Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW M3 pregatit pentru debutul in Campionatul German de Turisme DTM in 2012

BMW

La numai două săptămâni după primele teste pe un circuit, BMW a prezentat oficial noul BMW M3 DTM Concept Car. Dr. Klaus Draeger, membru în Consiliul Director BMW AG şi director pentru dezvoltare, şi Jens Marquardt, director BMW Motorsport – funcţie preluată de la 1 iulie 2011 -, au dezvelit maşina în cadrul unui eveniment ce a avut loc pe 15 septembrie la BMW Welt din München. Ca parte a evenimentului DTM ce s-a desfăşurat pe Stadionul Olimpic din München, BMW M3 DTM Concept Car a fost expus la BMW Welt de-a lungul week-endului trecut, unde a putut fi văzut de vizitatori şi de fanii sporturilor cu motor.

Maşina oferă o primă impresie cu privire la modul în care va arăta BMW M3 DTM pregătit pentru sezonul 2012 al celui mai puternic campionat de turisme din lume. Automobilul în sine nu a fost singurul star al evenimentului de la BMW Welt: BMW Motorsport a dezvăluit şi numele primilor doi piloţi care au fost confirmaţi ca titulari în stagiunea viitoare din DTM, acolo unde vor apăra culorile companiei – Andy Priaulx (Marea Britanie) şi Augusto Farfus (Brazilia). În plus, au fost prezentaţi şi primii parteneri BMW Motorsport pentru 2012.

"Este plăcut să vedem că proiectul DTM pe care îl derulăm începe să prindă viteză", a spus Dr. Draeger. "Anul viitor, BMW se întoarce în DTM după două decenii. Vom avea ca adversari principalii noştri concurenţi din segmentul premium şi suntem nerăbdători pentru a face faţă acestei provocări. Revenirea în DTM înseamnă întoarcerea BMW la origini. În trecut am înregistrat un succes mare în cursele destinate maşinilor de producţie şi sunt convins că în 2012 vom continua povestea de succes. Toată lumea de la BMW Motorsport a lucrat din greu pentru a fi sigură că vom avea un început de sezon în 2012 care să fie încununat de succes."

Marquardt a adăugat: "Realizarea unui nou program de curse şi derularea lui seamănă un pic cu aranjarea unui puzzle. Aproape în fiecare zi se adaugă noi piese şi este necesar să le aşezăm acolo unde trebuie pentru a finaliza tabloul întreg. BMW M3 DTM Concept Car este un moment important pe drumul nostru spre startul stagiunii 2012. Primele teste au fost absolvite cu succes pe circuitul de teste BMW de la Aschaim, iar acum vom începe programul de pregătire care este extins pe mai multe circuite. Piloţi precum Andy Priaulx şi Augusto Farfus sunt şi ei implicaţi şi vor face parte din structura noastră pentru 2012. Performanţele lor impresionante în cursele destinate turismelor şi modelelor GT îi fac să fie alegerea ideală pentru DTM şi suntem siguri că-şi vor pune amprenta şi asupra acestui campionat. Evident că este la fel de important să avem şi parteneri puternici alături de noi şi avem posibilitatea de a-i prezenta pe câţiva dintre aceştia în cadrul acestui eveniment. Elementele se aliniază perfect, aşa că putem spune: pregătirile noastre pentru sezonul 2012 se derulează conforma planului".

Gene de curse: BMW M3 DTM.

Când BMW va reveni în DTM la începutul sezonului viitor, se va consemna întoarcerea unei legende motorsport: între 1987 şi 1992, BMW M3 a sărbătorit nu mai puţin de 40 de victorii şi peste 150 de clasări pe podium în etapele acestui campionat. BMW M3 DTM se bazează pe cea de-a patra generaţie a celui mai sportiv automobil de producţie oferit de BMW M. Cu începere din toamna anului trecut – atunci când Consiliul Director al BMW AG a anunţat revenirea companiei în DTM -, BMW Motorsport a dezvoltat versiunea maşinii pentru Deutsche Tourenwagen Masters.

Regulamentul DTM pentru sezonul 2012 stipulează că toate maşinile trebuie să utilizeze un anumit număr de componente standard. Aceasta pentru a garanta că nivelul costurilor de dezvoltare rămâne unul rezonabil şi este situat mult mai jos decât în alte discipline de top ale motorsportului. Cu toate acestea, inginerii BMW Motorsport au reuşit să facă uz de resursele tehnologice pe care le deţine BMW Group şi să aplice spiritul inovator pentru a crea un avantaj de performanţă faţă de concurenţă în ceea ce priveşte motorul şi aerodinamica.

Rezultatul acestei munci este o maşină spectaculoasă care îi va încânta pe fanii DTM. Puternicul motor V8, echipat cu un restrictor de aer aşa cum este prevăzut în regulamentul tehnic, generează aproximativ 480 CP. Maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în aproximativ trei secunde şi atinge o viteză maximă de aproximativ 300 km/h.

Piloţi de succes proveniţi din propria filieră.

Priaulx şi Farfus au fost confirmaţi ca primii piloţi care vor evolua pe circuitele din DTM 2012 cu BMW M3 DTM şi vor începe faza intensă de teste. Ambii piloţi vin în DTM cu victorii şi titluri impresionante trecute în palmaresul personal. Alături de BMW, Priaulx a câştigat titlul în sezonul 2004 din European Touring Car Championship (ETCC), după care au urmat trei ani în care a fost campionul mondial al turismelor, între 2005 şi 2007. Pilotul provenit din Guernsey (Marea Britanie) şi-a dovedit măiestria şi în cursele destinate modelelor GT, prin victoria reuşită în ediţia 2005 a cursei de 24 de ore de la Nürburgring (Germania) şi locul întâi la clasa GT reuşit în acest an în întrecerea de 12 ore de la Sebring (SUA).

"DTM va reprezenta o provocare imensă pentru noi toţi", a spus Priaulx. "Împreună cu BMW am reuşit victorii în mai multe discipline diferite şi la volanul unora dintre cele mai fantastice maşini ale ultimilor ani. Sunt mai mult decât încrezător că aşa va fi cazul şi în DTM. BMW M3 DTM arată fantastic. Cu greu îmi pot stăpâni nerăbdarea de a pilota această maşină, abia aştept testeIe şi vreau să contribui la dezvoltare, iar în cele din urmă să fiu în cockpit la prima cursă DTM din 2012."

Şi Farfus poate privi cu mândrie la cariera de succes pe care a avut-o alături de BMW. Acest lucru este dovedit de cele 15 victorii reuşite în World Touring Car Championship (WTCC), triumful în cursa de 24 de ore de la Nürburgring în 2010 şi alte întreceri câştigate cu modele de curse BMW. "Sunt încântat că BMW mi-a oferit şansa de a concura în DTM", a spus Farfus. "Mereu ai nevoie de asemenea provocări în viaţă. Acesta este şi motivul pentru care abia aştept să debutez în campionat. Adversarii sunt teribili şi au mai multă experienţă în campionat, dar BMW Motorsport a lucrat fantastic pentru a fi siguri că vom fi competitivi chiar din startul campaniei. Vrem să învăţăm cât mai repede. Cine ştie, poate vom reuşit să punem ceva probleme constructorilor consacraţi în 2012."

Echipe puternice şi parteneri de încredere.

Trei echipe vor concura anul viitor în DTM pentru BMW: BMW Team Schnitzer, BMW Team RBM şi BMW Team RMG. Repartizarea exactă a piloţilor pentru cele trei echipe va fi făcută într-un viitor apropiat. În primă instanţă, cele trei echipe vor conlucra îndeaproape cu BMW Motorsport pentru a continua dezvoltarea modelului BMW M3 DTM.

Primii parteneri ai BMW Motorsport în cadrul proiectului DTM au fost şi ei confirmaţi. Brandul internaţional de hoteluri Crowne Plaza Hotels & Resorts, parte a InterContinental Hotels Group (IHG), va continua cooperarea cu BMW ca partener premium. De asemenea, lista partenerilor premium este completată de Deutsche Post AG.

"În dorinţa de a reuşit în DTM, partenerii puternici sunt foarte importanţi, la fel cum sunt echipele, piloţii şi maşinile de top", a spus Marquardt. "Chiar şi în această fază de început, BMW se află în poziţia privilegiată de a-şi fi asigurat o serie de sponsori şi parteneri foarte respectaţi, care completează perfect imaginea mărcii şi se identifică în totalitate cu ambiţiile noastre. Suntem încântaţi că parteneri cu care am colaborat în timp au ales să rămână alături de noi. Pe de altă parte, este îmbucurător pentru noi că alte companii de calibru au decis să devină parteneri ai campaniei BMW în DTM şi să ni se alăture în provocarea pe care o vom avea de trecut."

Janis Cannon, vicepreşedinte Crowne Plaza pentru managementul global al mărcii, a declarat: "Mulţi dintre piloţii BMW se aseamănă cu clienţii care se cazează zilnic în hotelurile noastre pretutindeni în lume, motiv pentru care considerăm că marca este una care se potriveşte de minune cu valorile noastre. Parteneriatul nostru cu BMW este într-o continuă dezvoltare şi intră acum în cel de-al cincilea an. Dorim echipei BMW să aibă parte de mult noroc pe circuite".

Ingo Bohlken, director executiv de marketing BRIEF Deutsche Post AG, a spus: "DTM a fost – timp de mai mulţi ani – competiţia numărul 1 în motorsportul din Germania şi a fascinat milioane de fani, atât la televizor, cât şi pe circuite. Este un motiv suficient pentru ca Deutsche Post să considere campionatul o platformă ideală de comunicare. La nivel mondial este cea mai populară competiţie destinată turismelor, iar DTM reprezintă viteză, dinamică şi spirit de echipă – toate atribute care disting Deutsche Post. Ne bucurăm pentru revenirea BMW şi aşteptăm multe curse interesante".

Castrol Edge va continua să fie principalul partener tehnic pentru BMW Motorsport în DTM. "Efortul combinat pe care îl facem cu BMW în motorsport este o componentă importantă a parteneriatului nostru", a declarat Martin Rasbach, director al parteneriatului BMW în cadrul Castrol Lubricants. "Cunoştinţele acumulate prin ducerea produselor la limită în motorsport a permis Castrol să creeze lubrifianţi de înaltă performanţă, care sunt utilizaţi de milioane de conducători în traficul cotidian şi care demonstrează capacitatea de a crea încredere şi valoare pe termen lung, prin tehnologia şi experienţa pe care le deţinem în comun."

În plus, H&R, SONAX şi ZF Sachs au devenit parteneri oficiali ai companiei din München, în timp ce Sympatex a fost prezentat ca furnizor oficial. Logo-urile companiilor vor fi vizibile pe toate maşinile folosite de BMW Motorsport.

Date tehnice BMW M3 DTM Concept Car.

BMW M3 DTM Concept Car este o avanpremieră a sezonului 2012 din DTM. Aspectul maşinii se va schimba considerabil până la prima cursă. Totuşi, datele tehnice de bază ale celei mai noi maşini de curse BMW M3 vor rămâne aceleaşi. Iată, pe scurt, datele referitoare la BMW M3 DTM Concept Car.

Lungime:
4.775 mm (fără eleronul spate)

Lăţime:
1.950 mm

Înălţime:
aproximativ 1.200 mm (în funcţie de reglaj)

Şasiu/caroserie:
Monococă CFRP cu structură roll bar de oţel

Transmisie:
Cutie de viteze secvenţială, cu şase trepte

Tip de motor:
Motor cu opt cilindri dispuşi în V

Capacitate:
4.000 cmc

Putere maximă:
aproximativ 480 CP (cu restrictor de aer conform regulamentului)

Date şi cifre despre BMW în DTM.
BMW a concurat în DTM între 1984 şi 1992.

Titluri:
Volker Strycek (BMW 635 CSi), 1984
Eric van de Poele (BMW M3), 1987
Roberto Ravaglia (BMW M3), 1989

Wins:
49

Prima victorie:
11 martie 1984, Zolder (Belgia)
Harald Grohs (BMW 635 CSi)

Ultima victorie:
11 octombrie 1992, Hockenheim (Germania)
Roberto Ravaglia (BMW M3 Sport Evolution)

Pole position:
30

Cel mai rapid tur de circuit:
64

Cele mai de succes maşini BMW:
BMW M3 (40 victorii/151 clasări pe podium)
BMW 635 CSi (6/23)
BMW 323i (3/8)

Cei mai de succes piloţi BMW:
Johnny Cecotto (10 victorii)
Steve Soper (10)
Harald Grohs (7)
Roberto Ravaglia (6)
Winfried Vogt (3)
Joachim Winkelhock (3)

Bucuresti, 19.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.