Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Performance – un plus de sportivitate pentru modelele BMW

BMW

Linia de produse BMW Performance extinde gama de accesorii BMW originale pentru modelele Seria 1, Seria 3, X5 şi X6 cu noi opţiuni pentru şasiu, aerodinamică, precum şi design interior şi exterior. Aceste componente de tuning sunt disponibile pentru comenzi şi montare la orice service autorizat BMW.

Pentru conducătorii BMW pasionaţi de performanţe dinamice, există acum noi modalităţi de a-şi exprima stilul personal şi de a-şi îmbunătăţi calităţile automobilului pe şosea. Ca o completare a gamei de accesorii BMW originale, noile produse BMW Performance oferă numeroase componente care contribuie la creşterea performanţelor sportive. Aceste componente pentru şasiu, grup motor propulsor, aerodinamică şi design interior şi exterior au fost special create pentru modelele BMW Seria 1, Seria 3, BMW X5 şi X6 şi pot fi instalate pe aceste automobile la orice service autorizat BMW.

Acestea au fost special dezvoltate pentru modelele menţionate şi respectă caracteristicile brandului în termeni de tehnologie, design , îndeplinind standardele BMW de calitate şi siguranţă. Toate produsele Performance respectă caracteristicile mărcii în termeni de tehnologie, design, îndeplinesc standardele de calitate şi siguranţă şi sunt supuse garanţiei BMW.

Toate accesoriile Performance sunt disponibile individual. Aceasta înseamnă că fiecare conducător BMW are posibilitatea de a crea propria combinaţie de componente pentru a reflecta perfect stilul personal.

Aerodinamică

Kitul aerodinamic garantează un aspect fascinant pe şosea şi aduce un plus de performanţe dinamice. Acesta include spoiler faţă cu grila radiatorului în culoare neagră integrată şi elemente din carbon disponibile pentru fiecare model menţionat precum: spoiler spate, capace pentru oglinzi, difuzor spate.

Şasiu – pentru o manevrabilitate sportivă supremă

Îmbunătăţirea dinamismului a fost principalul obiectiv de dezvoltare al componentelor BMW Performance pentru şasiu. În această serie de produse sunt incluse sistemul sport de frânare, suspensiile, bara stabilizatoare din carbon şi două tipuri de jante. Sistemul de frânare sport BMW Performance are dimensiuni generoase, discuri de frâne ventilate cu perforaţii. Etrierul de frână cu 6 pistoane pentru axa faţă este vopsit in galben şi poartă inscripţiile „BMW Performance”.

Setările suspensiilor sport sunt optimizate pentru stilul de condus dinamic, dar păstrează un confort ridicat chiar şi în traficul cotidian. Instalarea pachetului de suspensie Performance micşorează garda la sol (de exemplu 10 mm în cazul unui model BMW Seria 3 cu pachet M sport şi 25 mm pentru modelul standard), asigurând o aderenţă ridicată chiar şi în cazul celor mai sportive manevre. Arcurile suspensiilor asigură un aspect vizual de impact datorită designului în galbenul specific BMW Performance. Jantele duble din această gamă de produse, cu o greutate mai redusă şi cu designul exclusiv subliniază caracterul sportiv. Masa redusă îşi aduce aportul în îmbunătăţirea performanţelor automobilului. De exemplu, jantele Double spoke 313 225/35 R19Y pentru BMW Seria 3 asigură o reducere de aproximativ 1 kg faţă de un set de jante de aliaj obişnuit de aceeaşi dimensiune. În funcţie de model jantele sunt disponibile în 18” şi 19”.

Grup motor propulsor: admisie optimizată şi evacuare cu sunet impresionant

Noul sistem de admisie BMW Performance este conceput pentru motoarele cu 6 cilindri pe benzină. Bazat pe versiunea standard, filtrul şi conducta de aer au fost modificate. Acestea garantează un flux de aer îmbunătăţit şi o menţinere mai bună a presiunii. Sistemul asigură şi un sunet deosebit de sportiv. De asemenea, are un efect pozitiv asupra eficienţei motorului.

Sistemul de evacuare BMW Performance este responsabil pentru acustica impresionantă. Fără a afecta confortul pe distanţe lungi, sistemul oferă un sound discret dar cu o nuanţă sport perceptibilă. Ţevile de eşapament duble cromate, din oţel de înaltă calitate, evidenţiază aspectul high-tech al automobilului. Rezistente la coroziune, materialele sunt de asemenea extrem de durabile.

Interior în stilul unei maşini de curse

Oricine ar dori să experimenteze intens performanţele dinamice BMW, poate crea o ambianţă interioară în stilul unei maşini de competiţie prin intermediul produselor BMW Performance. Acest program are în prim plan modelele BMW Seria 1 şi Seria 3. Scaunele sport Performance de tip scoică oferă un sprijin lateral excelent pentru un condus deosebit de sportiv. Acestea însă sunt proiectate pentru a oferi confortul necesar în utilizarea zilnică şi au un design rafinat, folosind piele Alcantara neagră. Airbag-uri laterale sunt de asemenea integrate în scaune. Scaunele sport Performance sunt disponibile pentru şofer şi pasagerul din faţă pentru modelele BMW Seria 1 cu 5 uşi, 3 uşi şi Coupe şi pentru BMW Seria 3 Sedan, Seria 3 Touring şi Seria 3 Coupe.

În afară de a fi un element vizual important, schimbătorul de viteze Performance oferă suport elegant pentru o schimbare dinamică a treptelor de viteză. Design-ul ergonomic optimizat al manetei schimbătorului în crom şi piele Alcantara neagră facilitează manevrarea precisă şi reduce timpul de schimbare al treptelor de viteză cu 25% comparativ cu versiunea standard.

Gamă BMW Performance include şi un volan sport multifuncţional, acoperit cu piele Alcantara. Partea superioară a volanului Performance are un display din LED-uri care indică diferite informaţii tehnice precum temperatura apei şi a uleiului, punctul optim de schimbare al treptei de viteză, cronometru sau acceleraţii laterale. Informaţiile pot fi accesate prin comenzile de pe volan.

La interior stilul sportiv mai poate fi accentuat prin benzile decorative din carbon pentru consola centrală, uşile din faţă şi spate. Pedalele de aluminiu fac parte de asemenea din gama de produse Performance.

Produsele sunt disponibile pentru comandă la toţi dealerii BMW şi service-urile autorizate BMW.

Bucuresti, 24.08.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.