Bucureşti/Cernobbio. În urmă cu 80 de ani, BMW prezenta publicului internaţional modelul BMW R 5 – un concept tehnologic fascinant, ce avea să inspire constructorii de motociclete până la finalul anilor ’50.
Având ca punct de plecare modelele de curse de 500 cc din anul 1935, R 5 a fost una din motocicletele sport etalon ale anilor ’30, datorită unui concept nou de cadru, foarte uşor. Pentru a sărbători aniversarea de 80 de ani a modelului BMW R5, BMW Motorrad a prezentat la Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2016 un model special: BMW R 5 Hommage.
BMW R 5 Hommage transpune esenţa motociclismului în era modernă, combinând design-ul motocicletelor istorice cu elemente de design modern din lumea custom.
“La debutul său, R 5 nu era doar o bijuterie din punct de vedere ingineresc, simplitatea şi eleganţa liniilor sale, precum şi proporţiile siluetei reuşind să o evidenţieze într-o mare de motociclete. Până în acest moment, R5 rămâne una din cele mai frumoase apariţii din istoria BMW Motorrad din punctul meu de vedere,” a declarant Edgar Heinrich, Responsabilul cu Departamentul de Design al BMW Motorrad. “În opinia mea, frumuseţea ei unică şi fascinantă se datorează simplităţii design-ului,” a adăugat Ola Stenegard, Responsabilul cu Design-ul Vehiculelor, precum şi Director în cadrul Departamentului Heritage al BMW Motorrad. “În ziua de astăzi este extrem de simplu să complici un lucru şi extrem de complicat să-l simplifici. Iar BMW R5 reprezintă esenţa unei motociclete. Obiectivul nostru a fost să transpunem claritatea şi estetica elegantă a acelor vremuri într-un design modern – obţinând astfel o combinaţie între old-school şi high-tech, adăugând un important factor, al performanţei.”
Clasicul întâlneşte fenomenul custom
BMW R 5 Hommage demonstrează cât de armonios se îmbină lumile motocicletelor istorice şi a celor custom. Nucleul este reprezentat de un motor boxer original, de 500 cc, furnizat de pasionatul de motociclete Sebastian Gutsch. Acest motor, avariat în cadrul unei curse, a fost punctul de plecare în conceperea modelului R 5 Hommage.
În totală armonie cu principiile unei motociclete custom, acest concept a fost proiectat şi construit manual. Ronny şi Benny Noren au fost cooptaţi în proiect pentru a construi componente conforme cu standardele şi specificaţiile echipei de design BMW Motorrad: cei doi fraţi construiesc motociclete custom de mai bine de 30 de ani.
Nucleu istoric …
Motorul boxer cu doi cilindri, în patru timpi, al R 5-ului a fost un design total nou la momentul prezentării şi furniza 24 CP la 5.500 rpm. Acţionarea supapelor se făcea prin intermediul a două axe cu came, mobilizate de un lanţ de distribuţie. Datorită cadrului nou proiectat, construit din ţevi ovale îmbinate prin sudură în arc electric, uşorul R 5 atingea o viteză maximă de 135 km/h, fiind aproape la fel de rapid ca modelul R 17, cu al său motor de 750 cc şi 33 CP – unul din motivele pentru care acest model era atât de popular în competiţii (cazul motorului de la baza conceptului R 5 Hommage, avariat în timpul unei curse). Pentru conceptul R 5 Hommage, numeroase componente, precum chiuloasa şi component frontală a motorului au fost construite din blocuri de aluminiu, în conformitate cu schiţele vechi, îmbinând tehnologia modernă cu aspectul clasic.
… într-un cadru custom
Doi artişti ai scenei custom pentru motociclete, Ronny şi Benny Noren, au fost partenerii perfecţi pentru proiectul BMW R 5 Hommage, mai ales în momentul conceperii unei siluete demne de moştenirea istorică a modelului, precum şi construcţia componentelor lipsă pentru motor şi cutia de viteze. Restul componentelor au prins contur în atelierul fraţilor Noren pe baza schiţelor echipei de design BMW Motorrad. Componente precum cadrul, rezervorul de combustibil şi aripa spate sunt unice, realizate manual special pentru acest proiect – certificând astfel latura custom a motocicletei. Şi cel mai important aspect: toate componentele noi păstrează caracterul purist al originalului R 5.
Eleganţă atemporală: proporţiile.
Rezultatul este impresionant: chiar şi de la distanţă, proporţiile transmit frumuseţea atemporală a simplităţii reduse la strictul necesar – asemeni spiritului modelului R 5 – şi aduc această idee în ton cu vremurile noastre. Cadrul şi rezervorul de combustibil sunt ecouri ale formelor R 5-ului original, într-o interpretare modernă, mai dinamică. Înclinarea ghidonului este mai accentuată, pentru a-i oferi conceptului R 5 Hommage o prezenţă mai expresivă, subliniind în acelaşi timp apartenenţa la fenomenul custom. Din punct de vedere al cadrului, focusul a fost pe menţinerea design-ului cu ţevi ovale, caracteristică aparte a modelului original. Cadrul şi rezervorul trasează o linie continua de la ghidon până la butucul roţii spate, oferind o notă de eleganţă profilului lateral. Aripa spate din oţel, realizată manual, accentuează conceptul minimalist.
O interpretare modernă a detaliilor istorice.
O particularitate aparte a modelului R 5 a fost, la momentul apariţiei acestuia, furca telescopică – total nouă pentru acele vremuri – cu ale sale capace, sculptate aerodinamic la nivelul farului. BMW R 5 Hommage invocă aceste elemente şi le reintepretează într-un stil modern, bazat pe o furcă realizată special. Manetele pentru frână şi ambreiaj, acţionate de la capătul ghidonului, îmbină trecutul cu tehnologia ridicată la nivel de artă: aceste componente combină look-ul istoric al manetelor poziţionate invers cu opţiunile de ajustare ale controalelor moderne.
Măiestrie, rafinament, personalitate: compressor mecanic, evacuări şi suspensii.
Magia modelului BMW R 5 constă în proporţiile minimaliste ale motocicletei omagiu. Elementul suprinză al motorului este compresorul mecanic special dezvoltat, care în cazul conceptului R 5 Hommage ridică puterea maximă de la 26 CP la o valoare adaptată vremurilor actuale.
Un sistem de evacuare din oţel, construit de la zero, asigură propulsorului un sunet pe măsura noilor parametri de putere.
Alte detalii contemporane sunt reprezentate de suspensia roţii spate, sistemul de frânare modern şi butucii roţilor faţă şi spate. Ultimele două se combină într-o singură unitate funcţională, respectând caracterul minimalist al modelului R 5 Hommage.
Culoare clasică BMW, dar în acelaşi timp aspect de motocicletă custom.
BMW R 5 Hommage a fost prezentat într-o schema de colorit clasică, tipică BMW: negru cu dungi fine albe, schemă adaptată stilului contemporan. Suplimentar faţă e suprafeţele finisate opac, aşa-numitul effect “smoke finish” aplicat pe rezervor şi aripa roţii spate permit oţelului de dedesubt să se evidenţieze discret. Mai mult de-atât, dungile fine albe sunt acompaniate de finisaje negre pentru rezervor şi aripa spate şi se îmbină perfect pentru a evidenţia stilul custom pur. Motorul şi cutia de viteze, cu suprafeţe de aluminiu satinat, furnizează cadrul perfect pentru componentele din aluminiu polişat precum chiuloasele cu pliul “R 5” şi scutul frontal al motorului. Luciul delicat al aluminiului polişat aminteşte discret de componente de pe BMW R 5. Imaginea de ansamblu este completată de o şa din piele cusută manual, gravată atent.