Noul BMW M235i Gran Coupe a asigurat serviciile de safety car în a doua etapă a Romanian Retro Racing şi Romanian Endurance Series. Au fost o serie de curse pline de spectacol, cu multe modele spectaculoase şi multă adrenalină. În premieră, toate cursele acestui weekend pot fi urmărite on-line cu comentariu live.
Romanian Endurance Series şi Romanian Retro Racing împart calendarul în acest sezon, livrând spectacol pe circuitele din România – MotorPark România şi Transilvania Motor Ring – şi asigurând împreună un spectacol fără precedent. O premieră pentru acest sezon este comentariul.
BMW Group România este alături de cele două competiţii cu maşina oficială de Saftey Car, pregătind pentru fiecare etapă un automobil BMW M. Al doilea weekend competiţional al sezonului, desfăşurat în perioada 14-15 iulie, a beneficiat de serviciile de safety car ale BMW M235i Gran Coupe, posesorul celui mai puternic motor de doi litri care a echipat un model BMW de serie, care oferă 306 CP şi un cuplu maxim de 450 NM disponibil între 1.750 şi 4.500 rpm. BMW M235i dispune, de asemenea, de o serie de soluţii sofisticate pentru a asigura un comportament dinamic de excepţie: sistemul ARB pentru controlul patinajului roţilor, un diferenţial faţă Torsen, sistemul Performance Control şi sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive pentru a regla distribuţia dinamică a cuplului. Modelul Safety Car s-a prezentat în culoarea Snapper Rocks Blue şi a primit dungile specifice BMW M în formula clasică.
Weekendul a oferit multe spectacol, o prezenţă bogată de automobile sport pe circuit şi mai multe curse cu răsturnări de situaţii şi un final dramatic. O premieră importantă a proramului de competiţii este că toate cursele s-au putut vedea în direct pe internet, astfel că au putut ajunge la un public tot mai numeros, astfel că fanii pot revederea transmisiile gratuit, pe internet. Numărul în creştere de participanţi a asigurat un pluton bogat în toate competiţiile. De fiecare dată BMW a fost bine reprezentat. S-au remarcat modele precum BMW Seria 3 E30 Cabriolet, BMW Seria 6 E24 la cursele de anduranţă, două modele BMW 2002 la cursele de viteză istorice pe circuit şi patru modele BMW Seria 3 şi BMW M3 în cele două curse de anduranţă.
Înregistrările curselor Romanian Retro Racing pot fi urmărite pe pagina de Facebook a competiţiei, precum şi pe paginile de Facebook Retromobil şi Europsport România https://www.facebook.com/RomanianRetroRacing.
Cursele Romanian Endurance Series pot fi urmărite aici: https://res.ro/media/.
Despre Romanian Endurance Series 2020
Romanian Endurance Series (RES) este un campionat de viteză pe circuit, ce respectă prevederile Codului Internațional Sportiv și anexele sale, precum și Prescripțiile generale FIA pentru circuit. Campionatul este fundamentat pe un regulament ce are o componentă sportivă și una tehnică, în conformitate cu Anexa J a FIA. RES este un campionat de curse cu o lungime începând cu o oră și oferă o platformă pentru amatori și profesioniști. O mare varietate de mașini potrivite acestor formate de cursă este acceptată în acest campionat: turisme, GT, prototipuri, silhouette. Automobilele cu roţi descoperite (monoposturi) nu sunt acceptate. Piloții cu o mai mare experiență (conform punctelor definite pe licența de circuit) au obligația de a-i respecta și proteja pe circuit pe ceilalți concurenți. Procesul de licențiere este asigurat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv. Sunt acceptate licențele internaționale FIA de la categoria D în sus și licențele naționale din Uniunea Europeană. Piloţii care se înscriu și participa în RES trebuie să fi absolvit înainte o şcoală de pilotaj de circuit agreată de FRAS şi organizator RES. Piloţii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot participa la etapele RES desfăşurate pe circuite stradale decât dacă aceştia au o experienţă de minim un an în RES. Piloţii care au o vârstă mai mică de 16 ani nu au dreptul să participe în primul sezon RES decât la clasa A1 sau maxim A2. La finalul sezonului, fiecare clasă își va desemna campionul, iar prima poziție în ierarhia generală va primi titlul de Campion Naţional de Anduranţă pentru anul în curs.
Romanian Retro Racing
Piloții se întrec în două competiţii – Regularitate pe Circuit și Viteză pe Circuit. Totodată, datorită numărului în creștere al echipajelor feminine participante, organizatorii au adăugat, începând cu acest an, podiumul “Women in Motorsport”, în cadrul căreia vor fi premiate, în ordinea clasamentului Open la Regularitate, primele trei echipaje cu componență feminină (complet feminin sau mixt). Toți sportivii vor fi premiați la finalul anului la Gala Campionilor FRAS.
O premieră foarte spectaculoasă a acestui sezon este startul pe grilă şi în competiţia de Regularitate pe Circuit – un start care a adunat în primele curse ale sezonului peste 40 de echipaje.
Partenerii sezonului 2020 sunt: BMW România, Foerch, Motul, Oldtimer Studio, Retromobil Club România și publicația RacingWheels.
Calendar competiţional provizoriu
Etapa 1: 20-21 iunie, MotorPark România, Adâncata.
Etapa 2: 11 iulie, MotorPark România, Adâncata.
Etapa 3: 8 august, MotorPark România, Adâncata.
Etapa 4: 17 octombrie, MotorPark România, Adâncata.
Etapa organizată pe Transilvania Ring urmează a fi confirmată.