Bucureşti/Le Castellet. BMW Motorsport a încheiat trei zile de teste intensive ca parte a pregătirilor pentru debutul competiţional al BMW M8 GTE în 2018. În cadrul sesiunii desfăşurate pe “Circuit Paul Ricard” din Le Castellet, în sudul Franţei, anduranţa – inclusiv un test de 24 de ore – a fost obiectivul principal al testelor cu noua maşină de curse GT. În cockpit au urcat pe rând patru piloţi oficiali BMW: Martin Tomczyk (Germania), António Félix da Costa (Portugalia), Philipp Eng (Austria) şi Alexander Sims (Marea Britanie).
Programul de luni a inclus un test de performanţă. Acesta a permis inginerilor să evalueze noul nivel de dezvoltare a componentelor aerodinamice. Marţi dimineaţă s-a lucrat pentru setarea maşinii, astfel încât BMW M8 GTE să fie pregătit pentru testul de anduranţă, care a avut loc de marţi până miercuri.
Programul de pregătire continuă acum mai multe teste în SUA, inclusiv testul oficial pentru IMSA WeatherTech SportsCar Championship (IWSC) de la Daytona (SUA), la începutul lunii decembrie. Noul BMW M8 GTE îşi va face debutul competiţional la finalul lunii ianuarie, odată cu cursa de 24 de ore de la Daytona.
Reacţii după testul de la Le Castellet
Jens Marquardt (director BMW Motorsport): Testul de anduranţă de 24 de ore marchează un alt pas important în pregătirea noului BMW M8 GTE. Acest test a confirmat că dezvoltarea maşinii noastre este pe drumul cel bun. Am văzut că putem încheia un test maraton fără nici o problemă majoră. Desigur, când dezvolţi o maşină de curse nouă, exisă mereu domenii în care mai este loc pentru îmbunătăţiri. Acum, inginerii noştri vor lucra din greu la acestea la München şi în timpul testelor din SUA. Per total, suntem mulţumiţi cu ceea ce am obţinut până acum şi abia aşteptăm să experimentăm BMW M8 GTE în prima sa cursă, la Daytona, în ianuarie.
Martin Tomczyk: Testul a decurs bine. Un test de anduranţă precum acesta este un adevărat examen acid pentru maşină, iar BMW M8 GTE l-a trecut cu bine. Desigur, au existat una-două chestiuni minore, dar ele nu au afectat evoluţia de 24 de ore ca ansamblu.
Philipp Eng: Este un semn mai mult decât promiţător că, încă de la această fază a dezvoltării, putem concura aproape fără nici o problemă pe întreaga durată a celor 24 de ore. Nu am avut nici o dificultate reală, iar performanţele şi pilotajul maşinii sunt foarte bune.