Încă o dată, BMW Group revoluţionează modul în care conducătorii interacţionează cu automobilele lor: la Mobile World Congress 2019 de la Barcelona, în perioada 25-28 februarie 2019, compania va prezenta BMW Natural Interaction/ Interacţiunea Naturală BMW. Noul sistem combină cea mai avansată tehnologie de comandă vocală cu controlul prin gesturi extins şi recunoaşterea privirii pentru a permite în premieră operare multimodală completă. Primele funcţii ale noului sistem vor fi disponibile la BMW iNEXT din 2021.
La fel ca într-un dialog interpersonal, Interacţiunea Naturală BMW permite conducătorului să-şi folosească vocea, gesturile şi privirea pentru a interacţiona cu automobilul său. Modul preferat de operare poate fi ales intuitiv, în funcţie de situaţie şi context. Comenzile vocale, gesturile şi direcţia privirii sunt detectate de către automobil, pot fi combinate, iar sistemul execută comanda/operaţia dorită. Această interacţiune multimodală liberă este posibilă datorită recunoaşterii vorbirii, tehnologiei cu senzor optimizate şi analizei gesturilor în funcţie de context. Prin detectarea cu precizie a mişcărilor mâinii sau degetelor, direcţia gesturilor (o dată cu tipul gesturilor) este înregistrată în premieră într-un spaţiu de interacţiune extins care cuprinde întregul mediu de operare al conducătorului. Comenzile vocale sunt înregistrate şi procesate utilizând procesarea limbajului natural. Un algoritm de învăţare inteligent, care este rafinat constant, combină şi interpretează informaţiile complexe astfel încât automobilul să reacţioneze corespunzător. Aceasta creează o experienţă multimodală interactivă orientată spre dorinţele conducătorului.
Prin combinarea diferitelor modalităţi, funcţiile automobilului pot fi iniţiate în moduri diferite. Conducătorul stabileşte tipul interacţiunii pe baza propriilor preferinţe, obiceiuri sau a situaţiei în care se află. Astfel, atunci când conducătorul este angajat în conversaţie, el poate alege controlul prin gesturi şi privire; iar când ochii când priveşte atent la drum, este mai bine să se bazeze pe vorbire şi gesturi. În acest fel, de exemplu, ferestrele auto sau trapa pot fi deschise sau închise, poate fi reglat aerul condiţionat sau o selecţie poate fi făcută pe displayul central. În cazul în care conducătorul doreşte să afle mai multe despre funcţiile automobilului, acesta poate indica spre un anumit buton şi poate întreba ce funcţie îndeplineşte.
Prin recunoaşterea îmbunătăţită a gesturilor şi nivelul ridicat de conectivitate al maşinii, spaţiul de interacţiune nu mai este limitat la interior. În premieră, pasagerii vor obţine informaţii prin interacţiuni naturale şi despre împrejurimile imediate, cum ar fi clădirile sau spaţiile de parcare. Chiar şi întrebările complexe pot fi prelucrate rapid şi uşor prin îndreptarea unui deget şi prin emiterea unei comenzi vocale. “Ce este această clădire? Care este programul de lucru? Cum se numeşte acest restaurant? Pot parca aici şi cât costă?”
“Clienţii ar trebui să poată comunica cu automobilul conectat inteligent într-un mod cu totul natural”, explică Christoph Grote, vicepreşedinte executiv BMW Group Electronics. “Oamenii nu ar trebui să se gândească la ce strategie de operare să folosească pentru a obţine ceea ce doresc. Ei ar trebui să aibă întotdeauna posibilitatea de a decide liber – iar maşina ar trebui să îi înţeleagă în continuare. Interacţiunea Naturală BMW este, de asemenea, un pas important pentru viitorul automobilelor autonome, atunci când conceptele interioare nu vor mai fi direcţionate doar spre poziţia conducătorului, iar pasagerii vor avea mai multă libertate.”
BMW Natural Interaction: pasul următor pentru operarea naturală
BMW a jucat întotdeauna un rol de pionierat în dezvoltarea sistemelor care promovează funcţionarea intuitivă. În 2001, BMW Group a devenit primul producător de automobile din lume care a introdus o nouă logică de control pentru maşini, prin controlerul iDrive. Combinaţia unui controler montat pe consola centrală cu un display central multifuncţional a înlocuit o varietate de comutatoare, butoane şi indicatoare – şi încă este considerată o revoluţie importantă în industria automobilelor. Începând din 2015, prin utilizarea unei camere 3D, controlul BMW prin gesturi a permis operarea uşoară şi fără contact a diferitelor funcţii ale maşinii. Odată cu lansarea sistemului de operare BMW 7.0 în 2018, operarea personalizată şi personalizabilă a atins un nivel complet nou, datorită afişajelor intergral digitale şi personalizabile, procesarea optimizată a limbajului natural şi a controlului prin gesturi extins. În orice situaţie, conducătorul poate alege între controlerul iDrive, butoanele de pe volan, afişajul tactil sau controlul vocal şi prin gesturi. Potenţialul controlului vocal bazat pe limbajul natural valorificat de Asistentul Personal Inteligent BMW. Acest asistent digital sprijină conducătorul într-o varietate de situaţii şi îşi însuşeşte rutinele şi obiceiurile cu fiecare comandă vocală, făcând tot mai uşoară operarea automobilului şi accesarea funcţiilor şi informaţiilor prin voce. Ca dezvoltare logică ulterioară, Interacţiunea Naturală BMW oferă şi posibilitatea de a folosi gesturi pentru a aduce în premieră informaţii direcţionale şi locale în interacţiune, prin indicarea cu un deget.
Tehnologie cu senzor îmbunătăţită, evaluare precisă cu ajutorul inteligenţei artificiale
Evoluţiile în recunoaşterea şi evaluarea comenzilor vocale, a gesturilor şi a privirii necesare interacţiunii naturale dintre conducător şi automobil sunt furnizate de tehnologiile cu senzor şi de analiză îmbunătăţite. Cu ajutorul unui semnal luminos în infraroşu, camera pentru gesturi poate capta acum mişcări ale mâinilor şi degetelor în trei dimensiuni în întregul mediu de operare al conducătorului. De exemplu, indicarea unui arătător spre displayul central şi rostirea unei comenzi sunt suficiente pentru a iniţia operaţiunea dorită fără a atinge ecranul. Camera de înaltă definiţie integrată în panoul de instrumente înregistrează şi direcţia capului şi a ochilor. Tehnologia cu cameră încorporată evaluează imaginile şi le utilizează pentru a calcula datele vectoriale necesare, care apoi sunt procesate în automobil. Pentru interpretarea rapidă şi fiabilă a instrucţiunilor vocale, în plus faţă de gesturi, informaţiile transmise de conducător către maşină într-un mod multimodal sunt combinate şi evaluate cu ajutorul inteligenţei artificiale. Algoritmul responsabil pentru interpretarea datelor din automobil este optimizat şi rafinat continuu, utilizând algoritmi de machine-learning şi evaluarea diferitelor scenarii de funcţionare.
Dincolo de automobil: interacţiunea cu mediul prin conectivitate
Prin legături inteligente, zona de acţiune a BMW Natural Interaction se extinde dincolo de interiorul automobilului. De exemplu, conducătorul poate să-şi îndrepte un deget spre obiectele din câmpul vizual şi să dea comenzi vocale asociate, cum ar fi solicitarea de informaţii despre programul de funcţionare sau evaluările clienţilor ori rezervarea unei mese la un restaurant. Datorită gradului extins al conectivităţii automobilului, date de mediu extinse şi inteligenţă artificială permit BMW Natural Interaction să transforme maşina într-un pasager bine informat. Prin conectarea serviciilor digitale, în viitor va fi posibilă extinderea domeniului de interacţiune. De exemplu, atunci când conducătorul observă un loc de parcare, sistemul va fi capabil să afle dacă are voie să parcheze acolo şi cât costă, după care să rezerve şi să plătească locul direct, fără a apăsa vreodată un buton.
Beneficiile pentru client aduse la viaţă în experienţa mixed-reality.
Ca parte a unei soluţii mixed-reality avansate (combină realitatea virtuală cu interacţiunea cu spaţiul real), BMW va purta vizitatorii Mobile World Congress 2019 prin scenarii de aplicaţii în care aceştia vor putea experimenta avantajele pe care BMW Natural Interaction le oferă clienţilor. Un concept spaţial conceput special şi ochelarii de realitate virtuală sunt utilizaţi pentru a crea o experienţă realistă, care prezintă noile posibilităţi în timpul unei călătorii virtuale în BMW Vision iNEXT. Vizitatorii descoperă libertatea fără precedent a controlului prin gesturi în întreaga zonă detectată de camera pentru gesturi, care se întinde pe întreaga lăţime a părţii frontale a interiorului maşinii. Iniţial, în modul de iniţializare, detectarea direcţională a gestului de indicare este vizualizată printr-un impuls de lumină dinamică care urmează direcţia. Obiectele cu care poate interacţiona conducătorul prin intermediul indicării sunt evidenţiate ulterior. Cât de naturală devine această interacţiune este evident în simpla combinaţie de gesturi şi voce. De exemplu, când conducătorul indică spre un geam lateral, acesta este evidenţiat vizual cu un cadru, iar comanda vocală “open” va deschide fereastra selectată. Aceste posibilităţi complet noi pentru interacţiunea cu mediul imediat sunt dezvăluite în timpul unei călătorii automate printr-un oraş futurist pe care conducătorul nu-l cunoaşte. Automobilul preia condusul, iar vizitatorul începe un alt fel de tur de vizitare a obiectivelor turistice – pur şi simplu indicând spre clădiri pentru a obţine toate informaţiile de care are nevoie despre evenimente şi expoziţii. Spre sfârşitul călătoriei, utilizatorul îşi rezervă biletele pentru un cinematograf pe lângă care trece de-a lungul traseului şi urmăreşte trailerul filmului direct în maşină.
Funcţiile iniţiale de la BMW iNEXT şi perspective de dezvoltare
BMW Natural Interaction deschide calea pentru următoarea etapă a controlului natural al automobilului şi dincolo de acesta. Combinaţia liberă de instrucţiuni vocale, gesturi şi priviri creează interacţiuni multimodale, bazate pe comunicarea interpersonală. Primele funcţii de Interacţiune Naturală BMW vor fi disponibile în BMW iNEXT încă din 2021.
Dezvoltarea interacţiunii conducător-automobil va face progrese suplimentare în paralel. În viitor, cu ajutorul inteligenţei artificiale, sistemul va continua să înveţe şi tehnologia cu senzor îmbunătăţită va putea lua în considerare emoţiile pasagerilor şi le va integra într-o manieră semnificativă în interacţiune. În acest fel, interacţiunea dintre conducător şi maşină va deveni şi mai personalizată şi adaptată la situaţia generală. Pe baza experienţei şi în funcţie de situaţie şi de starea de spirit, asistentul inteligent va putea să decidă dacă să aştepte instrucţiuni sau să facă proactiv sugestii de interacţiune.
Atracţii suplimentare la Barcelona: BMW Vision iNEXT şi noul BMW Seria 3 Sedan cu Asistent Personal Inteligent BMW
Alte atracţii de la standul BMW Group includ BMW Vision iNEXT, care oferă o perspectivă asupra viitorului plăcerii de a conduce, şi noul BMW Seria 3 Sedan, dotat cu funcţiile Asistentului Personal Inteligent BMW. Ca Vision Vehicle, BMW Vision iNEXT prezintă modalităţi complet noi de a experimenta condusul. Datorită dimensiunilor unui Sports Activity Vehicle modern, acesta combină designul inovator cu domenii viitoarele de Condus Autonom, Conectivitate, Electrificare şi Servicii (D + ACES) stabilite în strategia corporate Number ONE > NEXT şi răspunde la întrebarea: “Cum vor arăta maşinile atunci când se pot deplasa fără să fie nevoie să fie conduse permanent?” Printre caracteristicile interioare unice ale BMW Vision iNEXT se numără principiul de proiectare denumit “Shy Tech” (tehnologie discretă), prin care controalele sunt integrate discret în suprafeţele interioare şi devin vizibile numai când pasagerii vor să le folosească. În viitor, va fi posibilă operarea funcţiilor prin suprafeţe din lemn sau ţesături. Materialele sunt activate cu o atingere – de exemplu, pentru a controla redarea muzicii.
Cu un total de peste 15 milioane de automobile livrate, BMW Seria 3 Sedan este cel mai bine vândut model premium din lume şi nucleul mărcii BMW. Timp de peste 40 de ani, BMW Seria 3 Sedan a simbolizat plăcerea condusului sportiv într-un model de clasă medie. Cu designul său dinamic, manevrabilitate excelentă, eficienţa exemplară şi funcţiile inovatoare în domeniul asistării condusului, operării şi conectivităţii, acesta întruchipează caracteristicile tipice ale mărcii BMW.
În noul BMW Seria 3, vizitatorii Mobile World Congress 2019 vor putea verifica funcţiile Asistentului Personal Inteligent BMW disponibile din martie 2019 în noile modele ale mărcii. Însoţitorul digital inteligent este familiarizat cu toate funcţiile automobilului şi le poate opera după cum este necesar. De asemenea, Asistentul Personal Inteligent BMW învaţă rutine şi obiceiuri, astfel încât să le poată aplica în contextul potrivit în viitor. Unic printre asistenţii digitali, i se poate da şi un nume. Nu numai că se supune fiecărei comenzi a conducătorului, dar este întotdeauna la îndemână, chiar dacă este doar pentru conversaţii ocazionale. Cu fiecare comandă vocală, întrebare sau setare, Asistentul Personal Inteligent BMW devine tot mai bun şi învaţă tot mai multe preferinţe şi setări preferate. Mai multe informaţii despre Asistentul Personal Inteligent BMW.