Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW M4 Concept Iconic Lights – Inovatiile BMW la Consumer Electronics Show (CES) 2015

de la Las Vegas

Las Vegas. În cadrul Consumer Electronics Show (CES ) 2015 de la Las Vegas, BMW face o dovadă suplimentară a faptului că este lider mondial în dezvoltarea farurilor laser. După ce a livrat deja clienţilor primele modele cu faruri laser, constructorul german prezintă acum noi funcţii laser pentru automobilele viitorului. Acum, farurile laser oferă o raza lungă de acţiune a fasciculului – de până la 600 de metri – în combinaţie cu funcţia BMW Selective Beam (asistare a fazei lungi cu efect antiorbire). La CES, BMW prezintă modalităţi prin care farurile laser, integrate extensiv cu sistemele de asistenţă şi senzorii automobilului, pot fi utilizate pentru implementarea unor noi funcţii inteligente de iluminare pentru siguranţă şi confort îmbunătăţite. De exemplu, se pot folosi împreună cu sistemul de navigaţie pentru iluminarea virajelor în avans, în timp ce Dynamic Light Spot (spot luminos dinamic) pe bază de laser poate semnaliza oameni sau animale pe timp de noapte de la o distanţă de până la 100 de metri.

Noua tehnologie de lumini deschide noi posibilităţi de design

Modelul BMW M4 Concept Iconic Lights, cu caroseria vopsită în nuanţa Cool White metalizat, oferă o nouă interpretare a farurilor rotunde duble specifice BMW. În mişcare, tehnologia laser poate fi identificată de benzile fine de culoare albastră din interiorul farurilor. Totodată, stopurile modelului BMW M4 Concept Iconic Lights se bazează pe tehnologia OLED (LED-uri organice) care produce lumina din straturi semiconductoare de material organic de câţiva milimetri grosime. În premieră, stopurile şi semnalizatoarele spate dispun de tehnologie OLED. Suprafeţele iluminate sunt poziţionate astfel încât să producă efect tridimensional. OLED-urile au avantajul că deschid noi posibilităţi pentru designeri prin dimensiunile foarte compacte.

Exemplu strălucitor al tehnologiei inovatoare: faruri laser cu efect antiorbire şi proiecţie laser
Farurile BMW laser stabilesc noi standarde în privinţa razei fasciculului şi luminozitatea. În interiorul farurilor laser, lumina laser monocromă de culoare albastră este transformată în lumină albă inofensivă. Un sistem optic special direcţionează razele din diodele de înaltă performanţă spre o placă de fosfor din interiorul farului, unde fasciculul este convertit într-o lumină albă, foarte strălucitoare, care este similară cu lumina naturală şi este plăcută pentru ochi. Deşi consumă cu 30% mai puţină energie, fasciculul de lumină paralel este de zece ori mai intens decât cel produs de farurile cu halogen, xenon sau LED. Farurile BMW laser au o rază de acţiune de până la 600 de metri, mai mult decât dublu faţă de farurile convenţionale, pentru siguranţă sporită în întuneric. Sistemul BMW Selective Beam, bazat pe camere video, este controlat de actuatorii dinamici pentru a preveni oribirea automobilelelor din faţă sau cele care vin din sens opus.

Siguranţă îmbunătăţită prin conectivitate

Integrarea farurilor laser inovatoare cu alte sisteme ale automobilului permite implementarea unei varietăţi de funcţii inteligente de iluminare. De exemplu, integrarea cu sistemul de navigaţie permite ca sistemul de control proactiv al farurilor adaptive să ilumineze virajele înainte de virarea volanului. Farurile laser adaugă o nouă dimensiune pentru funcţia Dynamic Light Spot (spot luminos dinamic) a sistemului Night Vision. În condiţii de întuneric deplin, oamenii şi animalele pot fi detectate de la o distanţă de până la 100 de metri prin camere infraroşu şi "evidenţiate" de Dynamic Light Spot bazată pe laser. Această asigură o rază de funcţionare mai mare decât a oricărui alt sistem. De asemenea, dacă automobilul detectează o îngustare a drumului din faţă, farurile cu laser pot fi utilizate pentru a furniza iluminare cu "dispersie îngustă". O funcţie de proiecţie laser indică lăţimea exactă a automobilului în raport cu drumul pentru a permite traversarea în siguranţă a spaţiilor înguste. De asemenea, BMW M4 Concept Iconic Lights prezintă un alt sistem "vizionar": diodele "High Power Laser" (laser de putere mare). Acest sistem proiectează informaţiile direct pe carosabil, în faţa automobilului, ceea ce va permite conducătorilor să se concentreze asupra traficului chiar şi în întuneric deplin.

Stopurile OLED cu efect tridimensional

Diodele organice emiţătoare de lumină – OLED – reprezintă o sursă inovatoare, eficientă şi sustenabilă de lumină, care formează baza pentru sistemul BMW de lumini organice. Tehnologia OLED are un consum redus de energie, ceea ce contribuie la reducerea suplimentară a emisiilor CO2 ale automobilelor. O altă particularitate a acestei tehnologii este faptul că în procesul de producţie nu sunt necesare metale rare scumpe, ceea ce contribuie la o dezvoltare sustenabilă a tehnologiei. Spre deosebite de LED0-urile obişnuite, care sunt o sursă punctuală de lumină, tehnologia OLED produce lumină uniform pe întreaga suprafaţă. Elementele OLED sunt foarte subţiri, cu o grosime de numai 1,4 milimetri. De asemenea, modulele individuale pot fi activate separat, generând noi posibilităţi pentru crearea de diferite efecte de iluminare a stopurilor.

Efecte diferite de iluminare în diferite moduri de condus

În trecut, cerinţele legale riguroase prin care se reglementa luminozitatea surselor de lumină ale automobilului, au limitat numărul funcţiilor de iluminare care făcea posibilă implementarea tehnologiei OLED. La modelul BMW M4 Concept Iconic Lights tehnologia este utilizată la stopuri şi la semnalizatoarele spate. Prin activarea individuală a segmentelor OLED, este posibilă crearea unor efecte diferite de iluminare în funcţie de diferite moduri de condus. În timp ce forma obişnuită a literei L este iluminată larg şi uniform, în modul Sport poate fi utilizat un tipar diferit de iluminare prin activarea doar a unor segmente OLED. În acest caz, stopurile apar ca "benzi" de lumină înguste, concentrate şi bine definite.

Noile tehnologii creează noi opţiuni de design

Iluminarea este un element important al designului automobilelor moderne. Din faţă, toate automobilele mărcii BMW sunt recunoscute imediat prin combinaţia de faruri rotunde duble şi emblematica grilă a radiatorului. Noaptea, cele patru inele "corona" strălucitoare formează o semnătură distinctivă. Modelul BMW M4 Concept Iconic Lights prezintă o nouă interpretare a temei farurilor rotunde duble. Farurile dispun de tehnologie laser, care se evidenţiază atractiv prin benzile LED fine de culoare albastră când automobilul este în mişcare. Datorită noii tehnologii laser, a fost posibil ca farurile să beneficieze de un design plat, sculptural.

Stopurile de forma literei L sunt la fel de distinctive în privinţa stilului ca şi farurile. Formal "L" este un simbol de design care accentuează lăţimea spatelui şi oferă automobilului un aspect puternic. La actualele modele, benzile de lumini LED şi alte elemente de iluminare accentuează forma L pe timpul nopţii şi fac identitatea mărcii să fie mai uşor recunoscută în întuneric. BMW a prezentat, în premieră, stopuri cu elemente OLED la conceptul BMW Vision Future Luxury care a avut premiera mondială la Beijing, în aprilie 2014. BMW M4 Concept Iconic Lights vine cu o nouă interpretare de design. Stopurile OLED în stil M marchează o nouă evoluţie a designului stopurilor BMW care – odată cu lansarea BMW Seria 7 – a fost consolidat prin efectul "strălucitor" distinctiv. Tehnologia OLED face posibilă crearea unei apariţii noi, tridimensionale şi, în acelaşi timp, foarte bine definită. În viitorul apropiat, BMW M GmbH va lansa un model de serie care va dispune de tehnologie OLED.

Bucuresti, 06.01.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.