Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Motorsport News – Numarul 08/15

Nu contează că vorbim de DTM, de United SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" urmăreşte constant principalele noutăţi BMW pentru o perspectivă completă.

Programul BMW Motorsport Junior: o nouă provocare pentru Jesse Krohn

După ce a acumulat o experienţă preţioasă cu BMW M235i Racing, cu care a participat în anumite curse din 2014, Jesse Krohn (Finlanda) face următorul pas în carieră, ca pilot GT. După ce a câştigat programul BMW Motorsport Junior în 2014, el va concura, în acest sezon, pentru echipa Marc VDS Racing în European Le Mans Series (ELMS). Krohn va împărţi cockpitul modelului BMW Z4 GTE cu pilotul oficial BMW Andy Priaulx (Marea Britanie) şi Henry Hassid (Franţa). De asemenea, el va avea ocazia de a-şi îmbogăţi experienţa pe bucla Nordschleife de la Nürburgring (Germania), unde va participa, cu un BMW Z4 GT3, la întregul sezon din campionatul de anduranţă VLN. La începutul lunii februarie, Krohn a avut ocazia de a-şi dovedi talentul la volanul unui BMW Z4 GTE, pentru prima dată în cariera sa aflată la început. Pilotul în vârstă de 24 de ani va efectua un test intensiv pe circuitul BMW de la Miramas (Franţa).

Trei întrebări pentru… Jesse Krohn

Jesse, cum a fost primul teste cu BMW Z4 GTE?
Jesse Krohn:
A fost o experienţă foarte interesantă. Mi-au trebuit câteva tururi pentru a mă obişnui cu lipsa ABS, care, spre deosebire de BMW Z4 GT3, nu este utilizat la versiunea GTE. După aceasta, m-am simţit foarte bine în maşină. Se potriveşte stilului meu de pilotaj mult mai bine decât o făcea BMW M235i Racing. Îmi place să rulez pe o linia curată, ceea ce este mult mai uşor cu o maşină GT, mult mai sofisticată din punct de vedere aerodinamic, decât cu una bazată pe modelul se serie, care derapează mult.

Cum te-ai adaptat cu echipa Marc VDS Racing?
Krohn:
A fost o primă întâlnire foarte bună. Băieţii au nivel ridicat de profesionalism şi sunt mândru că voi face parte din echipă în sezonul care urmează. Orice a trebuit să modificăm la maşină, ei au făcut-o imediat. Sunt convins că voi avea o mulţime de lucruri de la ei.

Când vine vorba de experienţă, tu vei beneficia din colaborarea cu coechipierul tău Andy Priaulx…
Krohn:
Andy este un coleg deosebit. Ne-am înţeles foarte bine încă de când ne-am cunoscut. Fără îndoială, eu voi avea de învăţat extrem de multe de la el. Sper să reuşesc să fiu la acelaşi nivel cu el din punct de vedere al vitezei, astfel încât împreună să avem un sezon de succes în ELMS.

*

DTM: 30 de ani în trei minute – clipul YouTube "Time Travel" cu campionul DTM Marco Wittmann este online

Înapoi în viitor: într-un nou clip YouTube de pe canalul BMW Motorsport, campionul en-titre din DTM, Marco Wittmann (Germania), poartă fanii printr-o călătorie fascinantă prin istoria de succes a BMW în motorsport. La comenzile legendarelor BMW 635 CSi din 1984 (Volker Strycek, Germania), BMW M3 din 1987 (Eric van de Poele, Belgia), BMW M3 din 2012 (Bruno Spengler, Canada) şi propriul BMW M4 DTM cu care s-a impus în stagiunea trecută, Wittmann readuce la viaţă cele mai mari victorii ale constructorului în popularul campionat de turisme. Toate cele patru maşini au câştigat titlul DTM în chiar primul lor sezon. "Este un sentiment fantastic să pilotezi aceste maşini istorice pe parcursul câtorva tururi", a declarat Wittmann. "Poţi simţi imediat cât de multă istorie se află în aceste maşini." Wittmann consideră că s-au schimbat multe în 30 de ani de motorsport, în special când vine vorba de comportament şi tehnologia utilizată în maşinile de curse. "BMW 635 Csi avea puţină forţă de apăsare, dar un nivel ridicat de aderenţă mecanică. Când accelerai la ieşirea din viraje, deseori ţi se întâmpla ca spatele să derapeze", spune pilotul BMW Team RMG. "La volanul BMW M3 din 1987 trebuia să lucrezi serios. În contrast cu actuala mea maşină din DTM, nu existau afişaje sau butoane pe volan. Dar acest lucru făcea ca întrecerile să fie atât de interesante." În clipul YouTube "Time Travel" ("Călătorie în trecut"), Wittmann poartă aceleaşi combinezoane precum avea piloţii DTM din anii ’80. Videoclipul de trei minute a fost filmat în 2014, la BMW Motorsport Media Track Days, care s-a desfăşurat pe circuitul din Monteblanco (Spania).

Videoclipul este disponibil pe YouTube la: //youtu.be/ejTyhnX_zCs.


GT: realizarea BMW M6 GT3 – de la modelul de producţie la maşina de curse

Cum devine un model BMW M o maşină de curse GT3 din perspectiva designerului? Într-un nou videoclip YouTube, Krzysztof Szews – director de design BMW M GmbH – vorbeşte despre transformarea unui BMW M6 Coupé într-un BMW M6 GT3. El descrie fundalul pe care un designer trebuie să lucreze la o maşină ca aceasta.

Videoclipul este disponibil pe YouTube la: //youtu.be/MtsKIhsADrs.

Bucuresti, 09.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.