiment de spaţiu sigur şi sportiv. În plus, conturul puternic al scaunelor spate face ca acestea să apară precum două scaune individuale alăturate, subliniind instinctele sportive ale BMW Concept Seria 4 Coupé.
Dezvoltate de BMW Individual, culorile şi designul materialelor de la BMW Concept Seria 4 Coupé sunt adaptate după geometria interiorului. Echiparea în două nuanţe, Black şi Schiaparelli Brown, reprezintă o demonstraţie eficientă a interacţiunii formelor în partea din faţă a habitaclului, iar cusăturile uşor contrastante adaugă o amprentă nouă suprafeţelor acoperite cu piele. Această echipare exclusivă, cu piele tratată cu substanţe sustenabile, reprezintă o dovadă convingătoare a sentimentului natural şi a texturii moi, precum şi a procesului ecologic utilizat.
Şi la interior, atenţia pentru detalii construieşte o imagine exclusivă. Pe lângă inscripţia "BMW Individual" gravată discret pe scaune şi benzile de la pragurile uşilor, scaunele sunt înnobilate şi de elemente speciale de decor – piele împletită manual -, care coboară vertical şi amplifică eleganţa interiorului. Suporturile de pahare, şi ele îmbrăcate în piele, adoptă şi ele tema împletirii, la fel cum o fac şi covoraşele pentru picioare.
Banda fină de lemn, de esenţă Natural Chestnut, reprezintă amprenta finală a interiorului exclusiv. Datorită materialelor de calitate alese cu grijă, preciziei fabricaţiei şi detaliilor sofisticate, BMW Concept Seria 4 Coupé dispune de o ambianţă definită de lux contemporan.