Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Motorrad Concept Link. Reinventarea mobilităţii urbane pe două roţi

bmw-motorrad-concept-link

Bucureşti/München. Cu ocazia ediţiei 2017 a Concorso d’Eleganza Villa d’Este, BMW Group îşi prezintă viziunea privind mobilitatea urbană pe două roţi, cu emisii zero: BMW Motorrad Concept Link. Inspirată de BMW Motorrad Vision Next 100, studiul de design uneşte conectivitatea digitală cu cerinţele mobilităţii urbane pe două roţi. Acesta explorează noi căi şi merge dincolo de convenţiile stabilite atât în ceea ce priveşte designul, cât şi tehnologia.

“BMW Motorrad Concept Link înseamnă o nouă înţelegere a mobilităţii urbane. Conectează lumea digitală şi cea analogică şi pune accentul pe pilot şi nevoile sale de mobilitate. Prin modul în care conectează funcţionalitatea şi digitalizarea, acesta funcţionează atât ca mijloc de transport, cât şi ca dispozitiv de comunicare. Pentru mine, BMW Motorrad Concept Link, cu stilul său redus şi atemporal, este mai mult decât un concept – este, mai degrabă, un simbol al unei noi ere”, explică Edgar Heinrich, director de design al BMW Motorrad.

bmw-motorrad-concept-link
Design ca particularitate distinctivă, ce defineşte un segment

Caracterul special al conceptului devine clar datorită limbajului de design complet nou. “BMW Motorrad Concept Link nu se bazează pe conceptele din prezent – mai degrabă îndeplineşte nevoile de funcţionalitate de bază, arhitectura tehnică şi realitatea digitală ale utilizatorilor de astăzi. Realităţile tehnice ale propulsiei electrice – precum pachetele plate de energiei din podea şi transmisia compactă de pe roata spate – ne-au permis să creăm un design deosebit de distinctiv care modelează un nou segment. Puterea expresivă rezultată a conceptului este complet nouă pentru BMW Motorrad şi este diferită de toate modelele de vizualizare convenţionale”, explică Alexander Buckan, director de design al vehiculelor în cadrul BMW Motorrad.

Carena joasă şi extinsă şi scaunul plat, combinate cu secţiunea frontală înclinată, creează o siluetă modernă, dar distinctivă. Utilizarea culorilor accentuează acest lucru şi mai mult: partea frontală în nuanţă Liquid Metal Titanium contrastează cu carena neagră semimată. Culorile sunt orientate în diagonală, ceea ce subliniază potenţialul dinamic al BMW Motorrad Concept Link.

Personalizare pentru cerinţele de mobilitate urbană

Arhitectura nouă şi accentuată, bazată pe funcţii, oferă un nivel ridicat de plăcere a pilotajului datorită E-drive. BMW Motorrad Concept Link este ideal pentru a îndeplini cerinţele mobilităţii urbane moderne cu accelerări rapide şi manevrabilitate uşoară. Datorită înălţimii sale reduse, accesul în şa se face uşor din lateral şi chiar din spate. Existenţa marşarierului asigură uşurinţa în manevrare, ceea ce îl face ideal pentru parcare în spaţii urbane înguste. Bancheta poate fi ajustată în lungime pentru a se potrivi oricărei preferinţe. De asemenea, proporţiile fac loc pentru un spaţiu de stocare nou. În secţiunea centrală, sub banchetă, un compartiment de bagaje oferă oportunităţi de depozitare versatile. Pilotul îl poate accesa rapid şi uşor în orice moment prin utilizarea uşii glisante. Cu noua sa arhitectură, BMW Motorrad Concept Link combină plăcerea pilotajului şi funcţionalitatea într-o manieră ideală.

Forme clare şi tehnologie modernă

Privind mai atent, liniile clare, suprafeţele mari şi formele precise şi simple accentuează aspectul de ultimă oră al BMW Motorrad Concept Link. Designul cu două tonuri coloristice consolidează acest aspect. Suprafaţa mare de culoare negru mat – centrul tehnic – formează nucleul conceptului. Acesta se extinde din faţă până în spate şi, pe lângă pneuri şi luminile faţă, integrează şi trenul de rulare şi elementele suspensiei. Cele două lumini faţă LEC emblematice sunt caracterizate de un design minimalist design. Aspectul clar şi contururile subţiri accentuează atracţia vizuală modernă şi deschizătoare de drumuri a secţiunii frontale. Conturile puternic expresive ale panourilor laterale, care încadrează nucleul închis al conceptului, optimizează aerodinamica şi oferă protecţie împotriva vântului şi a vremii. Părţile laterale ale roţilor sunt acoperite complet, subliniind atracţia vizuală contemporană globală.

De asemenea, ca parte a pachetului de design, BMW Motorrad Concept Link prezintă în mod deliberat tehnologia utilizată. Acesta este motivul pentru care panourile laterale nu acoperă complet secţiunea laterală a spatelui. În schimb, ele se întins de-a lungul conceptului, asemenea unor aripi mici, permiţând vizualizarea unor elemente tehnice precum trenul de rulare, nervurile de răcire, braţul oscilant unilateral, lonjeronul cu arc şi cureaua dinţată. În acelaşi timp, ele contribuie la îmbunătăţirea debitului aerodinamic de aer.

Stopurile emblematice au fost integrate în panourile laterale din spate, sub forma a două elemente luminoase cu forma literei C.

Contraste deliberate şi numeroase opţiuni de personalizare

În mod deliberat, contrastele sunt folosite în combinaţie cu formele clare ale BMW Concept Link pentru a conferi o apariţie puternică şi impresionantă. Cablurile portocalii ce conectează pachetul de baterii şi transmisia pe partea dreaptă sunt puternic contrastante ca apariţie şi fac o declaraţie clară de siguranţă. Diametrul lor este un prim indiciu al puterii trenului de rulare. Bancheta face o declaraţie puternică, deopotrivă funcţională şi vizuală, zona plată a şezutului fiind separată de carenă. Acest lucru subliniază uşurinţa imaginii laterale, evidenţiind astfel manevrabilitatea agilă şi uşoară. Bancheta permite vizualizarea structurii interioare din aluminiu. Poate fi adaptată în diferite moduri pentru a se potrivi celor mai diverse nevoi. Poate fi un model sportiv monoloc, o banchetă pentru două persoane sau orice altceva între acestea, oferind conceptului un caracter funcţional şi vizual distinctiv. Alte opţiuni de personalizare, precum panourile laterale în culori diferite sau diferite parbrize, permit pilotului să-şi exprime personalitatea, astfel că BMW Motorrad Concept Link este companionul ideal pentru orice situaţie.

Conectarea pilotului, a vehiculului şi a mediului

Inspirat de BMW Motorrad Vision NEXT 100, BMW Motorrad Concept Link interpretează legătura dintre pilot, vehicul şi mediu pentru utilizare urbană. Menţine pilotul conectat în timpul călătoriei, extinzând astfel lumea mobilă a acestuia prin faptul că îi oferă noi oportunităţi. Printre altele, conceptul ştie ce este în calendarul pilotului şi, prin urmare, şi destinaţiile viitoare ale acestuia. În consecinţă, se poate planifica cel mai rapid sau cel mai pitoresc traseu şi chiar se poate selecta cea mai potrivită muzică dacă este necesar.

De asemenea, accentul este pus pe capacitatea de a se bucura de experienţa pilotajului fără nici o distragere a atenţiei. S-a renunţat la panoul de instrumente clasic. În schimb, informaţiile despre viteză, navigaţie şi baterie sunt proiectate pe parbriz, direct în câmpul vizual al pilotului. Informaţiile secundare sunt afişate pe un panou larg, care se potriveşte perfect cu designul şi care este localizat sub ghidon. Panoul permite un număr mare de moduri posibile de interacţionare cu lumea exterioară şi de comunicare cu alte vehicule. Suprafaţa tactilă a panoului larg afişează şi controlează informaţiile extinse de infotainment, conectivitate şi navigaţie. Liber programabile, comenzile touch de pe ghidon permit pilotului să acceseze funcţiile preferate şi utilizate frecvent fără a-şi îndepărta mâinile de pe ghidon.

Echipament inteligent pentru pilot

Interacţiunea dintre vehicul şi echipamentul pilotului are un potenţial mare în ceea ce priveşte siguranţa pilotului, confortul, funcţionalitatea şi experienţa pilotajului. La BMW Motorrad Concept Link, echipamentul pilotului este şi el conectat la vehicul. Pentru a evidenţia această conexiune, o mişcare pe mâneca jachetei deschide şi închide uşa glisantă a compartimentului pentru bagaje. O cusătură pe mânecă semnifică zona activă. Echipamentul pilotului este şi o declaraţie fashion şi în mod deliberat nu este recunoscut ca echipament de motociclism. Protecţiile uşoare pentru umeri şi coate au fost integrate într-o haină scurtă elegantă, realizată din stofă loden rezistentă la apă. Cu toate acestea, ele nu sunt vizibile în croiala modernă a hainei.

Prin combinaţie de propulsie dinamică, fără emisii, un nou limbaj de design, conectivitate şi echipament la modă, dar funcţional, BMW Motorrad Concept Link întruchipează modul în care BMW Motorrad înţelege viitorul mobilităţii urbane.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.